Asta era Spania adevărată! Recunosc, judecând după traseul cam împiedicat de până acum, başca pasul strâmb din debut (0-1 cu Elveţia), îmi formasem o părere sceptică despre iberici. Miercuri seară însă, sub briza călâie a Oceanului Indian, elevii lui Vicente del Bosque mi-au risipit toate umbrele de îndoială. Ba chiar parcă am văzut o Spanie galactico-extraterestră. Un mix Real-Barça letal. Nu ştiu, poate sunt încă prea marcat de impresia exploziei din meciul cu Germania, de aici şi tentaţia de împărţi lauri peste lauri lui Xavi, Iniesta&Co. Probabil că memoria recentă atârnă mai greu, dar Spania de miercuri seară a fost realmente magistrală. Rar mi-a fost dat să văd echipa Germaniei anesteziată 90 de minute. Jocul ibericilor a fost fără greşeală. Pase la milimetru, devieri spre pericol iminent, pătrunderi verticale la foc automat, pressing ucigător până în poarta masivului Neuer, ratări peste ratări, spectacol total. Cum nu întotdeauna golul vine pe calapodul jocului, era nevoie de… Puyol (foto). Ce jucător pursânge! În reuşita-i ce califică Spania în prima sa finală de cupă mondială, căpitanul naţionalei ibericeşi al Barcelonei poate vedea cel mai frumos rezumat al carierei sale. Un cadou fără egal pentru un fotbal-om adevărat. Scriam în acest colţ de pagină despre rivalitatea Barcelona-Real Madrid, via naţionalismul catalan, ce poate dăuna visului spaniol. Gena lui Puyol, îmbibată de sport curat, nu putea să moară sub apăsarea orgoliului regional. Spiritul lăţosului fundaş poate ţine pe tuşă orice toxină politică. Ne-am convins vineri noapte. Cinste lui, Zeului Fotbal! Gracias, señor Carles Puyol!
Laurenţiu Ciocăzanu