Dinamica politica a ultimelor zile reflecta numai in parte vanzoleala caracteristica anilor electorali, cand alergatura, aliantele si divorturile curenteaza menajurile politice altminteri statornicite. Fostul presedinte Emil Constantinescu si-a anuntat public intentia de a se ocupa de-acum incolo de destinul elitelor romanesti, militand in acest sens in sfera civica, in timp ce fosta sa formatiune politica, AP, se va resorbi in Partidul National Liberal. Noua infuzie vine la timp pentru zebra noastra liberala, care include de ani si fostul partid melescanian ("al coloneilor", ii ziceau unii), si PAC-ul manolescian ("al intelectualilor", ii spuneau altii). Ar trebui insa pomeniti si tinerii liberali de odinioara – astazi, prin Patriciu si Tariceanu, substituiti versiunilor soft, colaborationiste, ale lui Radu Campeanu si Ionescu-Quintus –, si baietii uitatului Cerveni, si cei ai fermecatorului regizor Vata… Vine la timp pentru ca, tocmai acum, dupa ce echipa tariceniana si-a mai experimentat o data, din nou, fara preget, tehnica impecabila a debarasarii de galagiosi, prin excluderea fostului viceprimar clujean Adrian Popa din randurile sale, o ceata de consilieri municipali a plecat din proprie initiativa din partid. Ei au si anuntat – prin vocea lui Ciprian Paun – lansarea Platformei Liberale Clujene, "o structura civica ce sa militeze pentru promovarea valorilor liberale in societatea romaneasca". Iata deci anunturi despre doua structuri civice cu deschideri politice greu de ignorat, inghesuite ambele pe culoarul dreptei si incercand, intr-un fel sau altul, sa mobilizeze lumea dezamagita de conducerea PNL a lui Tariceanu si de orientarea patriciana a acesteia (patriciana, fireste, in sensul baietilor cu bani multi care cauta azi prietenia altor baieti, din PSD, la fel de inzestrati, cum ar fi Adrian Nastase, intr-o baroniada transpartinica).
Tot acum insa au primit si maghiarii din Partidul Civic Maghiar recunoasterea in justitie pe care o asteptau pentru a face prima opozitie partinica de aceeasi etnie UDMR, in cei optsprezece ani trecuti de la revolutie uniunea-partid a lui Marko Bela fiind unica organizatie politica ce a slujit interesele maghiarilor. Faramitari si reasamblari in functie de interese? Decantari si clarificari doctrinare? Manevre electorale? Oricare ar fi raspunsul, un lucru este sigur: e vorba despre o dinamica noua, accelerata, vizibila cu ochiul liber, care deblocheaza o anumita stagnare, dorindu-se un raspuns fata de asteptarea cvasigeneralizata de innoire a clasei noastre politice.
Nu este deloc sigur ca astfel de realinieri vor asana jocul, scutindu-ne pe viitor de marii demagogi ai trecutului. Nu exista nici un impediment formal de a-i regasi pe noile liste de membri si sefi. Nici aparitia unor noi formatiuni politice, precum PCM sau formatiunea ce se intrevede dincolo de declaratiile Platformei Liberale Clujene, nu este menita sa simplifice viata politica romaneasca, aducand-o catre un numar rezonabil de partide apte sa reprezinte interesele masei alegatorilor.
Noutatea pare sa fie ecloziunea unor formule de interes politic in afara Bucurestiului, deocamdata in Ardeal. Aici nu numai evolutiile economice ascendente – traduse in reactivarea la cote interesante a aeroporturilor regionale, in avansul proiectului autostrazii, in efervescenta prezentelor bancare si chiar in investitiile cele mai diverse ori in boom-ul imobiliar si al locurilor de munca – sunt consonante cu aceasta directie evolutiva, ci si o alta cultura politica, neestompata total de cei aproape o suta de ani de participare la statul national. Nu mai putin important se dovedeste aici clivajul centru-periferie, vizibil inca in diferentierea sistemului de partide interbelic, cand, la primele trei scrutinuri electorale de dupa unire, in toata tara partidele regionale obtineau procente semnificative. Un alt clivaj evidentiat de viata politica dintre razboaie, sugestiv insa pentru realitatile actuale, este si cel situat pe axa putere-antiputere (in formularea lui Stelu serban), si PCM, si Platforma Liberala Clujeana (dar chiar si Grupul de la Cluj din PSD) manifestand veleitati de comportament antiputere, cata vreme si UDMR, si PNL si, prin diversele pozitii ocupate in stat, ca si prin recenta alianta cu PNL, si PSD poate fi asociat puterii actuale, in plina reconfigurare preelectorala. Potentialul de innoire pe care asemenea formatiuni il au – ca si, de altfel, PD-L in Capitala – aminteste de partidele-pepiniera de tendinte si personalitati din perioada interbelica: Partidul Poporului, Partidul National Taranesc si, in ce priveste dreapta dintre razboaie, sub raport ideologic, Partidul National Democrat, facatura lui N. Iorga.
Pentru starea de spirit dominanta in aceste realinieri actuale cu trimiteri la situatii mai vechi ramane interesanta marturia de odinioara a lui Al. Vaida-Voevod: "Aveam un intreg plan de infaptuiri legislative generoase, progresiste… La Bucuresti am dat de un haos care era temelia insasi a vietii publice. Autohtonii gaseau ca totul este firesc si bine. Ei vedeau in conceptiile noastre lipsa experientei de a guverna. Eram pentru ei oameni de opozitie, straini de arta si beneficiile guvernarii, un fel de tarani maniaci, bieti boangheni declasati".
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
