Finala Simonei Halep și falimentul fotbalului | OPINIE

Milioane de români au suferit de două ori într-o zi: pentru înfrângerea Simonei Halep în finala de la Roland Garros și pentru falimentul echipei naționale de fotbal. A fost Sâmbăta Patimilor, deși putea fi o zi memorabilă pentru sportul românesc. Oare chiar putea?!

În parte, da. Mai exact, pe partea sportului individual. Simona Halep putea câștiga la Roland Garros, a și fost pe punctul de a o face. Își adjudecase primul set (6-4), conducea autoritar în cel de-al doilea (3-0), a avut trei mingi de break pentru 4-0… dar s-a blocat. La fel și în setul decisiv, când conducea cu 3-1.

Capacitatea Simonei de a-și adjudeca Openul francez s-a văzut și în precedentele partide. Tenismena română nu a jucat direct finala, ci venea după șase victorii consecutive. Printre victimele sale, jucătoarele de pe locurile 3 (Pliskova) și 6 (Svitolina) din ierarhia mondială. Teoretic, confruntarea cu cea de-a 47-a tenismenă a lumii (Ostapenko) părea mult mai ușoară. Dar realitatea ne-a arătat o letonă dezlănțuită, care în setul 3 s-a aflat în stare de grație. Un uragan de neoprit. Pur și simplu, lovea ca din pod, iar mingea ateriza mereu pe tușă. Agonizant.

Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros, ca și în 2014, tot în trei seturi (6-4, 4-6, 3-6) și tot în fața unei tenismene din spațiul ex-
sovietic (rusoaica Șarapova atunci, letona Ostapenko acum). Parcă s-a răzbunat teribilul meci cu Elina Svitolina, din “sferturi”, când ucraineanca avea 6-3, 5-1 și, totuși, a pierdut în fața Simonei. În finală a fost rândul româncei să simtă gustul amar al victoriei scăpate printre degete.

Simona Halep a ratat șansa de a câștiga, în sfârșit, un turneu de Mare Șlem. Tot­odată, a ratat șansa de a deveni numărul 1 mondial. De azi, românca va ocupa locul 2 în ierarhia WTA, după nemțoaica Angelique Kerber. Turneul de la Roland Garros i-a adus saltul de pe locul 4 pe 2. O fi puțin lucru?
Doar oamenii mărunți se vor năpusti s -o demoleze pe Simona: că nu are moral de mare campioană, că nu va câștiga niciodată un turneu de Mare Șlem, că nu-și merită locul 2 în lume, că-i e gândul numai la bani, că nu știu ce cotă avea înfrângerea sa la casele de pariuri…

E o abordare incorectă și nedreaptă! Sigur, e frustrant să pierzi două seturi în care ai condus cu 3-0 și 3-1, după ce câștigasei deja un prim set… Sigur, milioane de români au suferit alături de Simona… Dar nimeni n-a suferit mai mult decât ea însăși! Nimeni nu și-a dorit victoria mai mult decât Simona, mai ales că avea două uriașe mize sportive (primul său trofeu de Mare Ștem și locul 1 în clasamentul WTA) și o dublă miză financiară (un milion de euro în plus ca premiu și o explozie a contractelor publicitare)! Asta e, atât a putut. Iar adversara sa a devenit, la un moment dat, o adevărată mitralieră.

Nu-mi spuneți că a bătut-o jucătoarea de pe locul 47! De azi, Ostapenko va fi numărul 12 în lume, iar în curând, ținând cont și de tinerețea ei, va intra în Top 10 sau chiar în Top 5. Letona are atuuri și pentru a deveni lider mondial.

Atenție: la startul turneului, cu două-trei excepții, au fost prezente toate tenismenele din Top 10, Top 20, Top 30 sau Top 90. Inclusiv numerele 1, 3, 4, 5, 6, 7 etc.

Hipercriticii ar trebui să mai rețină ceva: România a fost prezentă într-o mare finală prin Simona Halep, nu prin noi, cei care cârcotim pe margine, și nici prin vreo contribuție a statului român! Apropo: ce loc ocupă, în clasamentul mondial al meseriei lor, necruțătorii demolatori ai Simonei?!
Să nu uităm seria formidabilă a Simonei Halep în acest sezon pe zgură: semifinală la Stuttgart, câștigătoare la Madrid, finalistă la Roma, finalistă la Roland Garros.

Tenismena română a câștigat 16 din ultimele 18 meciuri (în ultimele două luni); sau 23 din ultimele 27 de partide (în ultimele trei luni). Inclusiv două meciuri pentru România, în Cupa Federației, împotriva a două britanice de top!

Așadar, suntem nefericiți pentru că Simona Halep ocu­pă DOAR locul 2 în lume, dintre mii de tenismene care se visează campioane. Atunci ce să mai spunem despre naționala de fotbal, aflată pe locul 46 într-un clasament care cuprinde 211 echipe, incluzând Tonga, Anguilla, Gibraltar, Montserrat, Seychelles, Djibouti, Brunei, Bermuda, Guam, Vanuatu, Belize, Aruba și Insulele Cook?

Ne deranjează că Simona Halep e învinsă de leto­na Jelena Ostapenko și depășită în ierarhia WTA de nemțoaica Angelique Kerber, dar cum o fi ca națio­nala de fotbal să fie devansată, în clasamentul FIFA, de Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Iran, Egipt, Senegal, Tunisia, Burkina Faso, 
R.D. Congo și Costa Rica?

La Halep vorbim de mare performanță, obținută pe banii ei, fără niciun fel de investiție publică. Simona nu ne datorează nimic. Pur și simplu, noi, românii, n-am investit în ea niciun leu. Nici noi, nici Federația Română de Fotbal. În schimb, națio­nala de fotbal beneficiază de stadioane construite din bani publici, mulți fotbaliști sunt plătiți de cluburi alimentate cu bani publici…

Și totuși, fotbalul e în faliment sportiv. România n-a mai fost la Mondiale din 1998. Următoarea ediție în care ne-am mai putea califica va fi cea din 2022. Adică, după o absență de 24 de ani! Dar pauza s-ar putea să fie mult mai mare.

Statistica va reține: Polonia-România 3-1. Dincolo de scor, dureroasă e maniera de joc. Formulă ultradefensivă, tactică ioc, curaj ioc, rea­lizări individuale nici atât, pase penibile la adversari, greșeli stupide. Jocul e tot mai slab, entuziasmul a dispărut, rezultatele proaste au devenit o constantă. Nu prea înțeleg la ce ne mai folosește Christoph Daum. La un asemenea naufragiu putem ajunge și cu un antrenor român cu pretenții financiare modeste, nu e nevoie să plătim un neamț cu două milioane de euro pe an.

Proiectul Daum este un eșec usturător. Nici n-a întinerit echipa, nici nu i-a imprimat un alt stil de joc, nici nu l-a conservat pe cel tradițional (linia Iordănescu – Pițurcă – Răzvan Lucescu), nici rezultate nu a avut. Catastrofă generalizată. Într-un fotbal insolvent, ziua de mâine arată mai sumbru chiar și decât cea de azi.

Până una-alta, tot în Simona Halep ne e speranța. Și în vreo altă tenismenă care va răsări de aiurea, pe banii părinților ei. Fotbalul e un sport de echipă, iar echipele nu se construiesc pe banii părinților. E nevoie de o strategie națională, gen Luceafărul anilor ’80. Și de regulamente care să oblige cluburile să devină “fabrici de fotbaliști”. Altfel, oricâți antrenori am schimba (și Christoph Daum trebuie schimbat!), nu vom ajunge la Mondiale nici în 2030.