Vineri, în „România liberă”, jurnalistul Cristian Dogaru a publicat un comentariu în 14 puncte (şi multe subpuncte) în care motivează de ce nu intră în fan-clubul Mugur Isărescu. Dreptul de opţiune al domniei sale este suveran şi în acest sens nu-i nimic de comentat. Numai că domnul Dogaru semnalizează că va merge într-o direcţie şi virează în altă direcţie.
Scrie negru pe alb că nu intră în fan-clubul Mugur Isărescu, dar când încep explicaţiile se vede de la o poştă, că de fapt, e împotriva fan-clubului stabilităţii financiare de la BNR. Face însă abstracţie de faptul că o instituţie fundamentală a statului cum este Banca Naţională nu-şi ordonează activitatea după cum îi taie capul pe cei care o conduc.
Obiectivele, direcţiile de acţiune, marja de iniţiativă şi limitele inovaţiei, ce reglementează BNR şi ce nu reglementează, ce supraveghează şi ce nu supraveghează – totul e stipulat în legi. Şi nimeni, deci nici domnul Dogaru, nu-i poate cere Băncii Naţionale să facă nimic din ceea ce legea nu-i cere să facă. Deşi domnul Dogaru îi reproşează Băncii Naţionale că nu face… mai cu seamă ce legea îi interzice expres să facă.
1 O afirmaţie a guvernatorului BNR, legată de clauzele abuzive din contractele de creditare, l-a scos din fire pe domnul Dogaru: „Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi”…
Afirmaţia nu are relevanţă juridică. Guvernatorul a rostit o opinie. Atât. Pentru că în relaţia bănci-clienţi BNR poate interveni numai cât legea îi dă voie s-o facă. Dl Dogaru pare să nu ia însă în seamă adevărul că într-un stat de drept nu funcţionează numai principiul separaţiunii puterilor, ci şi cel al separaţiunii atribuţiilor. Iar legile stabilesc cu stricteţe cadrul de acţiune al Băncii Naţionale, problema protecţiei celor ce se împrumută de la bănci – extrem de importantă, desigur! – fiind atribuită altei autorităţi a statului.
2 „Existenţa lor (a clauzelor abuzive – n.a) e o palmă pe obrazul BNR”, crede dl Dogaru. Aşa că întreabă: „Cum de s-a tolerat existenţa unor contracte-tip băgate pe gât clienţilor?”…
Să judecăm. Dacă legea ar fi implicat BNR în problematica sensibilă şi totodată complexă a acestor contracte şi, deci, în ecuaţia legăturilor bănci-clienţi, atunci am fi fost martorii unui proces similar cu evoluţia lucrurilor în alte situaţii, când băncii centrale i-au fost atribuite prin lege domenii noi de activitate. Un exemplu semnificativ: înfiinţarea Direcţiei de Stabilitate Financiară. Cu siguranţă, la BNR s-ar fi dezvoltat un departament al legăturilor bănci-clienţi, încadrat cu specialişti în drept, în ştiinţe economice, în sociologie, în psihologie. Cum însă legea duce într-un alt cadru instituţional astfel de atribuţii, BNR n-are nici un drept să cheltuiască fonduri, timp, resurse umane şi materiale în acest scop. Şi, totodată, n-are niciun drept de a se amesteca în soluţionarea unei probleme care nu se numără între atribuţiile sale.
3 „BNR nu ştia că nimeni nu negociază în sucursale detaliile creditelor retail?”, întreabă dl Dogaru…
Nu asta-i problema: ce ştie şi ce nu ştie BNR. Problema e că nici acest domeniu, al negocierii creditelor, nu intră în cadrul de acţiune al BNR.
4 „Cum poţi tolera ca reglementator vânzarea pe scară largă a unui produs care lasă costurile împrumutului la mâna creditorului fără să ia în calcul o referinţă?”, mai întreabă dl Dogaru…
Nu intru în detalii, fiindcă nici acest aspect nu e reglementat de BNR şi nici nu intră în atribuţiile băncii centrale. Voi nota însă că, într-adevăr, sunt câteva aspecte privind relaţiile bănci-clienţi înscrise într-o lege care ordonează activitatea băncilor şi din care se desprind atribuţii de supraveghere pentru banca centrală. Mă refer la OUG 99/2006. Notez că, potrivit acestei reglementări, băncile, instituţiile de credit în general nu pot pretinde clientului dobânzi, comisioane ori alte costuri şi speze bancare dacă plata acestora nu e stipulată în contract. Şi cum au fost bănci care au încălcat această prevedere, inspectorii BNR le-au descoperit, au făcut rapoarte, iar sancţiunile au fost dintre cele mai grele. Doi preşedinţi de bănci şi-au pierdut posturile, iar alţii au primit amenzi mari.
5Domnul Dogaru face o listă a cazurilor tolerate de guvernatorul BNR: Caritasul, droaia de bănci devalizate de acţionari şi debitori înţeleşi cu managementul, megaescrocheria FNI, băncile populare. Şi iar întreabă: „Pe cine a avertizat guvernatorul că n-ar fi cazul să doarmă liniştit?”…
Mă mir că n-a adăugat vămile, porturile şi toate celelalte locuri prin care s-au scurs bani. Pentru că nici băncile populare (care au fost bănci numai cu numele), nici FNI, nici Caritasul nu au avut nici cea mai mică legătură cu BNR. Iar „droia de bănci devalizate” au fost, de fapt, cele şapte bănci care au intrat în faliment după ce BNR a descoperit nereguli grave şi le-a trimis în judecată.
6„A dormit liniştită şi BNR când CEC-ul a intrat în afacerea SOVinvest?”, întreabă dl Dogaru… Atunci CEC-ul nu era încă bancă şi BNR n-o supraveghea. Iar amintitul contract nici măcar nu a fost înregistrat în contabilitate. Peste numai o lună însă, CEC devenea bancă şi intra în supravegherea BNR. Iar inspectorii BNR au descoperit, prin calcule şi corelaţii, mişcări de sume dubioase. Aşa au ajuns la contract şi l-au trimis Parchetului.
7 „BNR a relaxat creditarea când bula creditului ajunsese la apogeu”, notează dl Dogaru.
Era în 2007. România intrase în Uniunea Europeană. Iar o măsură luată de BNR, să plafoneze creditele în valută doar până la 300 la sută peste nivelul capitalului, vicia concurenţa. Fiindcă nu se putea aplica şi sucursalelor băncilor străine. Prin urmare a fost scoasă. A fost singura relaxare. În schimb, băncile care primeau valută au fost nevoite să aducă în „cămara” BNR 40 de eurocenţi din fiecare euro încasat.
8 „Dar gradul de îndatorare a urcat până la 70 la sută”, adaugă dl Dogaru…
Da, însă în cazuri foarte rare. Pentru cei cu salarii mari şi care rămâneau cu sume consistente pentru plata celorlalte facturi.
9 „Domnul Isărescu, după câteva ieşiri publice în care s-a pronunţat împotriva unui acord cu FMI, pe motiv că ne face să părem etern neajutoraţi, a sfârşit prin a accepta continuarea acordului”…
E adevărat. Dar una e să gândeşti şi să te exprimi public că ţi-ai dori să trăieşti într-o ţară care are argumente tari să cucerească pieţele financiare şi alta „să dai papucii FMI”, cum şi-ar dori domnul Dogaru, când ţara ta, ca să intre pe pieţele de capital, are nevoie de un deschizător de drum.
10 „Speculatorii din 2008 au fost răi şi cei din 2013 sunt buni?”, întreabă ironic dl Dogaru. Primăvara lui 2013 nu seamănă în niciun fel cu toamna lui 2008. Atunci, în 2008, a fost un atac asupra leului. În primăvara lui 2013 a fost o conjunctură favorabilă pentru leu. Dar nici într-un caz, nici în altul guvernatorul BNR n-a folosit cuvinte ca speculaţie şi speculatori.
11 „Dar vara lui 2012? Euro ajunsese atunci la 4,64 şi nimeni nu i-a sărit în apărare”…
BNR nu avea de ce să apere… euro. Dar este convins domnul Dogaru că n-a sărit să apere leul? Şi a făcut cumva un calcul ca să vadă unde s-ar fi dus
cursul leu-euro?
12 „De când e Mugur Isărescu la BNR, moneda naţională a pierdut 99,95 la sută din valoare”, mai scrie dl Dogaru.
Calculul nu e corect. În plus, dl Dogaru însoţeşte această afirmaţie de câteva judecăţi care n-au nicio bază reală. Trei precizări sunt relevante în acest sens:
a) inflaţia în România a fost structurală şi corectivă, având ca punct de plecare o măsură a Guvernului (şi nu a BNR) în împrejurarea în care, în octombrie ’90, la 1 leu în circulaţie pe piaţă mai erau mărfuri de 9 bani;
b) funcţionarii de la BNR n-au primit niciun fel de ordine de la politicieni să accelereze „tiparniţa”; emisiunea monetară s-a făcut în contrapartidă cu intrări de valută şi cu nevoile de monetizare a economiei;
c) leul, lovit de inflaţie, a pierdut şi a câştigat valoare după cum au fost împrejurările; INS a comunicat, acum câteva zile, că faţă de 1990 câştigul salarial real (ajustat deci cu rata inflaţiei) a fost mai mare cu 20,4 la sută – ceea ce înseamnă că valoarea leului, exprimată prin puterea de cumpărare, nu a scăzut cu 99,95 la sută, ci a crescut cu 20,4 la sută.
13 „Totuşi, parcă au mai învăţat şi clienţii băncilor cum funcţionează sistemul în toţi anii ăştia de criză” notează dl Dogaru supărat că „guvernatorul BNR dă lecţii de tehnică bancară”… Şi atunci, nu e timpul să-şi asume şi ce semnează?
14 Privind în viitor, domnul Dogaru conchide că, pentru poziţia de guvernator, domnul Isărescu „pare o alegere rezonabilă”. Totuşi, domnia sa nu va intra în fan-clubul Mugur Isărescu. Din cele 14 motive pe care le-am reprodus aici. Poate că, totuşi, îşi redefineşte poziţia faţă de fan-clubul stabilităţii financiare.
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR
