4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialEtica medicala

Etica medicala

Nu stiu ce ne impiedica sa afisam ca lozinca de tara – ca tot se vorbeste incontinent, dar neincetat – formula "Ipocrizia conduce Romania!". Nu ma refer, de asta data, ca tot cetateanul obisnuit sa dea vina pe mai-marii tarii, la locatarii palatelor Cotroceni, Victoria ori chiar… Elisabeta. Nici la mogulii, oligarhii monopolisti politico-economici care fac din tarisoara de fata un plai de verdeata permanenta pentru tunurile si manariile cele mai artistice ale momentului (inclusiv pe plan international, unde hackerii se califica in mod rasunator). Vorbesc de oamenii obisnuiti, de anonimii truditori ai fiecarei zile, plini de evlavie bisericoasa la zi de sarbatoare si in fiecare duminica si condusi in viata nu doar de principii solide, ci si de respect fata de lege, vezi doamne.

Mai pe scurt si direct: o fetita de unsprezece ani – clasa a cincea, inceputul ciclului doi! – este siluita de unchiul ei, fratele mamei, flacaias doar cu opt ani mai mare, aflat la varsta absolvirii liceului, iar doctorii avertizeaza ca riscul nasterii unui copil cu malformatii exista, recomandand operatia. Iata insa ca s-au gasit imediat alti doctori – mesteri in legislatie, care stiu unde sa caute si ce anume –, care sa se spele pe maini, precum Pontiu Pilat, avertizand ca provocarea unui avort in conditiile depasirii a paisprezece saptamani de sarcina se pedepseste, conform Codului Penal in vigoare (articolul 185, litera c) cu inchisoare pentru faptuitor. Prin urmare, desi biserica s-a pronuntat, printr-o voce autorizata, sub aspect moral, neducand rigorismul pana la extrem si intelegand sa accepte exceptionalitatea cazului, iata-i pe doctori erijandu-se in instante mai calificate etic decat insisi preotii.

Aparent, doctorii au stat si au chibzuit mai atent si, calauziti in decizia lor de grija fata de o viata ce e pe cale de a se infiripa – ba chiar s-a infiripat deja –, condamna avortul ca pe o intrerupere abuziva de viata umana. Discutia intre adeptii avortului si cei care sunt impotriva acestui tip de conduita dateaza de multa vreme, iar Romania nu se poate lauda cu preocuparile cele mai serioase in domediu. S-ar prea putea ca adevarata discutie sa fi fost inlocuita, la noi, de succesul international al unui film care condamna excesele politienesti ale ceausismului in degringolada. In Italia anilor 60-70 ori in SUA ultimelor decenii discutia s-a purtat mult mai serios si printr-o angajare radicala a partilor, atingand toate aspectele, de la cele etice la cele medicale, de conduita publica si privata etc. Dar doctorii nostri o spun deschis: ei, saracutii, isi apara propria piele, nu vor sa intre la inchisoare pentru ca… au intrerupt o sarcina care ar putea restabili o anume normalitate. Se prefera, asadar, salvarea propriilor dosuri, compromiterea – posibila – a vietii ce sta sa se nasca (din cauza tarelor genetice), distrugerea viitorului unei fetite abuzate si a viitorului nou-nascut (in caz ca, sa zicem, normalitatea lui fizico-psihica nu va fi compromisa).

Vom asista astfel, in numele respectului fata de lege si al excelentei etice, la livrarea in societatea romaneasca de maine a unei mamici a carei viata demna s-a incheiat sub apasarea lasciva a unchiului ei, fiindca scoala nu are proceduri valide pentru asemenea cazuri, pentru ca societatea noastra patriarhalista va invinui – dupa obicei – tot victima ("De ce n-a tipat?", "Lasa ca a stiut ea ce face!…", "Asa-i trebuie, daca-i toanta!", "Lasa ca, oricum, femeile tot pentru asta sunt facute…"), constransa sa isi creasca bebelusul in timp ce ea insasi mai are nevoie de un rastimp pana la intrarea in viata… Iar copilul? Se va trezi cu un tata caruia ii va spune "Unchiule!", daca intre timp el se va intoarce de la inchisoare acasa si va putea glumi cu mamica lui adresandu-i-se cu "Verisoaro!".

Desigur, cei mai destepti dintre noi vor gasi solutiile potrivite. De pilda, l-ar putea indeparta pe copil de mama, dandu-l in grija unui asezamant public, a unui patronat de biserica sau, dezinteresandu-se voios, ajutandu-l cu indolenta lor, a noastra, sa ajunga un copil al strazii, sa fie furat si vandut (se poarta interesul pentru organe), abandonat intr-un tufis sau strangulat de careva dintre apropiati.
Sunt defetist, cinic, aberant? Nu mai mult decat toti cei care citesc ziarele si privesc telejurnalele de dupa-amiaza, ce ofera o radiografie cruda, injusta, dar neinventata, asupra Romanicii de maidan, unde se incadreaza asemenea fapte. Ele nu sunt, desigur, de generalizat, dar exista, ne trag de maneca, arata care sunt precaritatile unei tari unde nu problemele economice sunt raspunsul la toate intrebarile.
Ramane, deci, sa aflam in zilele care vin daca ii pasa cuiva de dreptul acestei fetite abuzate la demnitate si speranta de viata intr-o lume dotata fie si cu un grad incipient de normalitate.

Cele mai citite

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Cum vă puteți recupera zilele de concediu neefectuate în 2024

La final de an, mulți angajați își fac bilanțul concediilor și descoperă că nu au reușit să utilizeze toate zilele de odihnă disponibile. Pentru...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă