Atunci cand, brusc, problemele de fond ale unui domeniu de dezvoltare dintr-o societate sunt tratate ca manifestari ale unei crize acute, desi este vorba despre un proces angajat in durata lunga a istoriei, de acumulari si distilari ce nu au nimic de a face – ori numai prea putin – cu un context de mare actualitate si incandescenta, fiecare ins din societatea respectiva se cuvine sa devina prudent, sa incetineasca viteza reactiilor sale si sa analizeze cu reticenta si calm ceea ce i se propune ca o gogoasa infierbantata. Altminteri, consecintele pot deveni incalculabile si chiar ireversibile, macar in parte. Analizele critice intemeiate pe rapoarte de etapa insiruite in decurs de ani si decenii pot fi de ajutor, ca si prognozele ce leaga trecutul evaluat deja si necesitatile momentane de perspectivele tipului de parcurs la care se nazuieste. In mod normal, asa ar trebui sa se petreaca si in domeniul educatiei.
Aici problemele s-au acumulat de-a lungul anilor trecuti de la Revolutie, dar problema cea mare nu este atat incoerenta masurilor luate de la un ministeriat la altul, cum s-a sugerat prea adeseori, ci absenta unei corecte evaluari a strategiei de ansamblu a Romaniei in viitor. Repet ceea ce am intrebat si alta data: stie cineva in tara asta catre ce ne indreptam? si-a propus macar o singura persoana, in mod clar si coerent, sa gandeasca un parcurs pentru tara noastra? Cadrul integrarii europene si euroatlantice este cea mai buna optiune posibila, dar ramane numai un cadru ce trebuie umplut cu propriile propuneri, proiecte, realizari de etapa. Pana nu se dezbate cinstit, cu raspundere si loialitate, cu real interes fata de devenirea Romaniei si printr-un dialog ce va implica nu numai institutiile statului, ci si cetatenii, ONG-urile, bisericile, presa, oricine se simte chemat sa emita opinii si argumente, nu se vor putea obtine un plan strategic si o armonizare cu acesta a perspectivelor si a tacticilor puse in joc sectorial, de fiecare domeniu.
Iata insa ca Guvernul actual, confruntat cu un picaj economic serios si tintuit sub tirul prezidential (nici neintemeiat, nici dezinteresat), a decis sa obtina un succes intr-un domeniu strategic, mereu sacrificat din punct de vedere bugetar, dar ajuns in actualitatea inflamata datorita tensiunii dintre ministrul PSD a Educatiei si expertul PDL in invatamant de pe langa presedinte. Din aceasta competitie, sub dubla presiune PDL si PSD, observand si riscurile scandalului de ultima ora dintre exigentele legii aparate de ministerul de resort si elanurile ciocoiesti alerte ale celei mai profitabile afaceri universitare private din Romania, Guvernul Boc a tras concluzia ca a sosit clipa taierii nodului gordian prin adoptarea in regim de urgenta, fara ezitari, a pachetului legilor educatiei. Desigur, aceste legi sunt mai degraba cele agreate de PDL decat de PSD si vin mai degraba dinspre Mircea Miclea decat dinspre Ecaterina Andronescu. Numai ca educatia nu este un meci amical intre doi parteneri de joc, ci o miza nationala, de abordat cu precautie si luciditate, in afara oricarei competitii politice.
Iata ca, in aceste conditii tensionate si periculoase prin ceea ce ar putea ele aduce, rectorii celor patru universitati "traditionale" – de stat –, socotite printre cele mai importante din tara ("Alexandru Ioan Cuza" Iasi, Universitatea de Vest Timisoara, ASE Bucuresti si "Babes-Bolyai" Cluj) se implica public in solutionarea chestiunii, adoptand o pozitie comuna de principiu. In preambulul unei declaratii remise presei, ei constata ca "starea dezirabila a educatiei si cercetarii din tara noastra nu se poate obtine prin perpetuarea si permanentizarea expedientelor Executivului si a exceptiilor de la regula legii sau de la standardele statului de drept", ceea ce este rezonabil si evident. Ei pun punctul pe "i" observand ca "dezvoltarea intelectuala, formarea caracterului, cultivarea virtutilor etice si formarea deprinderilor sociale nu pot fi trecute in proprietatea statului si asumate drept domeniu public in care predomina decizia guvernului, oricare ar fi acesta. Principiul subsidiaritatii este incomparabil mai eficace si corect decat principiul centralismului birocratic".
Mai limpede decat atat era greu de formulat. Optiunea universitarilor ramane pentru pluralism si democratie, nu pentru autoritarism piramidal si centralizare excesiva. Se indica pe sleau limitele interventiei statului intr-un domeniu sensibil care inseamna nimic altceva decat dezvoltarea culturala, intelectuala – de fapt, mentala si sufleteasca – a fiecaruia dintre noi si a copiilor nostri. "Demnitatea persoanei, libertatea individuala, autonomia personala, egalitatea in fata legii etc. – valori europene de prim rang – sunt prezervate si consolidate in regimul democratiei constitutionale si al separatiei puterilor in stat. Or, a adopta un cadru legislativ pentru un sistem menit sa cultive valorile mentionate prin incalcarea principiilor constitutive ale traditiei europene a democratiei liberale constituie o actiune politica nepotrivita si generatoare de consecinte sociale imprevizibile."
Subscriu la toate aceste observatii pertinente, mai cu seama ca ele sunt observatii care nu tradeaza interese de partid sau de gasca, ci cheama la ratiune in numele unor principii democratice si al unei traditii a invatamantului romanesc, care, in fundamentele ei, coincide cu cea europeana.
