„Aduceţi-vă aminte de vechea vorbă românească: ferească Dumnezeu de mai rău”, a spus, la prezentarea propriului său guvern, Constantin Argetoianu în anul 1939. Nu am nici eu mare lucru de adăugat despre guvernul propus de Victor Ponta. Mai interesant de discutat este mecanismul care a adus la putere, şi care va menţine, acest guvern în continuare.
Guvernul Ungureanu a căzut pentru că se sprijinea pe o majoritate fragilă formată din traseişti, a căror loialitate faţă de guvern trebuia achiziţionată în fiecare zi la preţul pieţei, şi pentru că între sprijinul coaliţiei de guvernare în opinia publică şi situaţia lor parlamentară apăruse o diferenţă semnificativă. Cele două resurse existente pentru menţinerea sprijinului parlamentar au fost şi sunt, 1. alocările bugetare pentru circumscripţia parlamentarului în chestiune (cu scopul de a ajuta realegerea sa) şi 2. garantarea unei circumscripţii sigure pentru realegerea în Parlament fără bani în plus. Opţiunea doi nu mai exista pentru PDL, care se vedea în situaţia dramatică de a-şi tăia de la sine din cauza scăderii sprijinului popular, deci nu mai avea de unde să dea locuri în viitorul Parlament şi la potenţialii colegi de Mişcare Populară, UNPR şi alte proiecte fanteziste. Prima opţiune era şi ea drastic limitată de obligativitatea unui deficit bugetar de 3%, astfel că MRU nu a putut aloca decît 650 de milioane din celebrul fond naţional de rezervă, care a mers în proporţie de 80% la primăriile puterii, dar cu atâtea cereri a fost ca o plombă provizorie. Mai ales că, trebuie înţeles, în Parlamentul actual există 80 de traseişti (cca 20%) deja declaraţi (lista completă la http://www.romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgttraseism-parlamentar-20-din-alesii-poporului-si-au–2730.htm), dar mult mai mulţi traseişti potenţiali. Cum putem prezice numărul lor? Lăsând la o parte procedeele oculte (cine ce dosare are şi cu ce poate fi şantajat) putem prezice cu acurateţe rezonabilă dacă ştim cine alunecă în zona gri, adică în acea diferenţă în minus dintre performanţa partidului în trecut, cînd a ocupat aceste locuri, şi prognoza de azi. Dacă din cinci deputaţi trei nu mai au mari şanse la scorul din sondaje actual al partidului, aceia se vor reorienta cu mare probablitate către un partid care stă mai bine. De ce? pentru că pot. Existenţa unui vot uninominal face şi mai legitim acest demers, putându-se argumenta că omul nu datorează nimic partidului, lumea l-a votat pe el, şi de asta votul uninominal nu avantajează buna guvernare, dimpotrivă, stimulează traseismul şi mita electorală. Numărul traseiştilor a crescut semnificativ de la introducerea votului uninominal, şi nu e suficient să ţinem discursuri că traseismul e imoral, când am trecut „reforme” care au dus la creşterea sa.
Din cele două probleme, majoritatea de vânzare şi discrepanţa dintre opţiunile actuale ale electoratului şi cele trecute, numai a doua s-a rezolvat – în parte. Dacă problema e o majoritate de mântuială, atunci o alta, tot de mântuială, în locul ei nu serveşte la nimic. Alternativa la guvernul politic MRU nu era un alt guvern politic condus de altcineva, ci un guvern de tehnicieni cu mandatul de a gestiona ţara până la alegeri, ideal cât mai repede. Iar soluţia cea mai bună este crearea prin alegeri a unei majorităţi mai consistente, cu un mandat la zi din partea votanţilor, numai aceea va putea guverna, indiferent de culoarea sa ideologică. Majoritatea parlamentară rezultată din vot şi numai ea stă la temelia stabilităţii şi eficienţei actului de guvernare. Cea actuală e degradată şi depăşită, trebuie una proaspătă, aleasă azi, şi se putea face prin demisia simultană şi dizolvarea Parlamentului, dar puterea nu a vrut. Pierzând cartea cea mare, banii, şi neavând, ca USL, să ofere locuri în viitorul Parlament, tabăra portocalie nu mai are de jucat decît la sabotarea unei majorităţi clare în noiembrie, ca în acest fel să îl facă iarăşi puternic pe Traian Băsescu. Acest joc se face pe faţă, sau şeful statului nu ar fi dat ca principal mandat primului ministru desemnat să „crească salariile în timp util”, când e clar că asta nu se poate face decât prin creşterea preţiosului deficit. Dacă dl Ponta urmează îndemnul preşedintelui, face o greşeală foarte mare şi se pune într-o situaţie fără ieşire din punct de vedere financiar. Dacă nu îl urmează, odată ce i s-a dat acest sfat „părintesc” în auzul întregii ţări, se pune într-o situaţie cu totul imposibilă din punct de vedere electoral: nu-i aşa? preşedintele i-a zis să fie darnic, numai el nu vrea! Capcana perfectă.
Dar partea şi mai penibilă e alta. Interimatul acestor câteva luni va servi doar ca traseiştii să mai migreze o dată, în sensul cerut de circumstanţele actuale. UNPR se va duce înapoi de unde a venit. În noiembrie, poporul s-ar putea să voteze altă majoritate, dar aceiaşi oameni. De asta cel mai sănătos lucru ar fi fost să mergem la urne azi, când era o majoritate în opinia publică. O majoritate e un bun public, să nu uităm că deficitul a început din cauză că dl Tăriceanu a cumpărat sprijin pe datorie pentru guvernul său minoritar, cum a făcut mai tîrziu şi guvernul Boc 2.
Mi-e frică deci de două lucruri, dincolo de propaganda de doi bani că Ponta&Antonescu vor vinde ţara la ruşi. Aceste două lucruri sînt obiective amîndouă. Primul este că aceste şase luni vor fi pierdute în faulturi politice de ambele părţi, cu dl. Băsescu încercînd să împiedice ca o viitoare majoritate legitimă, rezultată din alegeri să formeze viitorul guvern, şi cu USL reciprocînd cu tentative de suspendare sau pe acolo. Doi, îmi e frică de presiunile electorale asupra bugetului, care ar fi fost eliminate doar printr-un guvern de serviciu organizînd anticipate, dar nu de un guvern politic bazat pe altă majoritate contrafăcută, care se poate ţine doar cu cheltuială.
Să ne înţelegem: în anul precedent noi am aprobat un buget care se baza pe o creştere economică deja peste cea prognozată acum, şi în care nu era prevăzută nici o mărire de salarii. Guvernul Ungureanu a făcut alocări din fondul extrabugetar de rezervă, în valoare mare, deja asta nu e permis şi ca atare o să punem de la anul fondurile extrabugetare (care se sustrag aprobării Parlamentului) în mecanismul de monitorizare al corupţiei de către Comisia Europeană care va înlocui MCV, la care lucrez în prezent. Benchmarkul mi se pare că e clar: dacă nu vine un tsunami nu trebuie să existe nici un eurocent cheltuit înafara bugetului. La problema descrisă aici se adaugă şi decizia Curţii Constituţionale de a anula plata contribuţiilor la fondul de sănătate de către cei mai săraci pensionari. O rectificare bugetară nu va avea un excedent de împărţit şi va fi cât de poate de constrînsă. Nu putem la jumătatea anului tăia zone întregi de cheltuieli deja antamate, nici colecta taxe. De fapt noul guvern nu poate face nimic decît să lucreze la propunerea unui nou buget pentru la anul, în acest an guvernarea se face, în mare, pe bugetul decis anul trecut de către PDL, care reflectă vechea, nu noua putere. De ce nu ne putem împrumuta mai mult decît o facem deja? Că trăim în Europa în criză, unde cel mai mic semnal de cheltuială excesivă se traduce în alarma creditorilor, care cresc dobînda împrumutului nostru, astfel că la fiecare ban luat de un pensionar amărât plătim dobîndă mare, riscul fiind să ajungem ca Grecia, care plăteşte mai mult dobânda decît pensia în sine.
Ce-i de făcut pentru a pune capăt acestei forme de tranzacţionare neautorizată a resurselor politice individuale, care duce la scăderea reprezentativităţii, şi finalmente şi a participării la vot? Multe. În decursul vremii am enumerat aici cele două tipuri de soluţii, care trebuie aplicate simultan. Pe de o parte, trebuie anihilate resursele materiale ale traseismului: desfiinţate fondurile extrabugetare, limitarea drastică a capacităţii parlamentarilor de a mai propune amendamente la buget care aduc cheltuieli suplimentare, etc. Pe de alta, trebuie anihilate resursele politice prin selectarea unui sistem electoral care poate reduce traseismul şi crearea unor bariere procedurale. Acest sistem există, alegerile din Slovacia din acest an s-au ţinut pe baza sa, este sistemul proporţional cu listă deschisă (la care votantul poate schimba radical ordinea pe lista de partid, propulsând candidaţi de pe locuri neeligibile pe locuri eligibile). Pe baza sa se poate construi şi limitarea legală a traseismului, cum s-a întâmplat în unele ţări din America Latină, care l-au interzis, că nu mai aveau altă soluţie.
Între timp, putem pune oamenii pe lista neagră, dar câtă vreme fenomenul e sistenic, asta nu va servi la mare lucru. Dimpotrivă, spre deosebire de clientelismul electoral, care se întâlneşte şi în ţări dezvoltate, traseismul e asociat cu electorat sărac, slab educat şi dependent de elite locale prădătoare – nu putem folosi cauza, electoratul adică, drept leac.
Comentariile la textele Alinei Mungiu Pippidi au fost desfiintate la cererea autoarei si vor fi reintroduse dupa alegerile din 2012. Puteti comunica cu Alina Mungiu-Pippidi pe alinamp@sar.org.ro. Puteti da o nota articolului AICI.
