Circulă mitul, bine întreținut de o propagandă venită din vremurile Securității, că liderii mondiali sunt prea-plecați în fața comuniștilor chinezi, aceasta fiind cheia unei bune relații comerciale cu Beijingul. În consecință, România trebuie să fie „pragmatică”, iar liderii țării să se ducă în China ca la Înalta Poartă, dacă vor să fie lăsați să vândă Loganuri sau carne de porc. Ponta a ridicat acest mit la rang de politică de stat, iar rezultatele au fost dezastruoase. Marile sale proiecte cu China au fost un eșec, ceea ce este oricum mult mai bine decât dacă ar fi fost demarate. Planul construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu un partener chinez este o uriașă țeapă: compania chineză, acuzată de spionaj în SUA, cere ca statul român să-i garanteze investiția, ceea ce înseamnă că, în cazul în care prețul energiei va scade undeva sub 82 de euro/ Mwh, statul român e bun de plată. Partea chineză nu își asumă nici un risc, dar vrea să impună nenumărate condiții – inclusiv să importe forță de muncă din țara-mamă, în momentul în care va începe construcția. Cât despre relația comercială, vă invit să vă uitați peste datele Departamentului de Comerț Exterior: în 2015, comparativ cu 2014, exporturile au scăzut cu peste 7%, iar importurile s-au majorat cu peste 22%. Acesta a fost rezultatul politicilor unui Ponta: partea chineză l-a primit cu pompă, l-a suit în turnul de televiziune de la Macao, l-a plimbat prin țară și, la final, România a plătit o notă de plată înzecită. Nu Ponta, ci economia României.
Cam acesta este contextul în care trebuie discutat despre gestul slugarnic al lui Iohannis de a se lăsa cenzurat de către comuniștii chinezi. Nu va aduce nimic în relația comercială cu Beijingul, dimpotrivă. Probabil că, undeva în 2017, Iohannis va fi invitat în China, va fi primit cu onoruri regale, i se va oferi o pungă de acadele roz și, când va pleca, va semna o notă de plată consistentă. Presa română va fi însă îndopată cu știri despre marile acorduri și despre faptul că, în sfârșit, relația cu R.P.C. a fost relansată. Faptul că șeful statului se lasă cenzurat și, în momentul în care izbucnește un scandal pe această temă, tace speriat, le va spune chinezilor – și oricărui politician de pe această planetă – tot ce era nevoie despre profilul psihologic al personajului care conduce România.
Am citit în aceste zile niște comparații complet nefericite cu Angela Merkel care, în interesul economiei germane, ar închide ochii la încălcarea drepturilor omului în China. E fals, Merkel a abordat acest subiect de fiecare dată când a mers în vizită la Beijing. Doi, una este să deschizi subiectul Tibetului, alta este să-i lași pe chinezi să cenzureze ceea ce părea a fi o declarație de credință președintelui tuturor românilor: „Şi eu, şi prietenii, şi colegii mei de scoala îi detestam pur şi simplu pe comunişti şi întregul lor sistem”. Toată Germania ar fi râs de Merkel, dacă accepta așa ceva.
În loc de concluzie: România ar putea accepta, în sfârșit, ca Taiwanul să deschidă la București o reprezentanță, o ambasadă de facto. Nu cred că asta va face ca relația cu China comunistă să fie mai bună sau mai proastă decât acum. Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia și chiar și Rusia au permis deschiderea unor așa numite „oficii” ale Taiwanului. Ar fi momentul ca relația cu China să nu mai fie gestionată de Iulian Vlad și de urmașii săi.
