Gașca (din serviciile alea prea secrete ca să dea socoteală) responsabilă pentru ascensiunea lui Dragnea își poate vedea azi monstrul pe deplin funcțional.
Scos din praful Teleormanului ca un sfânt din pustia Iudeii, Dragnea a fost cultivat de toți milițienii aflați la vârful serviciilor secrete până când a acumulat atâta putere cât să acapareze cel mai mare și disciplinat partid din România. Dacă exact aceeași gașcă de securiști sau alta a încercat acum să-l dea jos pe Dragnea este irelevant. Ce contează cu adevărat e că, azi, Liviu de la PSD are mult prea multă forță pentru a mai fi urnit din jilțul său.
Era un biet boiernaș de țară în 2000, când a trădat PD-ul și s-a mutat cu arme și bagaje în barca lui Adrian Năstase, la PSD. Vreme de 12 ani, nu a mișcat nici un milițian secret sau vreun procuror vreun deget împotriva lui nici când s-a umflat imobiliar peste măsură, nici când a preluat economia județului pe persoană fizică. Iar după ce a devenit parlamentar și ministru la București, monstrul s-a desăvârșit: consultanți evrei, vacanțe și mai flamboaiante prin Brazilia, partide de tenis și mai interesante.
Acum, hidoșenia construită din organe de provincial, influență politică de București și sânge proaspăt de la buget, în cantități mari, a devenit autonom. Era Dragnea de Teleorman, acum e Dragnenstein de România. Și își permite, de la tribuna Parlamentului, să le dea cu tifla celor care l-au încurajat să se nască și să trăiască. Să fie obraznic cu sistemul. Și să facă o aroganță și Direcției Naționale Anticorupție, pe care a acuzat-o (nu chiar fără temei) că face jocuri politice descoperind abia acum că Bădălău șu Țuțuianu ar fi furat și ei ceva sau măcar ar fi fost martori la infracțiuni.
Românul zice, dacă-l întrebi, că un copil e util pentru că, la bătrânețe, îți aduce o cană de apă. Dacă îl întrebi acum pe Dragnea cum le mulțumește celor care l-au crescut, îți va spune că tot cu apă. Doar că nu din cană, ci din bidon, turnată printr-un prosop pus pe gură. Se cheamă waterboarding.
