Dupa ce, duminica, ecranele televiziunilor de stiri fusesera ocupate de avocatii lui Becali, la Bucuresti s-a aflat, marti, ca in Republica Moldova avusesera loc alegeri parlamentare. Imaginile care au invadat ecranele ni le-au amintit pe altele, vizionate in iunie 1990. O multime formata preponderent din tineri scandand in fata sediilor puterii. Brusc si inexplicabil, scandarilor le iau locul gesturi violente. Fortele de ordine se retrag ca prin farmec. Grupuri desprinse dintre manifestanti patrund in cladirile oficiale si le vandalizeaza. O data cu lasarea intunericului, manifestantii se imputineaza, iar cei ramasi sunt imprastiati cu brutalitate, se opereaza retineri, domneste confuzia in legatura cu soarta celor arestati.
In timpul acesta, televiziunea oficiala nu transmite stiri despre inflorirea bujorului de timp – ca in vremea lui Razvan Theodorescu –, ci dansuri si jocuri pentru copii, iar celelalte posturi isi intrerup emisiunea. Reprezentantii partidelor de opozitie evita sa-i sustina pe manifestanti. Pe seara, aceeasi televiziune de stat difuzeaza imagini bine montate din timpul zilei: nu mase de mii de manifestanti, ci grupuri de indivizi violenti, cu aspect dubios si sorbind din niste sticle. Insista asupra politistilor raniti si a birourilor distruse. Apare presedintele, vorbeste despre manifestanti platiti, tentativa de lovitura de stat si implicarea agenturilor vecinului de la vest (aici au fost mici confuzii, la Bucuresti secventa avusese loc in decembrie). Industria miniera este foarte putin dezvoltata in Basarabia.
Ca si la Bucuresti in 1990, revolta de la Chisinau a fost una a disperarii. Un segment important al populatiei, cel mai activ in plan civic, isi pusese mari sperante in aceste alegeri. Parea ca, dupa opt ani de guvernare comunista, lucrurile se vor schimba. Din pacate, electoratul basarabean include inca o masa inerta, tentata intotdeauna sa voteze in favoarea puterii. Rezultatele (partiale) publicate luni de catre Comisia Electorala Centrala aratau nu numai ca Partidul Comunist ramasese majoritar, ci ca obtinuse mai multe mandate decat la precedentul scrutin, anume fix 61, exact cat le erau necesare pentru a numi un nou presedinte (pentru alegerea caruia sunt necesare trei cincimi din voturile celor 101 deputati). Nu stiu in ce masura au fost falsificate alegerile din Republica Moldova si nu cred ca o eventuala renumarare ar schimba mare lucru. Ca si la noi in 1990, frauda de proportii avusese loc inainte de ziua scrutinului. Prin impiedicarea accesului la televiziune si radio a partidelor de opozitie, prin intimidari, prin utilizarea parghiilor administrative de influentare a votului indeobste in mediul rural, unde locuiesc cam 60% din electorat, prin folosirea functionarilor statului drept agenti electorali ai partidului de guvernamant, prin modificarea legii partidelor astfel incat sa nu permita formarea de aliante electorale. De cealalta parte, cele trei principale partide de opozitie (Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat si Alianta "Moldova Noastra") si-au risipit energiile in atacuri reciproce si au neglijat total electoratul rusofon.
Comisia de observatori a OSCE a apreciat alegerile ca "in general corecte" (conform declaratiei baronesei Emma Nicholson, la insistentele delegatilor rusi). Lumea occidentala, preocupata de criza financiara, a ignorat intamplarile dintre Prut si Nistru. Pentru CNN, evenimentele de marti de la Chisinau nu au existat. Scenariul petrecut odinioara in Serbia si Georgia nu s-a repetat. Tot ce s-a obtinut a fost diminuarea, o data cu anuntarea rezultatelor finale, a numarului mandatelor comunistilor de la 61 la 60. Ceea ce e o speranta desarta – in 2005, candidatul lor la presedintie a intrunit 75 de voturi, desi atunci detineau doar 56 de deputati. Mitingul disperarii de la Chisinau este pe cale sa se incheie, acum e liniste si inca nu stim ce vor avea de suferit cei care au indraznit sa-si manifeste dorinta de a trai intr-o democratie.
Cel mai probabil, vor urma inca patru ani de uitare. Guvernul de la Bucuresti are putine optiuni – orice reactie cat de cat vehementa i-ar da apa la moara lui Voronin, care sustine demult ca toate dezordinile sunt instrumentate aici. Ceea ce ramane guvernantilor, dar mai ales societatii civile din Romania, este sa elimine din discutie aspectul national si sa abordeze problema basarabeana din punctul de vedere al incalcarii drepturilor omului. Acolo are loc perpetuarea unui regim dictatorial, oamenilor le este refuzat dreptul la opinie, libertatile cetatenesti sunt batjocorite. Asa se intampla in Romania de inainte de 1989. Atunci, oameni si organizatii din vestul Europei au actionat pe diverse cai pentru a sensibiliza opinia publica si guvernele fata de incalcarile drepturilor omului de catre regimul comunist, ne-au intretinut sperantele si astfel a devenit posibila schimbarea regimului. Cu alte cuvinte, ar trebui sa ne pese, in regim continuu, de soarta unui popor care aspira la libertate.
