Duminica trecuta, in timp ce imi citeam, ca un pensionar constiincios, ziarul pe o banca in parc, bucurandu-ma de aceasta vara tarzie anuntand un dezastru climatologic, am fost acostat de un grup de fetiscane care imi propuneau sa semnez intru sprijinirea unui candidat PSD la viitoarele alegeri. Trebuie sa spun ca acela care-mi era astfel propus nu era nici cel mai senil, nici cel mai antipatic pesedist si, reducand lucurile la absurd, mi-am spus o clipa: "De ce nu?". Am avut de mai multe ori prilejul sa arat cat de dezechilibrat este spectrul nostru politic, cat de tare se simte lipsa unei stangi democratice, demne de acest nume. Fostul PD, convertit in partid cu linioara – PD-L –, a respins o sansa unica de-a incarna aceasta stanga democrata atunci cand a parasit Internationala Socialista in care fusese acceptat.
Ar fi creat o alternativa credibila la PSD si ar fi putut deci sa polarizeze voturile unui electorat potential de stanga, caci exista o asemenea potentialitate intr-o tara unde, sa nu fie cu suparare, saracie si probleme sociale mai sunt cu ghiotura. Acum PD-L, asa-zis partid "de dreapta", se profileaza populist (termen bland, care ascunde pe cel de "demagogic"), sustinand teze de stanga cum ar fi marirea brusca a salariilor, lucru, economic vorbind, nesustenabil (o asemenea marire, se stie, ar fi imediat urmata de o inflatie care i-ar anula efectele).
Ramane, pe partea stanga a spectrului politic, PSD. si, continuand sa meditez pe banca din parc dupa ce respinsesem oferta acelor "fane" ale relativ tanarului candidat pesedist, m-am pus in pielea unui om care ar avea, cum se zice, "inima la stanga"; mi-a fost mila de acest erou necunoscut. El este inca si mai vaduvit in pulsiunile lui electorale decat un autentic alegator de dreapta. Sa zicem ca acesta din urma, trecand peste coruptie, acceptand totusi ca este un rau inevitabil, trecand peste incetineala abominabila a lucrarilor de interes public (drumuri, cai ferate etc.), omul de dreapta, ar considera ca esentialul este dezvoltarea economica, chiar haotica cum este. Acest individ imaginar (care are multe modele reale) ar putea, pana la urma, sa se "plaseze" la liberali. Sau la PNTCD-isti, daca ar fi capabil sa-i recunoasca pe cei "falsi" de cei "adevarati", dat fiind ca in ultima vreme nu se mai recunosc nici ei intre ei.
Dar in ce priveste pe omul cu inima la stanga, a trebuit sa recunosc pe acea banca unde ma bucuram de vara tarzie, soarta lui mi se pare mult mai problematica si chiar de plans. Daca nu are o fire de revolutionar cu cutitul intre dinti, care sa vrea sa nationalizeze totul si sa-i bage la gherla pe burjui (specie tot mai rara in anii postcomunisti, si nu intamplator), omul de stanga s-ar putea orienta catre o social-democratie de tip modern. Acesti neo-social-democrati de tip laburist englez accepta ca economia liberala e inevitabila, nu mai vor sa schimbe oranduirea, ca stramosii lor ideologici, dar vor s-o amenajeze social. Ei bine, pe acest alegator de stanga eu il plang, il plang chiar cu lacrimi amare, care nu sunt neaparat de crocodil, fiindca nu va gasi, in spectrul nostru politic, nimic convenabil.
Caci PSD a esuat si continua sa esueze in acest rol, totusi atat de fast, in a umple o gaura cat casa la stanga. Pentru a nu lua lucrurile de la Adam, voi spune doar ca, dupa semiesecul din 2004, care a vazut retragerea partiala a dlui Ion Iliescu si alegerea dlui Mircea Geoana ca presedinte de partid, s-a putut crede ca PSD se va reforma. Sperantele veneau in special din partea "Grupului de la Cluj", care parea mai modernist in conceptiile sale. Dar schimbarea nu s-a produs si se poate intelege de ce. Fiindca in PSD nu predomina ideile, o anumita conceptie politica, ci, inca si mai mult ca in alte zone partizane, sistemul nasiilor si cumetriilor. PSD pare sa nu se poata desprinde de ultimele faze ale regimului ceausist, cand singura posibilitate de-a te proteja de despotismul sefului suprem era inchegarea unor solide relatii interpersonale, amestec de prietenii intre militieni, popi si activisti de partid, cum se vede in filmul "Balanta" al lui Pintilie.
PSD nu este altceva decat un hatis de astfel de relatii cu radacinile adanc implantate in localitati, in special in zonele rurale. PSD nu are timp, nu are chef de-a dezvolta o teorie solida, o practica bazata pe o astfel de teorie. PSD a constatat ca e mai rentabil sa acaparezi solidaritatile locale si sa le exploatezi la maximum pentru a te mentine pe val sau imediat sub creasta valului.
Numai ca, in materie de retele locale, social-democratii nu mai au monopolul de altadata. Liberalii se dovedesc adevarati maestri in crearea unor astfel de retele, cum s-a vazut la alegerile locale recente. Feude electorale alta data considerate pe veci pesediste, ca nordul Moldovei, cad sub loviturile liberale. In Ardeal, mai degraba PD-L face acelasi lucru.
Scandalurile de la tara, cu instrumente contondente si nasuri sparte la betie in buna traditie a alegerilor caragialesti, dovedesc ca "vechea Romanie" retraieste. Pluralismul si diversificarea retelelor vor trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa impinga PSD la o modernizare si la iesirea din stadiul tribal in care se gaseste. Daca va fi in stare.
