Privind la spectacolul recent de la Cotroceni oferit de liderii opoziţiei şi de preşedintele Băsescu, nu poţi să nu te laşi cuprins de un sentiment de mâhnire. Am avut din nou prilejul să vedem, de data asta în direct şi de la cele mai înalte surse, cum politica din ţara noastră a coborât oficial la nivel de clacă obştească.
Plăcerea şi eleganţa unui discurs echilibrat menit să construiască, viziunea politică de bătaie lungă care ar trebui să fie condiţia sine qua non a unui lider autentic, dar şi motivaţia sinceră, toate acestea au părut a fi inexistente. Am fost martorii unui sordid joc de campanie electorală. Iar ce trece în prim-plan este realitatea manufacturată în catacombele partidelor de şarlatani de toate culorile care vând politicienilor iluzia puterii.
Imagologi, strategi de campanii şi alte categorii de „savanţi” ai politicii se înghesuie să facă lumină în mintea înţepenită a politicianului român. Efectul este cel pe care îl vedeţi. Lideri ai opoziţiei care se obosesc să meargă la Cotroceni doar ca să afirme că ei din principiu nu fac compromisuri cu preşedintele, care apoi promovează un discurs al „agendei cetăţeanului” şi care, culmea, propun, aşadar, alegeri anticipate! Un foc de artificii care va să zică. Nici un partid din România nu este pregătit în mod real de aşa ceva şi cu atât mai puţin populaţia care este suprasaturată de desele cicluri electorale prin care a trecut recent.
De cealaltă parte avem un preşedinte consumat de un război de uzură, în care aşii din mânecă devin tot mai puţini sau îndoielnici, şi care încearcă să facă agenda publică cu teme care au slabe şanse de a fi puse în practică. În felul acesta el preia asupra sa, probabil tot la îndemnul şamanilor campaniilor electorale, o mare parte din erodarea guvernamentală. Nimic nu lipseşte aşadar din această configuraţie pentru a avea impresia că România este o uriaşă piesă de cabaret. Sunetele de sirenă ale preşedintelui se împleticesc bucolic cu dansurile obscene ale opoziţiei, iar corurile de pe margine ale bocitorilor de la Antena 3 şi Realitatea vin să întregească un peisaj din care marele absent suntem noi, publicul. Să mulţumim, aşadar, pe această cale „experţilor” de campanii care, pentru nişte jocuri de imagine, contribuie masiv la deturnarea agendei publice în România!
Din păcate însă, această situaţie în care o societate este pusă în umbra unei realităţi fabricate, care să răspundă unor partituri gândite de strategi şi tacticieni electorali, nu este doar un fenomen românesc. Când un Sarkozy descoperă brusc că Franţa are probleme cu cele câteva mii de ţigani nomazi din România, el caută să-şi îmbunătăţească imaginea speculând nervozitatea unui electorat sensibil la imigraţie. Cota sa de popularitate creşte, însă dezbaterea reală a problemei imigraţiei în Franţa a fost pusă în fond în paranteză.
Mai departe, când în Germania cancelarul Merkel ia o atitudine deloc prietenoasă faţă de criza datoriilor din Grecia, aceasta uită de sumele uriaşe de care a fost „iertată” Germania în secolul XX şi nu face altceva decât să răspundă unui sindrom de superioritate al electoratului german. Ţările din sudul Europei ar trebui să muncească mai mult, spunea recent doamna Merkel. Puncte electorale pentru CDU – da, o soluţie pentru Grecia – ba! Se pare, aşadar, că spectrul fabricanţilor de imagine şi politică high-tech făcută după laboratoarele de sondare a opiniei publice sunt fenomene mai largi care bântuie politica democratică a zilelor noastre. Efectele nu sunt totdeauna fericite şi, în condiţiile acestea, ne putem aştepta la politicieni mediocri, care vor sacrifica un act de guvernare curajos şi responsabil pentru jocuri de culise populiste. Soluţia este însă în mâinile noastre. Spuneţi nu acestui tip de politică. Căutaţi argumentul şi dezavuaţi improvizaţia din jobenul noilor „magicieni”.
Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge
