Cu numai câteva zile în urmă, am primit mult-aşteptata veste din Azerbaidjan: consorţiul Shah Deniz – grup de societăţi care exploatează zăcământul de gaze condensate Shah Deniz 2 – a decis selectarea gazoductului care va transporta gazul din Azerbaidjan în Europa.
TAP (Trans-Adriatic Pipeline), gazoductul trans-adriatic, a fost ales pentru a servi la distribuţia în Europa a gazului provenind din zăcământul respectiv. Este vorba de o decizie istorică, care marchează faptul că volume substanţiale de gaz vor ajunge în Europa dintr-o ţară de la Marea Caspică. Pentru Europa, aceasta înseamnă 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, disponibile înainte de 2020.
Începând cu criza aprovizionării cu gaz din Ucraina din 2009 (şi cu cea precedentă din 2006), Uniunea Europeană a căutat să îşi diversifice aprovizionarea cu gaz. Acest lucru a însemnat diversificarea rutelor, a surselor şi a partenerilor contractuali. Participarea la negocieri a unui număr sporit de parteneri va oferi Europei o şansă mai bună de a evita eventualele întreruperi viitoare ale alimentării cu gaz şi de a asigura aprovizionarea cu gaz necesară pentru menţinerea competitivităţii economiei europene.
Azerbaidjanul este un deschizător de drumuri în acest proces. Coridorul sudic al gazului cuprinde însă şi alte surse majore, care leagă UE de Turcia, de estul Mării Mediterane, de Irak, de Azerbaidjan şi de alte ţări.
Făcând dovada unei veritabile viziuni strategice, preşedintele Aliev al Azerbaidjanului s-a angajat, împreună cu Turcia, să construiască la frontiera europeană un gazoduct de mari dimensiuni cu posibilitate de extindere, denumit TANAP. Acest gazoduct va aduce pe piaţa europeană gaz provenind iniţial din zăcământul de gaze Shah Deniz 2 şi, ulterior, din alte zăcăminte din Azerbaidjan. Ceea ce vedem astăzi nu este decât primul pas. Decizia de a construi mai întâi gazoductul TAP şi de a aduce mai mult gaz ulterior înseamnă că traseul către Austria – cunoscut în prezent ca Nabucco Vest – se află încă în discuţie. Întrebarea nu este dacă să se opteze pentru una sau cealaltă dintre căile de aprovizionare cu gaz, dat fiind că, pe termen mediu, ambele sunt necesare. Un lucru este sigur: vom avea nevoie de mai mult gaz în 2020, iar gazul provenind din Marea Caspică reprezintă o soluţie adecvată de satisfacere a acestei nevoi.
Mai importantă decât alegerea între TAP şi Nabucco este deschiderea coridorului sudic. Pe o piaţă internă a energiei efectivă şi operaţională, dotată cu infrastructura necesară şi cu fluxuri inverse, gazul, odată intrat pe teritoriul UE, poate fi transportat oriunde în Europa. Cu ajutorul conductelor de interconectare, promovate de Comisia Europeană, se va garanta posibilitatea ca gazele naturale să ajungă la statele membre care deţin unul sau numai câţiva furnizori, cum ar fi România, Bulgaria şi Ungaria. În ultimii ani, Comisia Europeană şi-a orientat eforturile către atingerea acestui obiectiv. Principala noastră prioritate este de a proteja ţările cele mai vulnerabile. În cazul Bulgariei, de exemplu, Europa trebuie să depună mai multe eforturi pentru a sprijini guvernul în luarea deciziilor strategice şi pe termen lung în materie de energie, necesare pentru garantarea securităţii sale energetice.
De asemenea, Comisia colaborează cu Serbia şi Bulgaria pentru a crea o conexiune între aceste două ţări. În ceea ce priveşte România, ea este deja interconectată cu Ungaria şi Bulgaria. Iniţiativa Nord-Sud (North-South initiative), lansată de Comisie, a dus la construirea a numeroase mici conducte de interconectare care creează o reţea de interconectări în Europa Centrală şi de Sud-Est. Dar mai sunt încă multe de făcut pentru a asigura preţuri competitive în sudul Europei.
Obiectivul meu îl constituie dezvoltarea fermă a resurselor în estul Mării Mediterane. Eforturile guvernului cipriot de a construi în Cipru un terminal de export al gazului natural lichefiat (GNL) fac parte din acest demers. În ceea ce priveşte Grecia, avem nevoie cât mai rapid de un sistem liberalizat de gazoducte care să ajungă până în Ucraina.
Care sunt avantajele pentru Azerbaidjan?
Azerbaidjanul a înţeles ceea ce alţii au pierdut din vedere, şi anume că Europa este un partener de nădejde. Regulile europene sunt stabile, iar beneficiile sunt constante şi valoroase. Azerbaidjan îşi încredinţează viitorul Europei.
Cât despre Europa, decizia consorţiului Shah Deniz reprezintă un progres semnificativ în ceea ce priveşte asigurarea aprovizionării cu energie a Europei în viitor. Într-o lume a pieţelor energetice globalizate şi a concurenţei sporite în materie de resurse, vom continua să promovăm interesele energetice ale Europei şi să încheiem parteneriate complexe cu principalele ţări furnizoare. Suntem convinşi că eforturile noastre vor garanta securitatea aprovizionării cu energie a gospodăriilor şi a întreprinderilor europene şi vor spori competitivitatea Europei.
Günther H. Oettinger este comisarul european pentru Energie.
