„A spune că țiganii au cea mai mare vină în legătură cu reaua faimă pe care România o are în străinătate, este cu totul adevărat. A clasifica acest adevăr ca rasism, este, în schimb, o mare greșeală. De ce nu recunoaștem că sentimentul de desgust și desconsiderarea manifestată de români față de țigani este impregnată în structura genetică a poporului român tocmai datorită felului de a fi al acestei etnii”, scria, cu unele greșeli de limbă, un comentator pe nume Dumitru Văduva, la finalul unui editorial pe care l-am scris în urmă cu două săptămâni. Arătam atunci că, din punctul meu de vedere, nu există absolut nici un motiv să protestăm împotriva documentarului britanic „The Romanian are coming”.
Domnul respectiv nu a fost singurul care și-a exprimat rasismul prin intermediul rubricii de comentarii pe care o pune la dispoziție „România liberă“ pe site-ul său. „Dragă autor de articol, tu nu trăiești în țara asta? Probabil că nu. Cum poți să zici că nu trebuie să fim rasiști când aproape tot ce ține de rromi este negativ? Cum îți explici că în Barcelona cei care înjură pe la metrou în gura mare sunt toți rromi? Cei care cerșesc sunt rromi? Câți români ai văzut să te îndrume cu «boss» să-ți parchezi mașina prin București?! Personal, eu nu am văzut niciunul. Și știi de ce? Pentru că românii știu că banii nu pică din cer, trebuie să muncești ca să-i ai”, insista și Irimia Octavian. „Nu sunt rasist, dar romii reprezintă o problemă în România și cu imaginea românilor”, era părerea lui Mihai.
Am constatat din nou, cu această ocazie, că numeroși români – poate prea numeroși – nici măcar nu înțeleg de ce e greșit să fii rasist. Mulți – poate prea mulți – nu își dau seama de ce discriminarea este o crimă care poate distruge vieți. Viețile unor semeni de-ai noștri a căror singură „vină” este că s-au născut într-o comunitate aflată la un moment dat în dizgrație.
Dar, mai ales, nu realizează că atitudinea rasistă și intolerantă transmite un semnal negativ despre ei, nicidecum despre cel pe care-l urăsc. Un om care îngrămădește sub o caracterizare sumară destinul diferit și complex a sute de mii de persoane dă dovadă – o spun pe șleau – de puțină inteligență.
Rasiștii nu realizează, de asemenea, că pot fi oricând, la rândul lor, victimele discriminării. Că nimeni nu e protejat din acest punct de vedere. Ca orice român născut la Iași, m-am confruntat de nenumărate ori cu oameni care, fără să mă cunoască, m-au catalogat automat leneș, prost ori flămând doar pe baza locului meu de naștere. Pentru că, nu-i așa, toți moldovenii sunt leneși, proști și flămânzi, cum susține un clișeu răspândit mai ales în sudul României. Dar, după cum spuneam, nimeni nu e protejat. De câte ori nu ați auzit de cei din sudul României că sunt proști, dacă vin din Caracal, de exemplu, sau „melteni” dacă locuiesc în București. Ca să nu mai zic că despre ardeleni se proclamă cu voce tare că sunt toți înceți la minte. Și cât de tare te enervezi când ești catalogat astfel, nu-i așa? Iar aceste clișee sunt mai mult un fel de glume mai puțin reușite, rămase de multe ori fără alte consecințe.
Dar imaginați-vă cum trebuie să se simtă un rrom, când se confruntă cu o intoleranță înmiită, de care are parte încă de când e bebeluș. Dacă vrea să meargă la școală, este trimis în ultima bancă, „căci nu ne amestecăm cu țiganii”, dacă vrea să se angajeze, este de multe ori evitat sau acceptat în slujbe minore, „pentru că sigur va fura”.
Și iată de ce generalizarea pe care o proclamă rasismul și răul pe care-l provoacă discriminarea reprezintă două erori majore de gândire.
Narcisa s-a născut la Bacău, într-un sat de rromi săraci și, pentru că nu avea ce mânca, bunica o lua prin trenuri, la cerșit. La 16 ani, a fost măritată și obligată să renunțe la școală, când reușise deja să ajungă în clasa a noua. Mai departe, lucrurile s-au înrăutățit pentru ea, dacă se mai putea asta. La 20 de ani avea deja doi copii pe care-i creștea singură, soțul fiind la închisoare. Ca să-i hrănească cerșea sau vindea fier vechi. La 23 de ani a ajuns la Asociația Ovidiu Rom, condusă de Leslie Hawke, iar după câțiva ani a devenit mediator sanitar pentru comunitatea rromă, iar în 2005 a absolvit, la New York, studiile Global Students Leadership. În 2007, când am scris eu despre reușita Narcisei, aceasta era studentă la Facultatea de Pedagogie a Universității Babeș-Boylai din Cluj, plănuind să devină profesoară. Dacă la 23 de ani nu s-ar fi întâlnit cu o asociație care să o ajute, ci cu un grup de rasiști aroganți, Narcisa vindea fier vechi și în ziua de azi.
Anina Ciuciu s-a născut, de asemenea, într-o familie de rromi. La 9 ani a plecat cu familia în Europa, a cerșit în Italia și Franța. A luptat însă pentru viața ei și a învins destinul. Anul trecut tocmai se pregătea să termine un master în drept la Sorbona. Despre ea a fost scrisă o carte, „Mândră să fiu romă. De la Fața Luncii la Sorbona: un destin de excepție”, bestseller în Franța, publicată tot în 2014 și în România. „Când se descoperă această identitate, deseori e o schimbare în privire, o suspiciune şi o respingere. Am trăit asta în Franţa și în România”, declara Anina Ciuciu pentru Digi 24.
Mircea Dumitru, din satul de rromi Toflea din Galați, a devenit primar în 2012, la doar 25 de ani. Este de atunci unul dintre cei mai tineri primari din România. A urmat la București Facultatea de Administrare a Afacerilor, a lucrat o perioadă în Capitală, dar a decis să revină în comunitatea în care s-a născut, pentru a ajuta la emanciparea ei.
În fine, cel mai cunoscut exemplu de rrom de succes – un exemplu la îndemână chiar și pentru cei mai nedocumentați rasiști – este cel al cântărețului Connect-R, care a devenit primul rapper care a evoluat pe scena Eurovisionului, în 2006, alături de Arsenie Toderaş, cu piesa „Loca”, conform portalului imparte.ro. Tot Connect-R a fost singurul artist cu 6 piese simultan în playlistul Radio 21. Desigur, dacă ar fi fost după Dumitru Văduva, Irimia Octavia și alții ca ei, acești oameni nu ar fi existat. Doar pentru că sunt rromi.
