În baza de date a Bibliotecii Naționale a României, oricine este interesat de subiect poate accesa lista doctoratelor în siguranță națională și drept, coordonate de vicepremierul, profesorul universitar Gabriel Oprea, în cadrul școlii doctorale a SRI. La o primă citire, se observă că pe lista respectivă nu există nume de absolvenți obișnuiți ai Academiei Naționale de Informații, ci numai personaje notorii, care au deținut în trecut sau dețin funcții importante în instituțiile statului român.
Din cauza deficitului de personal al bibliotecii, procesarea acestor date se face cu o întârziere de doi ani, o situație actuală a doctoratelor coordonate de Oprea, aflându-se, potrivit legii, la Ministerul Educației. Câtă vreme Comisia de Etică a Universității București nu a dat un verdict în privința suspiciunilor de plagiat în cazul doctoratului lui Oprea și în privința traseului său academic, totul este în regulă, în acest moment, din punct de vedere legal. Oprea are dreptul să coordoneze, în domeniul său, ce doctorate dorește.
Faptul că Florian Coldea și alți grei din serviciile secrete au devenit doctori în siguranță națională sub coordonarea sa este normal, explicabil din punct de vedere instituțional. Oprea este coordonator de doctorate în cadrul școlii doctorale a SRI, este normal ca personalitățile din sistem să-și perfecționeze studiile în cadrul instituției sale de învățământ superior.
Marea problema din punct de vedere etic se ridică la magistrați, iar tăcerea suspectă din sistemul de justiție pe această temă spune multe lucruri. Cum se poate ca într-o țară fostă comunistă, în care justiția a fost subordonată, timp de aproape 50 de ani, atât serviciilor secrete, cât și partidului unic, reticențele din prezent fiind absolut justificabile, breasla magistraților să accepte ca procurori și judecători să dezvolte ''relații academice'' cu politicieni influenți, activi în partide, în cadrul școlii doctorale a SRI? Gabriel Oprea este în același timp președintele unui partid din România și activează în politică de foarte mult timp. Nu putem vorbi de o incompatibilitate morală, în acest caz, dat fiind că unul dintre dezideratele țării este independența justiției și distanțarea ei de mediul politic?
De ce CSM tace și nu lansează o dezbatere publică pe temă, știut fiind că în interiorul său există magistrați cu mastere sau doctorate în cadrul acestei școli?
În orice țară civilizată, acest subiect ar fi unul de dezbatere națională, nu unul tabu, cum este la noi.
Consiliul Superior al Magistraturii este dator să explice românilor, printr-o analiză comparativă, dacă undeva într-o țară din Europa mai există o altfel de situație ca magistrații să-și dea doctoratul sub îndrumarea unor personaje active din mediul politic.
Desigur, Academia Națională de Informații este o instituție de învățământ superior și, potrivit legii, magistrații au dreptul să opteze pentru specializări în cadrul ei. Și chiar o fac, la ora actuală, existând un număr impresionant de mare de magistrați care optează să se specializeze în terorism și siguranță națională, la școala SRI, deși ar putea face același lucru în interiorul unei facultăți de drept.
Dar pe lângă literă legii, care permite astfel de situații, mai există și un spirit al ei. Iar acest spirit al legii ne spune că este împotriva oricăror principii deontologice ca un magistrat să cultive, pe termen lung, o relație academică cu un politician, pentru că, la nivelul percepției publice, tot timpul va plana suspiciunea că magistratul respectiv poate dezvolta o slăbiciune pentru o anumită culoare sau parte politică.
Iar în țara noastră, când percepția românilor este că justiția este aservită mediului politic, astfel de specializări nu pot face decât rău sistemului de justiție, din punctul de vedere al imaginii și al încrederii cetățenilor în ea.
Așadar, niște lămuriri publice ale Consiliului Superior al Magistraturii ar fi binevenite pe temă. Dacă și de data aceasta va prefer politica struțului, cum a fost până acum, nu va face decât să întărească bănuielile și zvonurile publice potrivit cărora independența justiției rămâne un vis îndepărtat al cetățenilor acestei țări UE. Sau poate la marginea Europei și sub influența istorică a Răsăritului, la mica distanță de o mare putere în care serviciile secrete pătrund ca o caracatiță în toate instituțiile statului, astfel de controverse se rezolvă nu transparent, ci într-un alt mod.
