Hristos a înviat! “Adevărat a înviat”, răspund creștinii cu fermitate și convingere.
Vlad Alexandrescu a demisionat? Nu e adevărat. O recunoaște chiar el. Pleacă doar cu o singură condiție: “Corina Șuteu să-i continue mandatul.”
Au trecut aproape o sută de ore de când președintele Klaus Iohannis a declarat: “au rămas puține greșeli imaginabile care n-au fost făcute de ministrul Culturii.” Era vorba de Opera Națională din București. Ministrul #unitisalvam recunoaște că a fost prost sfătuit de consilierul său Rareș Zaharia, căruia i-a cerut demisia.
Trec Sărbătorile Pascale și mișcarea “I love Vlad” se poate înfoia în penele salvării. Ministrul culturii se răzgândește. Nu-și poate lăsa căruța cu sinecuriști în plină stradă.
Ce contează că la ONB este un vid de putere? Că Opera este condusă ilegal și discreționar de către personalul tehnic și administrativ? Vă invit pe site-ul despreoperă să parcurgeți cronica unui eșec neasumat. Prin menținerea pe poziție, ministrul “in love” cu protestatarii străzii sfidează președintele și șeful executivului. Se face că nu-i pasă de cronicile devastatoare, apărute în marile ziare ale lumii. Are de parte lui sicarii cu hamgerul prins în teacă. Garda lui pretoriană nu-l lasă să plece. Dar cine sunt acești zeloți pe care nu-i știe nici Klaus Iohannis, nici Dacian Cioloș?
De ce ministrul demisionar se ține de jilț cu tot dinadinsul?
Lui Vlad Alexandrescu nu-i pasă de haosul de la ONB și de falimentul managmentului echipei schimbate de tot atâtea ori cât cântă cocoșul. El nu este doar lumina rețelei sale new-age, ci însăși esența luminii. Lăsând Opera mistuită de focul naționalismului tribal, izgonind cu bună știință artiști de talia lui Johan Kobborg, mai cunoscuți ai Coven Garden-uri decât în șuteele-i alcoave, insistă să predice din amvonul Ordinului său unit cu strada că el aduce reforma.
Personajul nu este lumina lumii, cum nu este nici esența vieții. E doar farul de ghidaj al corăbiilor de anticari, adevărați rechini ai patrimoniului, ce ancorează de ceva vreme în dana portului său dâmbovițean.
Dacă urmăreai cu atenție portretul colectiv al protestului de susținere a sa în paltonul de ministru puteai observa mai multe fețe de arhitecți, ingineri, cadastriști, decât revoluționari de profesie. Cine sunt ei? 22? Nu revista, arhitecții?
Membrii ai unei rețele de interese. GDS-ul nu-și lasă aliatul la greu.
Potrivit unei Ordonanțe adoptată joi de Guvern, la o zi după demisia anunțată, dar neiscălită, Comisia Națională a Monumentelor Istorice, for științific de specialitate, va avea rol decisiv în privința declasării sau a neclasării unui monument istoric.
Aici e seva stelei sale deloc căzătoare.
Ministrul Culturii, conform OUG, poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau poate decide neclasarea lui în această categorie, doar în condițiile în care Comisia Națională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea.
Ministrul Culturii poate solicita motivat acestei Comisii reexaminarea propunerilor formulate în aceste cazuri.
Guvernul a modificat în acest sens, printr-o Ordonanță, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Relaţia dintre comisiile zonale şi direcţiile pentru cultură din teritoriu va fi una similară cu aceea dintre Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Minister.
După cum vedeți, ministrul nu e numai soarele de pe cer, ci însăți galaxia. O coregrafie de lac al lebedelor salonarde și pline de fițe e decizia trecută pe șest prin guvern.
Potrivit actului normativ adoptat joi, la nivel local se vor reorganiza comisiile zonale ale monumentelor istorice, care funcționează pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme științifice de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil. Componența acestor comisii zonale se aprobă prin ordin al ministrului culturii, iar din fiecare comisie vor face parte câte 11 membri, din care cel puțin un arhitect, un arheolog, un istoric de artă și un inginer constructor.
Deci cel puțin vreo 500 de posesori de ștampile suflă ușurați în petul salvării, numit organ de stat, cu puteri discreționare. Dau un ochi și taie o chitanță. Benefică sinecură.
Aceștia sunt principalii săi susținători, calfele Ordinului său unit cu strada, robi ai sistemului iobag de reformă, în care doar numit ești salvat, nu printr-o competiție liberă.
Presupusa reformă a lui Vlad Alexandrescu este o contrareformă a zurbagiilor din iarmaroace, adunați ca la un semn, să dea edicte și să încaseze biruri. Doar cei uniți cu Alexandrescu vor fi fericiții posesori de stipendii grase.
Dacă mai punem la socoteală și cei 260 de milioane de Euro, promiși din Axa 5 a PNADR, putem pricepe înverșunarea susținerii Înaltei Porți de Casație a performanței și de Promovare a juntei de pradă.
Nu mai punem la socoteală și că Alexandrescu vrea să modifice și OUG 189 din 2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură. Planul său prevede că poți fi director de Operă dacă nu ai fost nici măcar prieten al Operei. Subscrisa dezbatere – care a încins spiritele – ascunde interesul promovării activiștilor din rețelele sale în posturi de conducere, prin pseudo-concursuri.
De ce nu asistăm la o revoltă a intelectualilor? Vedeți undeva vreun anunț de miting de susținere a lui Johan Kobborg? Unde sunt intelectualii oripilați de strigătul nouăzecist: “Afară cu străinii din țară?” Nivelul lor aspirațional e mic. Fiind nimeni în universalitate, sunt parii de sprijin al cobiliței alexandrine, poreclită cu moft Reformă a culturii române.
Puțini îl cunosc pe Ioan-Aurel Pop, omul momentului, pentru adevărata schimbare la față a culturii române. Chemați-l de la Cluj, domnule Cioloș, până nu se închid munții și trecătorile! Ăștia ocupă instituțiile, pârjolesc bugetele, ard etapele de evoluție, rinocerizează administrația, vă fură efigiile și fug cu clanțele aurite. E cazul izgonirii invadatorilor, apăruți ca lăcustele după arșiță, distribuiți în roluri de societate civilă. Mai precis, în civil.
