„Clauzele abuzive sau neabuzive sunt contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi”. Personajul care gândeşte aşa nu e şeful ARB, nici vreun conţopist de la FMI, e însuşi Mugur Isărescu ce inspiră atâta încredere românilor. Utilizând o filosofie asemănătoare şi contractul cu Bechtel trebuia dus până la capăt pentru că avea toate semnăturile.
Forţând un pic nota, pentru nici un produs n-ar trebui sa existe posibilitatea returnării la magazin pentru diverse probleme de conformitate, doar s-a semnat la perfectarea tranzacţiei. Hotărârea cu care Guvernatorul apăra clauzele abuzive din contractele de credit ne determină să privim un pic mai în profunzime subiectul. În primul rând, existenţa lor e o palmă pe obrazul BNR. Cum de s-a tolerat existenţa unor contracte-tip bagate pe gât tutturor clienţilor? BNR nu ştia că nimeni nu negociază în sucursale detaliile creditelor de retail? În al doilea rând, modul în care în multe astfel de contracte se preciza ca dobânda fluctuează “în funcţie de politica băncii”, e tot o palmă pe obrazul BNR. Cum poţi tolera ca reglementator vânzarea pe scară largă a unui produs care lasă costurile împrumutului la mâna creditorului, fără să ia în calcul o referinţă? Au fost zeci de mii de astfel de contracte, cele mai multe în valută, destul de multe cu ipotecă.
De fapt, domnul Isărescu a tolerat multe având în vedere că este în funcţie din 1991 şi a văzut dezvoltându-se şi căzând Caritasul, droaia de bănci devalizate de acţionari şi debitori înţeleşi cu managementul, mega-escrocheria FNI, băncile populare. Pe cine a averizat Guvernatorul că n-ar fi cazul să doarmă liniştit? A dormit liniştit şi BNR-ul când CEC-ul intra în afacerea SOV Invest. Când bula creditului era la apogeu, cerberul pieţei bancare a făcut o minunăţie de mişcare pro-ciclică şi a relaxat creditarea. Când garsonierele din Militari ajunseseră la 70.000 euro s-a dat verde celor vroiau să le cumpere plătind rate până la 70% din venituri.
Recunosc că domnul Isărescu m-a făcut anul trecut să-i iert o parte din cele enumerate mai sus. A avut mai multe ieşiri publice în care se pronunţa împotriva unui nou acord cu FMI, pe motiv că ne face să părem etern neajutoraţi. Între timp Guvernatorul i-a reevaluat pe colegii din FMI, e partizannul necondiţionat al colaborării cu instituţia financiară în următorii 2 ani. Vi-l imaginaţi pe Guvernator dând papucii FMI, cerând să-şi facă bocceluţa şi să plece din ţară cum a făcut omologul său ungur?
Mugur Isărescu şi-a câştigat o parte din încrederea publicului după lupta sa homerică cu speculatorii cei răi din 2008, când i-a biruit, i-a stigmatizat, pe unuii i-a obligat să părăsească sistemul bancar. Însă în mai 2013, după ce bondurile româneşti fuseseră incluse în nişte indici JP Morgan, când leul se aprecia pentru că se paria masiv pe el, Guvernatorul ieşea la rampă să încurajeze speculatorii “buni” cu noi ţinte optimiste pentru curs. Atunci era o speculaţie bună, în 2008 fusese una rea. Oare pe cea de la referedumul pentru demiterea Preşedintelui din vara trecută cum s-o catalogăm? Euro ajunsese atunci la 4,64 lei şi nimeni nu i-a sărit în apărare semn că flotarea controlată nu e apolitică.
În sfârşit, obiectivul unei bănci centrale în România a fost mereu stabilitatea preţurilor, lupta cu inflaţia. De când e Mugur Isărescu la BNR moneda naţionala a pierdut 99,95% din valoare. Ştim, a fost mai mult o inflaţie “politică”, funcţionarii de la BNR nu s-au putut opune comenzilor transmise de policieni direct tiparului, totuşi nu îmi amintesc de avertizări transmise de Banca Centrală celor care dormitau cu banii la CEC , pe livrete de economii cu dobânzi modeste, când inflaţia sărea de 100% .
În aceeaşi ieşire publică în care sărea în apărarea clauzelor abuzive, Guvernatorul ne învaţa şi cum funcţionează băncile. „Băncile dau cu împrumut nu banii lor, ci banii deponenţilor. Băncile nu depun banii din depozite într-un seif de unde să îi scoată şi cu dobândă, ci împrumută cu mai multă sau mai puţină abilitate clienţilor. Aşa funcţionează băncile”. Eu n-am pretenţia ca Guvernatorul să explice limpede prin conferinţe de presă cum dilată băncile masa monetară, cum se foloseşe efectul de levier pentru a multiplica depozitele sub formă de credit, cum orice credit se transformă intantaneu în depozit când e virat în contul beneficiarului, etc, etc. Când eşti patriarhul sistemului nu fluieri în biserică. Totuşi, parcă au mai învăţat şi clienţii băncilor cum funcţionează sistemul în toţi anii aştia de criză, de ce le spunem basme în continuare? Asta cu atât mai mult cu cât BNR are un departament educaţional în dotare (apărut, evident, după criză).
Sunt însă situaţii în care Guvernatorul BNR pare o alegere rezonabilă. Asta în comparaţie cu posibilii săi succesori. Când văd de pildă fuleul domnului Lucian Croitoru, convingerea cu care apără pieţele după criza finaciară pe care au generat-o şi cum combate nevoia de reglementare din sectorul financiar cu citate din Platon, aproape că îl reevaluez pe domnul Isarescu. Pus să aleg între Lucian Croitoru-combinaţia perfectă dintre Goldman Sachs şi HR Patapievici-şi bonomia domnului Isarescu, aleg răul mai mic (şi cu vechime mai mare). Altfel, rămâne cum am stabilit.
