Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! (Biblia, cap 60, 1)
Ultragiată, etichetată în fel şi chip, nerecunoscută ca o comunitate model pentru România, Timişoara primeşte apostila Europei, după 26 de ani de la jertfa prietenilor şi colegilor noştri ucişi în Decembrie 1989 de trupele de represalii ale regimului comunist, justiţia negăsind încă niciun vinovat. Mai mult, în cele două decenii şi jumătate, comunitatea care contribuie cu procentele cele mai mari pentru bugetul de stat are cea mai mică rată de întoarcere a fondurilor din taxe şi salarii în bugetele locale. Statul a încasat anul trecut din judeţul Timiş taxe şi impozite în valoare de peste 433 de milioane de euro. Înapoi s-au întors de la bugetul de stat, sub forma cotelor defalcate din impozitul pe venit şi din taxa pe valoare adăugată, doar 188 de milioane. Adică la 100 de euro daţi la stat, contribuabilii bănăţeni s-au bucurat doar de 44 de euro, în timp ce un judeţ ca Vaslui, din 100, a căpătat înapoi 158, dintr-o “corectitudine administrativă”.
Dacă administraţia centrală a lăsat Timişoara fără centura oraşului, dacă din zona de vest doar adună, fără să semene mai nimic, iată că de la Bruxelles vine răsplata. Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2021. După o competiţie acerbă pe plan naţional, în cursa pentru nominalizare au mai rămas doar patru oraşe: Bucureşti, Cluj, Baia-Mare şi Timişoara. Au existat şase criterii de evaluare:
– strategia culturală şi moştenirea pe care capitala europeană urmează să o lase generaţiilor care urmează;
– dimensiunea europeană a comunităţii;
– viziunea programului şi capacitatea de atragere a turiştilor europeni;
– participarea locuitorilor în dezvoltarea programului;
– surse proprii de finanţare;
– existenţa parteneriatelor solide cu alte oraşe europene.
Fără a recunoaşte în modul cel mai sportiv posibil înfrângerea şi pentru ca jignirea să fie completă, Gabriela Vrânceanu Firea, primarul Bucureştiului, a declarat că "strategia Uniunii Europene în această chestiune este de a sprijini anumite regiuni mai dezavantajate să intre în circuitul cultural european".
Primarul Bucureştiului ar trebui să caute şi să ne arate zece case din metropolă mai vechi de 1866, anul venirii lui Carol I. Nu va găsi. În Timişoara sunt sute, sigur, care necesită consolidarea. Când Eugeniu de Savoia construia cetatea oraşului – legitimat acum -, Bucureştiul nu era decât un obor, în care se aduceau vitele şi caii de prisală.
Steve Green, preşedintele juriului de experţi europeni, a declarat, la conferinţa de presă organizată de Ministerul Culturii: “E un titlu pentru o viaţă, nu pentru un an”, făcând o reverenţă oraşului fără de care schimbarea regimului comunist nu ar fi fost posibilă.
Ce nu ne spune primarul Bucureştiului este cât a încasat actualul ministru Corina Şuteu pentru managementul candidaturii Bucureştiului la această competiţie.
Fără a avea sprijin financiar pe măsura efortului, dar cu o echipă dinamică şi competitivă, Simona Neumann a reuşit prin proiectul (al cărui titlu este inspirat din Biblie) “Shine your light – Light up your city!” să convingă exigenţa unui juriu, atât de agresat de lobbyiştii celorlalte oraşe aflate în competiţie.
Clujul, Baia-Mare şi Bucureştiul au pierdut cursa. “Clujul nu merita titulatura pentru lipsa de plăcuțe bilingve – pentru modul în care se mimează multiculturalismul în Cluj-Napoca”, avea să scrie Victor Lungu în “Ziarul de Cluj”. Dacă există un centru al instigării contra maghiarilor, acela este oraşul condus de Emil Boc, urmaşul lui Funar, cu băncile sale tricolore. Numai despre înţelegere multietnică nu poate fi vorba, darămite de un model de conduită şi de înţelegere europeană.
Cum ar fi putut fi ales oraşul Baia-Mare? Toate ziarele de pe bătrânul continent ar fi răbufnit cu subiecte despre primarul care conduce din închisoare comunitatea, despre zidul care desparte cartierul ţiganilor de restul oraşului. Bucureştiul a candidat doar din ambiţie şi din interesul unora de a spăla ceva bani din generosul buget de peste două miliarde de euro.
Pentru că toate trebuiau să aibă un nume, juriul european a decis: Timişoara. Un oraş al premierelor: primul oraş iluminat electric din Europa, primul cu patru teatre, primul canal navigabil din Mitteleuropa şi exemplele pot continua.
Construcţia cetăţii Timişoarei a început în 1727. Concepţiile, care au stat la baza proiectării şi executării acesteia, reprezentau cele mai avansate principii urbanistice europene din acea vreme.
Cetatea Timişoarei a constituit cea mai amplă fortificaţie în sistem bastionar de pe teritoriul actual al ţării noastre.
Nu pentru vechime i s-a acordat titlul, ci pentru excelenta înţelegere multietnică care dăinuie de sute de ani. Unde mai poţi găsi vecini ca la noi, în Timişoara? Irma-neni, femeia care avea grijă de mine, era unguroaică. Frau Herrin, lăptăreasa. Der Lehrer Lowitz era profesorul meu de germană, cel ce mă răsplătea cu cireşe şi caise. Rita-ţâgana a fost prima fetiţă pe care am pupat-o. Vecina mea bulgăroaică m-a turnat la mama. “Dar ce, ea nu e om?”, avea să o întrebe mama mea, crescută în Banat de o familie de industriaşi germani, dar născută în Lunca Prut. După revoluţie, un Mercedes, ultimul tip, a oprit în faţa casei noastre. O femeie îmbrăcată în blană a coborât câteva bagaje. Era Rita, venită din Franţa. I-a adus mamei mele cadouri.
Ţiganii care au luat în proprietate sute de case din centrul Timişoarei sunt altfel decât cei din Ferentari. Sunt ţigani de mătase. Îmi aduc aminte că o colegă a prezentat unor parlamentari europeni un film despre clanurile ţigăneşti şi despre casele din oraş. I s-a pus rapid eticheta de rasistă.
Europenii ştiu de ce. Timişoara este, probabil, ultimul burg de nivel european din România în care viaţa se trăieşte intens. Cu un venit mediu de 1.890 de lei, mult peste media naţională, calitatea vieţii în oraşul recunoscut acum drept bastion european este cea mai ridicată din România, aşa cum relevă recent un studiu Forbes.
Îmi amintesc că puterea criptocomunistă de la Bucureşti a lansat cele mai agresive campanii de denigrare a timişorenilor după Proclamaţia de la Timişoara, scrisă de regretatul nostru coleg George Şerban. Lovit de Punctul 8, Iliescu a pornit jihadul împotriva timişorenilor, ce se menţine şi azi.
Punctul 11 avea să definească principiile descentralizării: „Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a și propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor de care dispune. Pentru atragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub formă de tehnologie şi materii prime speciale, şi pentru crearea de societăţi mixte, cerem şi pe această cale înfiinţarea la Timişoara a unei filiale a Băncii de Comerţ Exterior. O parte din câştigurile în valută ale părţii române din aceste societăţi mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părţi din salariu în valută va asigura o bună cointeresare materială a muncitorilor. În plus, paşapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ţinut în sertar. O altă consecinţă pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creşterea imediată a nivelului de trai”. Un model de business participativ ca-n Norvegia. Românii care aruncau prin 1990 cu pietre în misionarii Timişoarei ştiau că “George Şerban şi societatea lui vor să rupă Banatul de la ţara mamă”.
Acum, la 26 de ani de la Revoluţie, Timişoara reuşeşte să atragă capital german consistent, iar şomajul e de sub 1%. Sigur că Nicolae Robu, primarul oraşului, şi-ar ridica statuie. Dar, nu pricepe că de acum începe munca cea mai grea. Convingerea autorităţilor de la Bucureşti să schimbe Master-Plan-ul de infrastructură şi să coboare din înălţimea anului 2022 centura oraşului, mai aproape de era noastră, a muritorilor, dar cu simbrie europeană. Corneliu Vaida, cetăţeanul de onoare al oraşului, propune ca din bugetul local să se plătească restul de bani nestrânşi de Guvern pentru “Cuminţenia pământului”, iar statueta lui Brâncuşi să fie adusă în Muzeul de Artă. Idei sunt, doar bani să fie…
I s-a făcut dreptate Timişoarei pentru că spiritul său civic n-a murit, pentru că a continuat să reziste la procesul de imbecilizare, a ţinut capul sus în furtuni şi a învăţat în timp de pace. Bănăţeanul citeşte nemţeşte, cum scrie olteanul cu cioclodul hârtia din haznaua din fundul curţii.
European înseamnă să te cheme Simona Neumann şi să fii mai româncă decât Vrânceanu-Firea.
