Universitatea particulară Dimitrie Cantemir (UDC) nu a luat încă premiul Nobel. Dar asta este doar o chestiune de timp. Deocamdată, a intrat în cartea recordurilor Guinness, alături de alte realizări româneşti recente, cum ar fi: cel mai mare cîrnat afumat, cea mai mare mămăligă şi cea mai mare colivă (am un prieten la Reuters mereu chemat să filmeze aceste succese naţionale, de asta sînt aşa de la curent). Performanţa UDC: două persoane din aceeaşi facultate a acestei universităţi, dna rector Corina Dumitrescu şi mai tînăra speranţă lector dr. Daniela Ciochină reuşesc să fie reprezentative pentru întreaga societate românească şi să ocupe, în consecinţă, cele două locuri rezervate societăţii civile în principalul organ de autoreglementare al justiţiei din România, Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru cine nu ştie cu ce se ocupă CSM, vă informez pe scurt că la ora asta e singurul care are atribuţii în selecţia, numirea şi cariera magistraţilor din ţara noastră, fiind principalul responsabil al calităţii actului de justiţie şi garant al imparţialităţii şi corectitudinii acestei puteri în stat. Acest monopol al reprezentării se datorează Senatului României, care a votat, de fiecare dată contra altor propuneri ale societăţii civile, întîi pe dna Dumitrescu, soţia unui coleg al votanţilor, şi apoi pe subordonata ei.
Alegerea din iunie 2010 a Corinei Dumitrescu (cînd la Senat nu era majoritate USL, ci PDL) a fost contestată, existând acuzaţii de incompatibilitate între funcţia de membru CSM – demnitate publică – şi cea de rector. Potrivit legii Educaţiei, o persoană aflată în situaţia soţiei deputatului PSD trebuia să aleagă între locul din CSM şi funcţia de rector al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Statutul CSM afirmă că „membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar”, iar noua Lege a Educatiei prevede că „persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”. Rezolvarea chestiunii a fost însă amînată sine die. CSM a pretins să că va ancheta şi alte aspecte legate de CVul dnei Dumitrescu, dar nici despre asta nu s-a mai auzit nimic.
Dna Dumitrescu a revenit temporar în atenţia presei atunci cînd Victor Ponta, al cărui serviciu de resurse umane întrece chiar şi pe cel al lui Traian Băsescu- amîndoua inexistente- a făcut tentativa de a o numi ministru al Educaţiei. În acel moment dna era angajată pe frontul judiciar din plin- lupta contra clasificării universitare făcute de Ministerul Educaţiei, unde majoritatea facultăţilor din cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir primiseră calificativul C sau D. Se înţelege că dacă ar fi primit A, chiar fără nici o lucrare ştiinţifică, drumul spre Nobel le era netezit imediat. Asociaţia Universităţilor Particulare din România, al cărei preşedinte era chiar ea, intentase proces ministerului Educaţiei solicitînd anularea ordinului de ministru privind clasificarea universităţilor, acţiune respinsă de Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit presei, opera ştiinţifică a dnei Dumitrescu era mult mai puţin originală decît CVul ei, care cita greşit numele universităţii Stanford, al fondatorului european Jean Monnet, ca să nu mai spunem că prezenta o însăilare cu totul neverosimilă de ani şi performanţe. Răzvan Orăşanu, de la Harvard şi SAR, şi-a pierdut vremea să verifice ce a pretins la vremea respectivă dna Dumitrescu despre legăturile ei cu Facultatea de Drept din Stanford şi cu însuşi laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz- împreună cu un susţinător de al ei improvizat într-o conferinţă de presă, („profesorul care a coordonat acest stagiu de formare profesională la care am participat, la Universitatea Stanford, ţinutul Hoover (sic!), California”). Răzvan a găsit dovada că fostul decan al acestei universităţi, invocat de doamna, nu auzise niciodată de ea, iar profesorul Stiglitz lipsea din universitate în semestrul cînd pretinde ea că a studiat cu el. Lucrînd eu însumi chiar cu această facultate între 2003 şi 2005 (în centrul numit CDDRL), şi avînd şi onoarea unei corespondenţe sporadice cu Joseph Stiglitz (îmi scrie o dată pe an, ca şi multor altora, o formă de consultare), pot confirma că nu a auzit nimeni niciodată de distinsa doamnă la Palo Alto, darămite să mai fi remarcat cei doi că e o persoană excepţională care ar trebui să ocupe în România fel de fel de funcţii, cum se afirmase în conferinţa de presă. Unicul adevăr în cele afirmate acolo e că Joseph Stiglitz e laureatul premiului Nobel. Dar acesta nu lucrează la Universitatea Cantemir.
Cîtă vreme dna Dumitrescu cîntărea să îşi dea demisia din CSM, Senatul a reuşit performanţa să îi mai dea şi un ajutor. E vorba de dra Ciochină, a cărei biografie e inexistentă cu totul (produs al Universităţilor Craiova şi Titu Maiorescuş publică în revista neomologată ISI Atheneum), şi care a fost preferată avocatului Antonie Popescu, susţinut practic de toată societatea civilă cunoscută (circa 20 de ONGuri care se ocupă frecvent de problema justiţiei), rezultatul unui proces de selecţie competitivă şi a unei largi consultări publice (candidatura a fost postată şi pe romaniacurata.ro, unde restul ONGurilor s-au putut exprima). Cei 68 de membri ai Senatului prezenţi la şedinţă – din care 64 senatori PSD+PNL+UNPR, trei (3) PDL şi doi (2) UDMR au dat la o parte întregul proces de selecţie şi efort depus pentru reprezentativitate, şi au votat-o pe dra Ciochină, propusă de un singur ONG, Uniunii Juriştilor din România (preşedinte Iosif Chiuzbaian, fost ministru al Justiţiei 1994-1996 sub coaliţia PSDR-PRM-PSM). Reprezentanţii societăţii civile în CSM participă şi ei, cu drepturi depline, la audierile pentru funcţiile de procuror general, de exemplu, astea care au ajuns – şi e foarte bine că e aşa- să fie date live la televiziune. Propria lor selecţie însă a rămas invizibilă- şi astfel a constat într-o succesiune de minciuni, fraude şi abuzuri.
De ce un asemenea vot al Senatului şi cum se explică popularitatea Universităţii Cantemir? La ambele rînduri de alegeri, sub majorităţi politice diferite, candidaţii veritabili ai societăţii civile, de fiecare dată calificaţi, nu au luat mai mult de şase voturi ! Păi, pentru că societatea civilă, aşa cum e ea, nu oferă la parlamentari decît criterii de integritate şi măsurarea absenţelor, adică nişte costuri, în timp ce le universitatea de nivel C-D predau, pe sume onorabile, alţi mari savanţi din toate partidele, cu zero lucrări ştiinţifice contribuţie colectivă totală, dar repartizaţi foarte echilibrat în tot spectrul politic, de la Elena Udrea la Ana Birchall, de la William Brânză la Cătălin Croitoru, plus generalul Degeratu, consilierul prezidenţial Fota, ministrul Corlăţean, traseistul Petre Filip, pentru o vreme chiar preşedintele Senatului, şi aşa mai departe. Capitalul Nobel al acestui grup nu o fi redutabil, dar cel politic da. Iar beneficiile calculabile. Dna Dumitrescu, de altfel, s-a grăbit să-l invoce chiar pe premier ca făcînd parte din stafful ei, a reieşit mai tîrziu că nu era adevărat.
Organizaţiile neguvernamentale, de toate culorile şi confesiunile politice, care şi-au bătut capul să trieze şi să aleagă un candidat cer Senatului să anuleze votul care a rezultat în această selecţie hilară. Dacă societatea civilă din România, în această rară ocazie în care pare mai unită ca de obicei, nu e sprijinită de presă şi de public şi nu trece şi la nişte acţiuni mai directe pentru a da pe faţă confiscarea reprezentării societăţii civile prin votul farsă al senatorilor, ideea de reprezentare a societăţii civile va fi definitiv compromisă. Societate civilă va fi totdeauna cine decide Senatul prin vot. Mîine poate fi colonelul Dogaru. Poimîine şoferul dnei Dumitrescu, dacă mai apare vreun loc, că văd că mergem în ordine ierarhică descrescătoare. Şi dacă punem în practică propunerea de reformă constituţională a Monicăi Macovei să alegem o treime din CSM societate civilă nu mă îndoiesc că Senatul poate găsi încă zece candidaţi calificaţi tot la Universitatea Cantemir. Atuncea în sfîrşit îi putem propune la Nobel. Iar dacă nu se ajung, avem Spiru Haret pe aproape, unde sprijinul politic e tot bipartizan.
PS. Mulţumesc tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor care au venit duminică la tîrgul de carte Gaudeamus pentru a vorbi despre meritocraţie şi « De ce nu iau românii premiul Nobel ». În special domnului cu un copil de cîteva luni în braţe, care a stat în picioare două ore ca să audă această discuţie…
Comentariile la textele Alinei Mungiu-Pippidi au fost desfiinţate la cererea autoarei şi vor fi reintroduse după alegerile din 2012. Puteţi comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteţi da o notă articolului mai jos.
