Cum construieşti capitalismul cu o structură socială moştenită din comunism (başca mentalităţile?). Asta e marea întrebare a tranziţiei. Reformele economice de sus în jos sînt presupuse a revoluţiona această structură, făcînd din vechii chiriaşi şi salariaţi ai statului proprietari şi antreprenori. Această nouă bază socială trebuie să asigure expansiunea economică a ţării şi totodată baza politică, autonomă şi critică, pentru un partid procapitalist. Nu ”clasa mijlocie” în general e cea pe care se sprijină liberalismul, clasa mijlocie e un concept între timp atotcuprinzător, încadrăm în ea pe oricine se defineşte ca atare, şi în societăţile dezvoltate cifra a trecut de şaptezeci la sută, incluzînd slujbaşi la stat, rentieri, pensionari, care se vor îndrepta şi spre dreapta socială, şi spre stînga. Ci clasa antreprenorială. De existenţa acestei clase depinde viitorul economic al României şi al oricărei ţări, pentru că aceasta e clasa care crează slujbe şi extinde economia. De circa cinsprezece ani, deşi marginal, pot spune că fac parte din această clasă deoarece chiar în anii cînd lipsesc din ţară generez cîteva locuri de muncă. Chiar în Germania, la vreo doi ani după ce am venit am generat un număr semnificativ de slujbe, de contracte noi pe bani cîştigaţi de mine. Dar eu sînt doar un academic, fără mare interes în afaceri, deşi competitiv în ceea ce face. Imaginaţi-vă un antreprenor adevărat, acolo unde eu creez cinci slujbe el crează o sută. O mie. Asta, şi nu alta, e calea de a urca de la cei trei milioane de salariaţi actuali din privat la o cifră care să fie cît de cît mai aproape de demografia noastră, nu investiţiile statului (am dovezi statistice că dacă un guvern UE investeşte mai mult cu atît creşte corupţia, nu numărul de slujbe) nici consumul stimulat de stat, deşi soluţiile astea au figurat la loc de cinste în programele partidelor noastre zise de dreapta (pentru cine s-a ostenit să le citească). Chiar şi fondurile europene sînt o mare ficţiune pentru dezvoltare, nici o ţară sau regiune din Europa nu a devenit mai competitivă pe bază de fonduri europene, a căror absorbţie depinde de controlul corupţiei într-o proporţie aşa de mare că le putem considera din start la o treime. Nu: ci afacerile private, realizate cu investiţii private, acelea sînt motorul veritabil al dezvoltării.
E timpul să ne întrebăm, după douăzeci de ani, dacă am reuşit în crearea măcar incipientă a unei asemenea clase. Am ratat congresul PNL, avînd un seminar de condus la Oxford, unde am locuit într-o chilie fără televizor (dar cu ferestrele spre capela medievală, unde exersa vecinul meu, celălalt visiting professor, organist). Dar dacă aveam televizor, vedeam oare acolo, în spatele lui Crin Antonescu, pe cei zece-douăzeci de mari antreprenori liberali, aşa cum i-aş fi văzut la un congres interbelic pe oamenii cu afaceri din petrol, construcţii, manufactură, bănci, care au creat şi susţinut PNL-ul istoric? Mă tem că nu. Chiar dacă dl Fenechiu va fi achitat că a vîndut mai scump statului nişte transformatoare vechi luate tot de la stat, profilul omului de afaceri liberal (şi pedelist, şi pesedist) este cel al afaceristului cu statul. E oare aşa o mare afacere să cumperi o rafinărie sau un club de fotbal pe credit de la stat şi să vinzi partea ei profitabilă, lăsînd statului datoriile? Nu: oricare dintre noi dacă ar avea o relaţie la stat care să se uite în altă parte la momentul potrivit ar putea realiza acelaşi lucru. E asta o afacere competitivă? Nici vorbă: se va spulbera la primul vînt, nu va trece din tată în fiu şi cînd subvenţiile indirecte de la stat vor dispărea o altă rafinărie pur privată o va scoate sigur pe prima de pe piaţă. Nu e o întîmplare că oamenii de afaceri români, mai ales cei pe care i-am văzut pe vremea lui Tăriceanu – că nu am legături cu partidul liberal actual- nu ştiau, cu el în frunte, ce să mai inventeze ca să mai amîne confruntarea cu piaţa europeană (şi aşa le-a venit ideea cu taxa de primă înmatriculare, etc). Nu sînt competitivi pe această piaţă, şi ei o ştiu.
Putem face o politică de încurajat antreprenoriatul românesc odată ce am intrat în piaţa comună, şi deci am jurat să nu mai tratăm pe antreprenorii noştri altfel decît pe ceilalţi europeni (cu toate astea aud periodic discursuri halucinante despre eliminarea fermierilor europeni, şi altele)? Au vreo şansă antreprenorii români în faţa unor giganţi europeni cu preţuri fără competiţie, ca Megaimage, Danone, Carrefour? Răspunsul nu e aşa simplu. Ungaria a fost cea mai deschisă multinaţionalelor, şi a ajuns o ţară de salariaţi, nu de antreprenori. Asta ajută pe unguri să cîştige binişor, dar nu aş defini economia lor ca evoluînd la parametrii de creativitate şi performanţă la care te-ai fi aşteptat văzînd cîte investiţii străine au curs în Ungaria. Bine, nu se compară cu noi, care aveam la un moment dat doar sweat shopuri de textile, dar nu au avut o politică şi se vede. Grecia e celălalt exemplu negativ. Au avut o clasă antreprenorială pentru care nu au făcut nimic, decît scutiri de taxe şi alte privilegii. Urmarea, după ani de creştere teoretică în Grecia e o economie care nu are ce arăta, informală sau expatriată. Privind la asemenea exemple îţi spui că o asemenea politică ar fi bună, dacă ar fi strict una bazată pe creşterea competitivităţii, şi nu pe privilegiu.
Primul lucru pe care îl putem face pentru clasa noastră antreprenorială trebuie să îl facem de fapt pentru toţi investitorii, şi anume debirocratizarea ţării. Am mai scris asta, ar trebui numit un viceprimministru, ca în Georgia, cu sarcina de a ridica România în clasamentele Ease of doing Business, Ease to export, Fiscal transparency, timp petrecut ca să-ţi plăteşti taxele, şi aşa mai departe, şi nu sînt convinsă că miniştrii liberali asta ştiu şi fac (eu nu i-am auzit, dar mi-o fi scăpat). Desigur, de asta vor profita şi firmele străine, dar proporţional ajutorul va fi mai mare pentru cele mici şi mijlocii, care sînt mai ales româneşti. Nu mă aştept să se bată cineva cu Danone şi Mega, dar în sectorul mijlociu şi mic firmele autohtone au mult mai multe avantaje naturale. Şi aici e al doilea punct unde statul iarăşi le poate ajuta, de exemplu creînd infrastructura pentru pregătire de personal, cercetare şi inovaţie de care să beneficieze firmele astea. La ora asta nu facem nimic, deşi pe asta sînt bani europeni. Nu scutiri fiscale le trebuie- de abia ne luptăm să universalizăm plata TVA- ci acces la ceea ce le poate face cu adevărat mai competitive.
Dar unde sînt antreprenorii curaţi din Top 300 aliniaţi să ceară aşa ceva, în spatele cărui partid românesc? Îi avem pe Dedeman şi Dedeman, mi se spune, adevăraţi antreprenori privaţi, nu le-am auzit vocea cerînd o guvernare mai bună, au fost la congresul PNL? S-au gîndit vreodată că vor avea un partid ca lumea la guvernare doar cînd ei şi alţii ca ei vor crea unul? Nu îi cunosc, îi iau doar de exemplu, şi nu e uşor de găsit un exemplu, de antreprenoriat adevărat, fără afaceri cu statul, de succes economic real, să vinzi ceva pentru care e cerere. Cîtă vreme aceşti oameni sînt izolaţi, şi nu pun presiune pe partidul care ar trebui să fie al antreprenorilor, nu al afaceriştilor cu statul (la asta toate partidele sunt bune), e ca şi cum nu ar exista.
A doua categorie care constituie baza activistică a partidelor de dreapta actuală, pe lîngă afaceristul care aspiră la relaţii cu statul este omul cu profesie intelectuală care vrea mai multe avantaje tot de la stat, deşi se afirmă de dreapta. Acest grup are potenţial antreprenorial zero, după părerea mea, fiind personificat de oameni ca Dan Pavel, care au avut nevoie de Becali ca să supravieţuiască, sau de academicianul Giurescu, care pare întreţinut de fundaţia Voiculescu. Sînt contrariul autonomiei pe care ar trebui să o găseşti la intelectuali, deşi e o greşeală să crezi că intelectualul nu poate fi antreprenor- dovadă intelectualii din zona de IT.Dar în general partidele sînt umplute de rentieri la stat, de genul celebrelor familii politice din Botoşani (ieri PDL, azi PNL) care fac schimb de copii ca să fenteze legea contra nepotismului (http://romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtca-sa-scape-de-verificarile-anilt-fontgtltbrgt-depu-3824.htm)
Partidul naţional liberal nu are nevoie să se mai spargă în nu ştiu căte bucăţele, că la baza sa socială actuală fiecare bucăţică ar reface istoria întregului. Are nevoie ca alt fel de oameni, antreprenori şi intelectuali competitivi, să intre masiv în el şi să-l transforme. Dl. Johannis e mai mult o achiziţie de imagine- bună, dar nu suficientă. E o ocazie istorică pentru liberali să caute fondul, nu forma de aici încolo. Dacă dl. Antonescu înţelege asta, va folosi acest mandat reîntărit nu doar pentru sine şi candidatura sa la Cotroceni, ci pentru a dezvolta baza socială care a făcut măreţia acestui partid în trecut, asta e calea de a reface liberalismul pentru următorii cinzeci de ani, nu distrugerea PDL. De aceea se ocupă PDL singur, din păcate.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe www.romaniacurata.ro
