Ginerele liderului comunist Ion Dincă, poreclit „Te-leagă“, şi-a achiziţionat recent o brăţară cu 200.000 de lire sterline. Acesta e preţul odihnei în „Roof Garden“, cel mai luxos club privat din Londra. A scăpat de temniţă plătind o cauţiune. Noul Huckleberry Finn nu vrea să guste din Beciul Domnesc românesc, alături de şuţii şi şmenarii autohtoni.
Recent, judecătorii i-au dat şapte ani cu executare pentru șmenul din Băneasa. A luat terenurile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti pe grăunţe şi le-a valorificat la preţuri de burse occidentale.
Un simplu lan de porumb l-a făcut dintr-o odraslă de nomenclaturist un miliardar al evului postcomunist.
De numele său se leagă (fără brăţări) Ikea, Pizza Hut, Computerland, dar şi Dinamo Bucureşti, clubul de fotbal al fostei Miliţii.
Infantele de Dorobanţi, ajuns apropitar de Mall Băneasa, s-a încuscrit cu Nicolae Badea, celălalt ginere al lui “Te-leagă“, şi au pus mâna pe Dinamo, dar nu numai. Poate e important să ne amintim că cele două fiice ale ministrului comunist Ion Dincă, Doina (soția lui Popoviciu) şi Liliana (fosta consoartă a lui Badea), erau ofițeri de contraspionaj, activând la Academia din Băneasa, la secţia dialecte arabe. De aici se leagă dinţii de aur ai lui Te-leagă, răposat în linişte şi împăcare mai anii trecuţi.
Poate un simplu exerciţiu de imaginaţie ne ajută să aflăm cum au obţinut viza de SUA cei doi ginerei imediat după revoluţie, când mulţi profesori făceau trotoarul ambasadei în speranţa unei simple călătorii în ţara tuturor posibilităţilor. Prin New Jersey, pe când încă se mai purtau jersee de angora, cei doi s-au deprins cu obiceiurile capitaliste.
S-au întors când liniştea lui Ion Iliescu s-a instaurat ca un luft istoric şi au început marele jaf.
Sigur că cei şapte ani, asemenea celor din copilărie, ca mâine trec. Dar omul n-ar vrea să-şi consume bunătate de ani scriind cărţi, când el s-a obişnuit să scrie doar cecuri prin Loft-urile occidentale.
Şi-a angajat un fost boss de FBI pe măsura valorii şi măsurii portofelului să-l apere de justiţie.
Omul ras, tuns şi frezat, un fel de Kojak al lumii baştanilor roşii, se plimbă prin Londra cu Lincolnul. Ce dacă are brăţară la mână? Un fleac, ne-a ciuruit. Prin Băneasa Garden-ului său cu vedere spre pădure stau nu numai odraslele de securişti, ci chiar fiica şefului statului.
Nu vrea să dea socoteală. Nici eu nu aş fi interesat doar de întemniţarea lui.
Importantă nu e baliza din portul său, computerlănduit şi tresat cu fireturi de dinamovist, ci crucişătorul din jurul său. Cum din gips-carton s-au făcut mall-uri cu vedere spre curtea ambasadei americane?
A luat un lan de porumb la preţ de coteţe de pui şi le-a vârât capitaliştilor acţiuni pe rât, nu grăunţe din lanul său de porumb, niciodată cultivat. Oare CEO-urile marilor corporaţii nu s-au întrebat că piesele sale sunt măsluite?
Inclusiv Ambasada SUA are un buncăr pe terenul şmenuit de ginerele lui Te-leagă.
A luat hălci de terenuri la preţ de covrig şi le-a transformat în acţiuni dătătoare de dividende grase. Cum să-şi mureze bunătate de scăfârlie cu miesmele din Beciul Domnesc? Când el stătea la masă cu imperialiştii în L’Atelier de Joël Robucho de lângă Covent Garden!
Mulţi ar zice că e nedrept. Sigur, nedrept e şi cum Primăria Sectorului 1 l-a înstrăinat de parcelele cât latifundiile boierilor de altădată, dându-i în compensare 1.400 de euro/mp pentru teren, făcând pe bani publici parcare şi drum de acces la business-urile sale. Şi nimeni nu dă socoteală.
Lumea ar vrea nu becul să-l vadă în splendoarea lui, ci ditamai caracatiţa pe tavă în sos de roşii cu ardei iute. Marinată, fata…
Ginereii n-au ajuns miliardari fără cârdăşia pletorei din jurul lui Ion Iliescu, săracul şi cinstitul fost preşedinte, retras pe strada Mircea Eliade, ca Pleşu la Leţcani în crunta “rezistenţă prin cultură“.
Lumea ar vrea demantelat sistemul, nu doar o chelie într-un colţ de celulă. Hidrei trebuie să i se scoată la lumină tentaculele, disecate şi de abia apoi aruncate la câini.
E momentul unei ample cercetări pentru a înţelege de unde izvorăşte răul de azi. Laptele covăsit e altfel decât laptele de mamă, aşa cum averile din noul El Dorado nu seamănă decât la principiile de bază cu gangsterismul anilor ’30.
Miliardarii de carton ai postcomunismului nu s-au născut din spuma mării. Au beneficiat de protecţia serviciilor secrete, a politicienilor de mucava şi de prea marea îngăduinţă a Occidentului, care s-a bucurat că începe să colonizeze o nouă ţară prin supermarket-uri şi mall-uri demne de potemkiada de rit nou.
Oare oficialii americani nu şi-au dat seama, nu au avut informaţii despre terenul pe care şi-a construit buncărul? Or fi având, dar nu le-a păsat. Dacă au primit moca terenul, de ce să nu-l folosească?
Poate acum vor înţelege şi partenerii noştri strategici din ambasade de ce am tot cerut un Proces al Comunismului.
Răul trebuia curăţat până ce lanului de porumb să nu‑i crească mall-ul, cu lift şi scară.
Dar acum răul e împlinit.
Desăvârşit.
În cârdăşia corporatismului devorator de lanuri de porumb.
