Actualele propuneri de revizuire a Constituţiei, generate de o comisie parlamentară fără nici un constituţionalist în rândul membrilor ei şi în cârdăşie cu cel care ne-a şi îngropat, de altfel, reforma electorală prin promovarea celei mai aberante legi de alegere a deputaţilor şi senatorilor, nu au amploarea de a îşi propune modernizarea Statului român. M-am convins văzând reacţia politicienilor din Comisie la propunerea IPP de a interzice unei autorităţi publice să ceară unui cetăţean un document pe care îl poate lua direct de la o alta care îl deţine. Unii nu au înţeles despre ce e vorba pentru că nu ştiu să trăiască într-un stat modern care caută să respecte cetăţeanul în tot ceea ce face, iar alţii aveau de reglat conturi cu preşedintele, cu procurorii şi judecătorii – şi acum considerau ei că era momentul!
Spre deosebire de anterioarele revizuiri ale Constituţiei care chiar aveau o miză importantă, în ’91 când România adopta prima Constituţie democratică sau în 2003 când pregăteam integrarea euro-atlantică – de unde şi interesul populaţiei de a participa la referendum, acum n-aş şti să descifrez care ar fi acea miză. Nu e nimic rău în sine că nu există o problemă majoră care ne-a făcut să ne apucăm acum de revizuirea Constituţiei dar, dacă tot o facem pentru că am constatat în ani că nu e funcţională pe ici şi colo, mă aşteptam să genereze un proiect care cu adevărat să modernizeze societatea românească. În loc, câteva cârpeli şi poliţe plătite de parlamentari procurorilor şi unui preşedinte care oricum îşi termină mandatul în scurtă vreme.
Simpla evidenţă a detaliilor (chiar epitetelor) care constituie completări sau modificări ale unor articole deja existente pe lângă prevederile (cum bine a spus Consiliul Legislativ – a cărui voce o aud, de altfel, pentru prima dată, de când există instituţia) care nu au nicio legătură cu textul unei Constituţii, ci cel mult cu al unei legislaţii secundare, ne arată că această propunere de nouă Constituţie e făcută de politicieni, unii chiar politruci. Aud că şi-ar fi propus să facă şi un Preambul în care să se justifice pentru ce îşi propun să modifice Constituţia, pe undeva conştienţi că nu din rândul populaţiei a venit o anume nevoie, ci din obsesia lor să regleze conturi şi să regizeze modul de colaborare între instituţii, mai ales din sfera juridică.
Câteva idei ale comisiei mi se par inspirate, mai ales cele ce ţin de drepturi (reformularea articolelor privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi care devin din asistaţi oameni cu drepturi egale cu ale celorlalte persoane, mi-a plăcut şi pun aceste modificări pe seama implicării unor ONGuri printre care şi cel pe care îl reprezint; sancţionarea traseismului politic la parlamentari sau consacrarea transparenţei decizionale ca principiu constituţional). Nu mă sperie – ba dimpotrivă (şi asta poate pentru că sunt un susţinător cunoscut al practicilor americane) articolul prin care parlamentul poate chema persoanele fizice sau juridice să dea explicaţii pentru o treabă sau alta. Sigur, orice prevedere de bună intenţie poate să fie abuzată de politrucul – politician cu agendă de la partid! Deşi trebuie menţionat un aspect comic dar reprezentativ pentru profesionalismul şi lipsa de agilitate logică de care dau dovadă ”constituţionaliştii” zilei: formularea actuală referitoare la citarea oricărei persoane, nu au restrâns-o totuşi la persoanele fizice şi juridice române (plus eventual cele stabilite pe teritoriul român) astfel că, pe baza textului propus, ar putea până la urmă să îi citeze la o comisie parlamentară chiar şi pe VladimirPutin sau pe Lindsay Lohan.
Mai importante sunt propunerile care privesc relaţiile dintre autorităţi şi în general organizarea puterilor statului. Oricât de greu poate fi de înţeles pentru unii, echipa alături de care lucrez de peste 12 ani, susţine întărirea rolului parlamentului în societatea românească. Se vede că asta a fost şi optica celor de la butoanele aceste Comisii parlamentare de revizuire a Constituţiei numai că, în purul stil al politicianului român, dacă îi dai pe mână puterea, nu are limite. Sunt efectiv aberante propunerile prin care parlamentarii încuviinţează percheziţia, reţinerea sau arestarea unui coleg de-al lor, după ascultarea acestuia. Nu este oare aceasta o prevedere care aruncă prezumţia de vinovăţie asupra tuturor parlamentarilor întrucât încearcă – prin forţarea Constituţiei – să se pună la adăpost de eventualele cercetări în justiţie? De aceea nici nu am mai fost surprins să constat cât de uşor au ingnorat propunerea de introducere, între situaţiile enumerative de pierdere a mandatului pentru parlamentari şi lipsa repetată a acestora de la lucrări, aşa cum este prevăzut a se întâmpla în prezent în administraţia locală – consilieri locali sau judeţeni îşi pierd mandatul dacă acumulează 3 absenţe consecutive de la şedinţele de consiliu.
Am aşadar un nod în gât când pledez pentru creşterea importanţei parlamentului gândindu-mă la personajele (unii de-a dreptul interlopi şi chiar penali) care populează parlamentul astăzi, dar am datoria, faţă de generaţiile care vin, să gândesc în perspectivă, aşa că mi-aş dori în România un parlament profesionalizat, mai robust şi cu adevărat unica autoritate legiuitoare a statului. Condamnabil mi se pare gestul aceleiaşi comisii parlamentare de revizuire de a nu limita puterea pe care şi-o exercită abuziv Guvernul prin ordonanţele de urgenţă în orice domeniu şi fără o justificare aurgenţei. Au introdus în schimb, un articol care vizează o procedură ridicolă de numire a Primului – ministru printr-un ping-pong interminabil între Parlament şi Preşedinte prin care acesta din urmă se consultă, ca să nu stea degeaba, cu toate partidele parlamentare în ordinea refuzului acestora, de parcă ar avea vreo şansă o propunere de premier lansată de partidul nr. 3 sau 4 în ordinea mandatelor. Numărul maxim al parlamentarilor va fi, propune Comisia, de 300, la care adaugă minorităţile ce vor ajunge, tocmai din această scădere a numărului, să fie cele care vor înclina balanţa la vot în parlament, de la domenii care ating direct interese minorităţilor până la probleme de impact general.
Un alt argument că tot acest proces de revizuire nu a avut la bază un demers sistemic de ajustare a diverselor situaţii de impas sau contradicţii constituţionale este faptul că nu a s-a făcut o trecere în revistă a acestor situaţii menţionate de-a lungul ultimilor 10 ani scurşi de la revizuirea din 2003. Iată un exemplu: acum un an, unul din scenariile vehiculate de USL era ca atât preşedintele Băsescu să îşi dea demisia cât şi parlamentul să se dizolve şi să avem alegeri pentru ambele structuri simultan, cât mai repede posibil. Am ridicat atunci problema cine urma să reprezinte statul din moment ce atât preşedintele cât şi preşedintele Senatului şi al Camerei erau demişi/demisionari şi că e probabil cazul să avem în Constituţie o enumerare de minim 4-5 funcţii pentru a elimina această disfuncţionalitate. Sigur mai rămâne opţiunea – foarte la modă, văd – să dăm România pe mâna Patriarhului BOR. Şi acesta este numai un exemplu.
În fine, ca o ultimă dovadă că ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni nu se numeşte un demers de modernizare a României, ci un aranjament al politicienilor care îşi închipuie că a fi la butoane înseamnă să îţi reglezi conturile şi interesele politice, interesant mi se pare să ne uităm la cât de bine s-au descurcat maghiarii să introducă amendamente importante în noul text. Pe tăcute, că tot era atenţia îndreptată pe alte lucruri (nu că întreaga discuţie pe modificarea Constituţiei nu va fi, până la urmă, tot o tactică de mutare a atenţiei pe alte lucruri decât cele esenţiale din economie!) onorabilii noştri maghiari din UDMR au negociat cu PSD aşa de eficient încât în noul text apare că „minorităţile naţionale îşi pot folosi, în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă” sau, şi mai tare, că „reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa, potrivit legii privind statutul minorităţilor, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor”, orice or fi însemnând aceste organe proprii de decizie.
Bine spunea prof. dr. Simina Tănăsescu, colega noastră din Boardul IPP – „Actuala Constituţie a României are unele imperfecţiuni de ordin redacţional ori normativ (cauza), însă unele dificultăţi de funcţionare ale autorităţilor publice din ultima perioada nu îşi au sursa în textul legii fundamentale, ci mai degrabă în ignorarea ori deturnarea ei. Dacă actualul proces de revizuire a Constituţiei şi-a propus apropierea textului de perfecţiunea juridică (scopul) poate că metoda pentru a atinge acest obiectiv trebuia să fie alta. Revizuirea Constituţiei din 2013 nu pare a fi găsit încă raţiunea de a fi, iar această carenţă majoră grevează şi procesul decizional în sine şi rezultatul acestuia”. Dacă ar fi şi ascultat-o cu adevărat, ci nu de formă, membri acestei Comisii de revizuire, ce bine ar fi fost. Dar ei le ştiu ei pe toate, ce Dumnezeu nu înţelegem! Curat constituţional, (con)sfinţit încă din articolul 1 al noii Constituţii.
* Reprezentant al partidului comunist într-un domeniu, care veghează la respectarea aplicării întocmai a principiilor şi intereselor partidului (Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a 2-a, 1997, Editura Logos)
Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice, un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România cum ar fi: transparenţa şi întărirea statului de drept, lupta anticorupţie dar şi politici de fiscalitate locală, dezvoltare regională şi nu în ultimul rând politici de sănătate.
