Lumea serviciilor secrete a fascinat cititorii de-a lungul timpurilor. Personaje precum Philip Marlowe, detectivul bine îmbrăcat, spilcuit, deloc un dandy al epocii sale, un om de-o extraordinară raţionalitate, au inspirat nu numai producătorii de filme. De la Raymond Chandler până la producătorii seriilor James Bond, agenţii erau apreciaţi pentru rafinament şi dexteritate.
Îmi amintesc că împreună cu George Borcescu, pe vremea când era şef al Știrilor TVR, i-am făcut o vizită bunicului său Traian Borcescu, fost adjunct al lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI). Conducea cu responsabilitate şi cu discreţia cuvenită meseriei Secţia a II-a Contrainformaţii. În plin război mondial. Când l-am cunoscut avea peste 90 de ani. În calitatea sa de comandant al unui serviciu secret supraveghea informativ acţiunile ilegale ale partidelor de sorginte fascistă, dar mai ales comunistă. Cu greu am smuls de la el mici povestiri. Nici vorbă să accepte aparatul de filmat. Ne-a întrebat dacă ştim câţi agenţi ai Siguranţei erau infiltraţi în partidul comunist, aflat în ilegalitate înainte de 23 august 1944. Ştiam de la istorici că numărul membrilor cu legitimaţie nu era mai mare de 1.100. Am riscat un răspuns: „zece ofiţeri?“ „910, pentru că noi ne-am apărat ţara. Gata, nu vă mai spun nimic. Un ofiţer de carieră trebuie să plece cu secretele în mormânt, altfel se descalifică.“ Şi a plecat, fără să ne facă destăinuiri.
Poate mulţi cititori nu ştiu cine a fost Traian Borcescu? Un buzoian care s-a remarcat prin discreţie. Contemporan cu Chandler, nu a devenit un personaj. Nu şi-a dorit să fie desconspirat. Ca militar de carieră şi ca apropiat al Majestăţii Sale Regele Mihai, înainte de lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost informat despre planurile secrete de către generalii români, loiali aliaţilor. Nu i-a destăinuit secretul nici marelui Cristescu, apropiat al Mareşalului Antonescu. După 23 august a preluat conducerea Siguranţei Statului până în ziua de 26 august 1944. El a furnizat Comandamentului Militar al Capitalei lista cu numerele de telefon ale oficialilor germani, imediat decuplate de la centrală. Şi datorită discreţiei sale, temutul VON Killinger, ambasadorul Marelui Reich la Bucureşti nu a aflat nimic despre conspiraţie, deşi avea biroul la câteva sute de metri de Palatul Regal. Ulterior s-a prezentat la Rege şi apoi la Iuliu Maniu, şeful informal al opoziţiei, pentru „noi ordine“. În guvernarea Sănătescu, a organizat în secret o grupă specială pentru urmărirea legăturilor dintre comunişti şi armata sovietică de ocupaţie. Serviciul era în afara Siguranţei. La cererea lui Traian Borcescu, americanii le-au dat membrilor echipei sale operative legitimaţii de funcţionari ai serviciilor de informaţii aliate. Ei trebuiau să furnizeze date despre mişcările forţelor sovietice în România. Activitatea acestei Grupe a durat până la 6 martie 1945, când, în urma preluării puterii de către guvernul Petru Groza, structura s-a desfiinţat. Marele patriot a fost arestat şi dus la Moscova în faimosul penitenciar Lubianka. Nici sub tortură nu a recunoscut nimic. Eliberat după douăzeci de ani, a lucrat toată viaţa ca magazioner la intreprinderea de panificaţie „Spicul“, până la pensionare.
Comuniştii nu au avut nevoie de acest James Bond românesc. S-a stins în anonimitate, în timp ce marii securişti deschideau festivaluri de literatură, scriau cărţi, precum jucau şeptic cu „tovarăşa“.
Nu mi-aş fi amintit de bătrânul discret, trecut la cele veşnice, împreună cu distinsul om de televiziune, George, dacă nu aş urmări spectacolul media dat de noua securitate. Aici nu mă refer la Pavel Coruţ sau Alex Mihai Stoenescu, creatorii de maculatură publicistică pentru reabilitarea braţului înarmat al partidului comunist. Nici la Radu Tinu, securistul-şef al Timişoarei, pe timpul revoluţiei şi cum a ajuns azi mare patron. Vorba unui bun prieten, ieri ne-a asigurat moartea, azi ne asigură viaţa. Până de curând a avut funcţia de şef zonal al unei mari companii de asigurări.
Azi, agenţii serviciilor secrete nu au ţinute discrete, nici rafinamentul detectivului Marlowe, coboară din Jeep-uri şi îi recunoşti rapid printre invitaţii la diferite talk-show-uri. Nu se căznesc să-şi ascundă obedienţa. Ei nu desfăşoară, ca altădată, acţiuni sub acoperire. Recită papagaliceşte ce li se transmite prin SMS dinspre Unitate. Mai mare râsul să-i vezi cum „apără“ ei ţara din platourile televiziunilor. Cei care nu au misiuni de propagandă sunt infiltraţi în partidele politice. Nu pentru a servi patria, ci pentru a ajunge la putere. Ce sunt aceste noi formaţiuni, PRU, USR, decât falange ale caracatiţei serviciilor? Instruiţi în Occident, mai marii lor şefi au găsit ferestre de oportunitate din mişcările naţionaliste sau salvaţioniste ale noii paradigme europene. Zic să fie şi ei la ceasul votului, nu doar cu plutonul, chiar cu regimentul, sub drapel politic. Ce mai contează că legea nu le permite să activeze în această zonă. Pentru ei nu există cuvântul interzis. Execută ordinul de seară dat pe Unitate. Sigur se mai îmbată, nu numai la popotă şi dau din casă. Aşa aflăm şi noi – simpli muritori – cine şi unde mai activează. E ca-n filmele cu proşti. Oare de ce credeţi că naziştii nu l-au iertat niciodată pe Charlie Chaplin? Era un biet actor.
Mai nou, ofiţerii DIPI, agentura izmenarului, fostul „Doi şi un sfert“ a celebrei Vulpi, desfiinţată şi readusă la viaţă de Gabriel Oprea, apar în stenogramele DNA, scăpate în presă de procurori.
Războiul dintre servicii este total. Îmi plac luptele ăstea. Prea e plin Domul Invalizilor cu generali de treflă şi doamne colonel de cabaret. E de notorietate cum decorau preşedinţii secretarele generalilor, cum ajungeau paţachinele din chiloţărese ditamai agente cu leafă de la stat. Aici nu e Cabaret Voltaire, căci interesul naţional nu are vocaţie dadaistă. Trăim vremuri frumoase. Asistăm la spectacolul lor. Ne bucură spectacolul „băieţilor care se dau în gât“. Mulţi dintre ei au doar chipiu şi peltiţe colorate. Sunt uşor de recunoscut. Nu se sfiesc să treacă anonim. Ei vor să pară măciuca din vâltoare.
La sfârşitul săptămânii trecute, Alexandru Cumpănaşu, oengistul servit cu milionul de euro de la bugetul de stat, cadorisit cu ditamai emisiune la teveu, a adunat fix cincizeci de viitori lideri ai României. Cine şi ce îi recomandă pe aceşti juni? Fireşte sistemul, gradul şi Unitatea. Dacă înainte băieţii lucrau deplin conspirat, acum sunt la vedere. Prima şcoală de vară a Coaliţiei pentru modernizarea României a debutat la Costineşti. Proiectul „50 pentru România“ îşi propune să pregătescă viitorii lideri care să reformeze sistemul politic şi administrativ. Vă daţi seama ce minune? Chipiurile şi metresele izmenarului ne vor organiza comânduirea. Oare de ce-i lasă principala oficină a aliatului nostru strategic să zburde prin bălării?
Eu ştiam că în SUA, şeful FBI şi directorul CIA prezintă rapoarte. Nu configurează şi ţes structura de putere, precum azi în România.
Cine nu bea cu ei bea împotriva noastră? Deloc. Dacă aş avea un restaurant mi-aş selecta clientela. Nu i-aş primi nici să cânte la masa noastră, mama lor de tablagii, năşiţi la rondul de noapte al sistemului, darmite să le dau calificative de lideri.
Tembelii nici nu-şi dau seama că au rol de făcăleţ în oala cu sarmale. Singuri sunt nimeni, la un loc sunt toţi. Netoţi.
