S-au stins comentariile despre alegeri, noua putere s-a instalat atât la Palatul Victoria, cât şi la Palatul Parlamentului. S-au stabilit comisiile permanente şi cele speciale, Parlamentul a avut deja două sesiuni extraordinare, arătând care-i sunt priorităţile: majorarea pensiilor, căutarea miliardelor lipsă din buget, anularea ordonanţelor date de Guvernul Cioloş…
A dispărut din schemă Comisia comună pentru Cod electoral (am să-i zic aşa, deşi în legislatura trecută a avut un titlu mult mai complicat). Şi n-aş zice că n-ar fi avut de lucru. Mai întâi, pentru că Legea alegerii preşedintelui şi cea pentru Parlamentul European au rămas nemodificate, pline de hibe (amintesc numai modul de constituire a secţiilor de vot din străinătate, care a dus la scandalul din noiembrie 2014). De asemenea, votul prin corespondenţă este reglementat (prost, am explicat în mai multe rânduri de ce) numai pentru alegerile parlamentare, nu şi pentru cele prezidenţiale şi cele europarlamentare, unde impactul său ar trebui să fie mult mai mare. Legile modificate în 2015 au fost supuse probei practice în cele două scrutine din 2016 şi s-a dovedit că există în ele prevederi care trebuie neapărat corectate. E vorba mai ales despre alegerile parlamentare, unde votul în străinătate, atât în secţii, cât şi prin corespondenţă, a fost cârpit prin ordonanţă de urgenţă şi tot nu e mulţumitor.
Nu în ultimul rând, anul trecut au existat numeroase luări de poziţie, întemeiate pe fond, despre necesitatea revenirii la alegerea în două tururi a primarilor şi a scăderii pragurilor electorale; nu au fost luate în considerare în numele principiului sănătos că regula nu trebuie schimbată în timpul jocului, adică legea electorală nu se modifică cu mai puţin de un an înaintea alegerilor.
Am înţeles că, atunci când s-a pus problema reînfiinţării acestei comisii, reprezentanţii majorităţii au argumentat că eventualele proiecte de legi electorale vor putea fi analizate în comisiile juridice. Dar aceste comisii sunt aglomerate cu o groază de alte proiecte de lege (practic, aproape toate trec pe aici), deci procesul legislativ va fi foarte lent; în plus, discutarea pe rând, întâi la Camera Deputaţilor, apoi la Senat, ar produce alte întârzieri.
Riscul este ca, dacă se discută punctual fiecare proiect de lege, cu iniţiatori diferiţi, să se perpetueze situaţia actuală, în care există discrepanţe (mai mult sau mai puţin de detaliu, cum ar fi alcătuirea listelor electorale, constituirea birourilor electorale, desfăşurarea campaniei etc.) între legile care reglementează diferitele scrutine. Asta duce la confuzii, complică procesul de instruire a Corpului experţilor electorali, cetăţenii au şi ei nedumeriri în privinţa felului în care îşi pot exercita dreptul de vot. De asta e bine ca modificările legilor electorale să fie analizate unitar, de către o comisie specializată.
Ideal ar fi să se renunţe la existenţa mai multor legi care să reglementeze procesele electorale – avem acum patru legi pentru patru tipuri de alegeri, plus cea a referendumului, plus cea a finanţării campaniilor electorale, plus încă nişte capitole din alte legi. Ele ar trebui unificate într-un Cod electoral unitar. Dar asta e o întreprindere complicată, care nu poate fi făcută în grabă.
În România, legile electorale s-au modificat întotdeauna sub presiunea timpului.
Îmi amintesc de legea alegerilor parlamentare, al cărei proiect a fost dospit vreo trei luni într-o subcomisie, după care a fost prezentat (122 de articole) membrilor Comisiei comune în dimineaţa zilei în care au dat votul final şi în următoarele două zile a primit votul Camerei şi al Senatului.
Dimpotrivă, o lege electorală, poate mai mult decât oricare alta, trebuie supusă unei ample dezbateri cu societatea civilă, pentru că ea defineşte raportul dintre alegător şi ales – fundamentul democraţiei.
Aparent, nu-i grabă: pentru prima dată după mult timp, avem doi ani şi jumătate (până la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019) fără alegeri. Dar timpul nu-i aşa de lung dacă ţinem cont de recomandarea Comisiei de la Veneţia (devenită obligatorie printr-o decizie a CCR) ca legile electorale să fie promulgate cu cel puţin un an înaintea scrutinului. Comisia comună ar trebui înfiinţată imediat; ea ar trebui să stabilească, în urma consultării societăţii civile, principiile de bază, după care ar trebui ca cineva (Autoritatea Electorală Permanentă sau un grup de experţi desemnat ad-hoc) să redacteze proiectul de lege, care să fie discutat capitol cu capitol în Comisie, iar forma finală a Codului să fie supusă unei largi dezbateri publice pentru cel puţin trei luni. După cum se vede, nu-i deloc prea mult timp, demersul trebuie început imediat.
Zilele acestea, mai multe organizaţii civice au adresat o scrisoare preşedinţilor celor două Camere şi preşedinţilor tuturor grupurilor parlamentare, prin care se solicită înfiinţarea Comisiei comune şi mandatarea ei pentru a elabora Codul electoral. Sper să existe un răspuns responsabil.