Ca în mai toate campaniile din 2007 încoace, un soi de nebunie scurtcircuitează neuronii politicienilor. Există însă acum un surplus de mizerie și inconștiență, o strategie a războiului total, care se anunță devastator.
În timp ce „premierul profund corupt“ și președintele „mafiot“ se măcelăresc în prime-time-uri, Transnistria cere alipirea la Rusia și Putin avertizează că acolo „oamenii au propria viziune despre viitor“, așa cum au avut și cei din Crimeea. În timp ce „Victor Viorel“ se mută la Ministerul Apărării și îl dă afară din birou pe șeful Marelui Stat Major ca să se instaleze el, iar Băsescu se războiește cu „șantajista“ Firea, care „poartă ghinion bărbaților“, grupuri de separatiști proruși au proclamat „Republica Populară Odessa“, Rusia apropiindu-se cu pași fermi de gurile Dunării. În timp ce premierul îl amenință pe președinte cu pușcăria și baronilor le promite eliberarea, Putin declară că nu-i e frică de NATO și că Rusia va răspunde dacă SUA continuă planurile privind scutul antirachetă în Europa de Est. Cu excepția lui Băsescu, singurul care între două runde televizate ale meciului cu „mincinosul“ și „lașul“ își face timp și pentru câte o conferință de presă pe teme externe, politicenii par complet deconectați de la ceea ce se întâmplă mai departe de sediul de partid sau al DNA. În ziua întâlnirii de la Geneva între Rusia, SUA, UE și Ucraina, Ponta își repera curajul pierdut în timpul „înscenării“ micului trafic de înalte interese marca Duicu, copilotând un F-16 și făcând selfie-uri pentru albumul de familie. În aceeași zi, Barack Obama și-a exprimat rapid rezerva față de acordul de la Geneva, spunând că „nu putem fi siguri de nimic în acest stadiu, ținând cont de ceea ce am văzut în trecut“, iar Ponta și Antonescu au petrecut câte două ore fiecare la televiziunile prietene, dându-se în gât unul pe celalalt cu detalii mai mult sau mai puțin picante din căsnicia recent încheiată. Ambii speră să conducă România din decembrie încolo.
Citește continuarea textului în Revista 22.