Imaginaţi-vă că în următorii 70 sau 80 de ani un oraş-port gigant – să spunem Tokyo – ar fi înghiţit de apele mării, al cărei nivel va creşte cu 5 metri sau mai mult. Milioane de locuitori ar fi în pericol, la fel şi infrastructura, în valoare de trilioane de dolari.
Această perspectivă îngrozitoare implică exact genul de lucruri pe care evangheliştii încălzirii globale precum Al Gore le au în minte atunci când ne avertizează că trebuie să luăm, „la scară largă, măsuri preventive pentru a proteja civilizaţia umană aşa cum o ştim”. Retorica poate părea extremă, dar atât de multe lucruri atârnă în balanţă, încât este, cu siguranţă, justificată. Fără un efort global foarte bine coordonat, cum am putea face faţă, eventual, creşterii nivelului mării cu acest ordin de mărime?
Ei bine, ne-am confruntat deja cu această situaţie. De fapt, chiar acum încercăm să rezolvăm această problemă. Din 1930, retragerea excesivă a apelor subterane a provocat scăderea nivelului oraşului Tokyo cu aproape 5 metri, iar unele dintre cele mai joase părţi din zona centrală a oraşului vor scădea cu aproape 30 de centimetri pe an, în câţiva ani. O surpare de pământ similară a avut loc pe parcursul secolului trecut în mai multe oraşe, inclusiv în Tianjin, Shanghai, Osaka, Bangkok şi Jakarta. În fiecare caz, oraşul a reuşit să se protejeze de astfel de creşteri mari ale nivelului mării şi să prospere.
Ideea nu este că putem sau că trebuie să ignorăm încălzirea globală. Ideea este că ar trebui să ne abţinem de la predicţii exagerate. De cele mai multe ori, schimbările climatice şi geografice care păreau îngrozitoare s-au dovedit a fi, de fapt, gestionabile – şi, în unele cazuri, chiar benigne.
Luaţi în considerare, de exemplu, concluziile experţilor de mediu Robert J. Nicholls, Richard S.J. Tol şi Athanasios T. Vafeidis. În cercetarea finanţată de Uniunea Europeană, ei au studiat impactul economic global în cazul în care încălzirea globală ar duce la topirea întregii calote de gheaţă din Antarctica Occidentală. Un eveniment de o asemenea amploare este posibil să determine o creştere a nivelului oceanelor cu peste 6 metri în următorii o sută de ani – exact genul de lucruri pe care activiştii de mediu le-au avut în vedere atunci când au avertizat despre potenţialele calamităţi care vor aduce sfârşitul lumii. Dar oare toate aceste schimbări vor fi aşa de dezastruoase?
Nu, potrivit lui Nicholls, Tol şi Vafeidis. Iată faptele. O creştere de 6 metri a nivelului mării (care, nu întâmplător, este de aproximativ zece ori mai mare decât cele mai rele aşteptări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite) ar inunda aproximativ 16.000 de mile pătrate de coastă, unde în prezent locuiesc mai mult de 400 milioane de oameni. Sunt foarte mulţi oameni, cu siguranţă, dar nu întreaga omenire. De fapt, reprezintă mai puţin de 6% din populaţia lumii – ceea ce înseamnă că 94% din populaţie nu ar fi inundată. Şi cei mai mulţi dintre cei care locuiesc în zonele cu inundaţii nici măcar nu şi-ar uda picioarele.
Asta, pentru că marea majoritate a celor 400 milioane de oameni locuiesc în oraşe, unde pot fi protejaţi relativ uşor, ca şi în Tokyo. Prin urmare, doar aproximativ 15 milioane de oameni ar trebui să fie mutaţi. Şi asta, pe parcursul unui secol. În total, în conformitate cu Nicholls, Tol şi Vafeidis, costul total de gestionare a acestei „catastrofe” – dacă politicienii nu ezită şi aplică o politică inteligentă şi coordonată – ar fi de aproximativ 600 miliarde dolari pe an sau mai puţin de 1% din PIB-ul global.
Această cifră poate părea surprinzător de mică, dar numai pentru că foarte mulţi dintre noi au acceptat opinia larg răspândită că ne lipseşte capacitatea de a ne adapta la creşterea mare a nivelului mării. Nu numai că avem această capacitate, dar am demonstrat-o de mai multe ori în trecut.
Indiferent dacă ne place sau nu, încălzirea globală este reală şi este provocată de om, de aceea trebuie să facem ceva în legătură cu această problemă. Dar nu ne confruntăm cu sfârşitul lumii.
Ştiinţa care studiază clima este o disciplină complicată şi subtilă, care rareori produce previziuni lipsite de ambiguitate sau recomandări simple. După 20 de ani de discuţii, dar puţine acţiuni preţioase de prevenire a încălzirii globale, apariţia unor frustrări era de aşteptat. Există o dorinţă de înţeles a specialiştilor să termine cu vorbăria şi să îi scuture pe oameni de umeri.
Din păcate, încercarea de a speria oamenii nu ajută cu nimic. Da, o statistică înspăimântătoare, în combinaţie cu o proză hiperbolică, ne va pune în gardă pentru moment. Dar oamenii uită rapid şi este nevoie de tot mai multe scenarii cumplite pentru a-i mobiliza. Pe măsură ce ştirile îngrozitoare sunt tot mai senzaţionale şi conţin tot mai multe exagerări, publicul va dezaproba experţii de mediu şi va ajunge să ignore complet această problemă.
Acest lucru ar putea explica datele din sondajele recente, care arată că interesul public cu privire la încălzirea globală a scăzut vertiginos în ultimii trei ani. În Statele Unite, de exemplu, Institutul Pew a raportat că numărul americanilor care cred că încălzirea globală este o problemă foarte gravă a scăzut de la 44% în aprilie 2008 la numai 35% în octombrie anul trecut. Mai recent, un studiu BBC a constatat că numai 26% din britanici cred că omul este responsabil pentru „schimbările climatice care au loc”, în scădere de la 41% în noiembrie 2009. Şi în Germania, revista Der Spiegel a prezentat rezultatele unui studiu care arată că doar 42% din germani se tem de încălzirea globală, în comparaţie cu 62% în 2006.
Frica poate fi o motivaţie bună pe termen scurt, dar este o bază teribilă dacă trebuie să luăm decizii inteligente în legătură cu o problemă complicată, care necesită implicarea tuturor capacităţilor noastre intelectuale pe o perioadă lungă de timp.
www.project-syndicate.org