In situatia actuala, aparuta ca urmare a suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu, cred ca poate fi utila o comparatie a institutiei prezidentiale cu aceea din Germania, atat similitudinile, cat si deosebirile fiind semnificative. Presedintele Germaniei are in multe privinte atributii asemanatoare – el este seful statului, are o importanta functie reprezentativa, atat pe plan extern (autentifica tratate internationale, ii acrediteaza pe ambasadori, primeste scrisorile de acreditare ale trimisilor altor state etc.), cat si intern, semneaza legile adoptate de parlament, propune un candidat pentru functia de cancelar, numeste si revoca ministri (la propunerea cancelarului), precum si alti functionari de stat, iar in situatii bine precizate (neintrunirea majoritatii necesare nici in cel de-al treilea scrutin la alegerea cancelarului, respingerea votului de incredere) poate dizolva parlamentul. Pozitia presedintelui german in raport cu celelalte organe constitutionale este totusi mai slaba decat a celui roman, in primul rand datorita faptului ca el nu este ales de catre cetateni, ci de o adunare federala din care fac parte membrii parlamentului si un numar egal de reprezentanti ai landurilor. Dar cu toate acestea, revocarea presedintelui (prevazuta, ca si in Romania, pentru cazul ca ar incalca prevederi ale Constitutiei) nu tine de competenta parlamentului sau a amintitei adunari federale, ci de aceea a Tribunalului Constitutional. Parlamentul il poate pune pe presedinte sub acuzare, dar decizia ii apartine forului care vegheaza la respectarea Constitutiei – fapt concludent pentru insemnatatea functiei prezidentiale, chiar intr-o republica parlamentara, cum este Germania. De altfel, nici un presedinte al Germaniei postbelice n-a fost confruntat vreodata cu aceasta situatie-limita.
Desi si aici rolul presedintelui este departe de a fi pur decorativ. "Neutralitatea si detasarea impusa fata de politica de partid cotidiana, sta scris pe pagina din internet a presedintelui federal, ii confera posibilitatea de a fi forta clarificatoare, de a demonta prejudecati, de a articula interese cetatenesti, de a influenta discutia publica, de a formula critici, de a da impulsuri, de a face propuneri." Un rol activ, asadar, ilustrat prin cuvantarile, unele pe drept cuvant socotite istorice, rostite de catre purtatori ai functiei supreme – printre care Richard von Weizsäcker, Roman Herzog si, nu in ultimul rand, actualul presedinte federal Horst Köhler –, dar si prin refuzul unora dintre ei de a semna legi ale caror prevederi nu erau intru totul conforme cu Constitutia.
O atitudine angajata, ca a presedintelui Horst Köhler (printre altele, el a refuzat de doua ori semnarea unor legi trecute prin parlament) starneste, desigur, nu numai admiratie, ci si proteste. Dar nici unuia dintre politicienii care au fomulat critici la adresa lui nu i-a dat prin minte sa-l acuze ca ar fi incalcat Constitutia! Ceea ce spune multe despre prestigiul de care se bucura functia prezidentiala, dar si despre simtul masurii si al inaltei responsabilitati fata de cuvantul scris sau rostit in public, intr-o democratie care-si merita numele.
Cronica ultimelor luni de "viata parlamentara" bucuresteana, de la scandalul prilejuit de citirea declaratiei de condamnare a comunismului pana la suspendarea presedintelui Traian Basescu (in pofida avizului negativ al Curtii Constitutionale!), lasa loc la indoieli intemeiate cu privire la maturitatea democratiei romanesti, dand, din pacate, apa la moara rauvoitorilor care raspandesc in lume o imagine tendentioasa a Romaniei.
Gheorghe Sasarman este scriitor stabilit in Germania
