România are de ales între cele două căi de ieşire din comunismul marxist-leninist: capitalism plus libertate, ca în Polonia, sau capitalism fără libertate, ca în China.
Pe 4 iunie 1989, Solidaritatea poloneză câştiga toate locurile, mai puţin unul, din Senat şi toate locurile pentru care avuseseră voie să candideze din Camera inferioară (Sejm). Era o victorie imensă împotriva partidului comunist la care nu se aşteptase aproape nimeni. Ca urmare, după negocieri, pe 24 august, primul guvern necomunist din Europa de Est postbelică intra oficial în funcţie. În scurtă vreme, Polonia avea să se angajeze cu putere pe calea unor reforme radicale privind societatea şi economia. Dar tot pe 4 iunie tancurile chineze călcau literalmente sub şenile şi măcelăreau sute, poate mii de oameni în piaţa Tien-An-Men din Beijing, zdrobind o mişcare pentru libertate inspirată de reformele lui Gorbaciov.
Printr-o coincidenţă stranie, se prefigurau astfel, în chiar acelaşi moment, cele două căi de ieşire din comunismul marxist-leninist: capitalism plus libertate în Polonia, capitalism fără libertate în China. Calea lui Mazowiecki şi calea lui Deng Xiaoping. Ambele căi s-au dovedit poveşti de succes, dar fiecare în felul ei: Polonia, azi, nu e numai o ţară liberă într-o Uniune Europeană liberă, dar are şi o economie performantă, reuşind să scape cu bine din criza economică, ceea ce a demonstrat funcţionalitatea reformelor inspirate în mod consecvent de capitalismul liberal. China a ajuns a doua putere economică mondială, dar îşi închide disidenţii, cenzurează Internetul, persecută grupurile religioase. Cu ajutorul generos al multinaţionalelor şi fără libertate, China a extras aproape numai esenţele rele ale capitalismului: exploatarea muncii salariate prost plătite, îmbogăţire lacomă, preţuri de dumping pentru produse de calitate inferioară, falsificare în masă a unor branduri celebre, totul sub atenta supraveghere a statului şi partidului comunist condus de succesorii lui Deng.
