Vinerea trecută, în seara zilei când președintele ales fusese validat de Curtea Constituțională, câteva mii de oameni din Sibiu s-au strâns în fața primăriei și au cântat ”Croiește-ți altă soartă”, așa cum primarul lor cântase la ultima conferință de presă dinainte de alegeri. Îmi vine greu să cred că erau sași luterani, sau hipsteri, sau membri ai Vetrei Românești. Erau, pur și simplu, niște cetățeni români (și europeni) care tocmai ne făcuseră un cadou și se bucurau că l-am acceptat. Cântecul lor era ca la meci, nu o manifestare de naționalism, ci bucuria victoriei. Pe acești oameni i-am remarcat din ianuarie 2012, când tot așa, au fost destui la Sibiu. Și peste vară am vorbit cu mulți dintre ei, ca să aflu ce gîndesc despre Klaus Johannis. Și dacă așa m-am convins că el este un om care merită sprijinul nostru, tot atunci am văzut că e o categorie specială de oameni (”țara lui Klaus”), de la țăranii din Cârța la enoriașii din Cisnădioara la meșteșugarii din orașul vechi care îl apreciază (și l-au votat cu optezeci la sută): oameni care prețuiesc lucrul bine făcut, că și ei îl practică. Dar tot atunci m-am întrebat cum Dumnezeu o să ne descurcăm cu cealaltă țară, nu de alegeri, ci după. Cu țara ordinară, cu țara defectă, cu țara în care oamenilor le e lene să mai pună diacritice, pun zerouri în plus la adunare, nu mai vor să dea nici un examen sau să aibă vreun control de calitate la ce fac, lasă mașina în mijlocul drumului, stau cu orele în fața televizorului, nu fac nimic fără să își caute o pilă și dacă ar putea ar fi toți șefi. În care dacă îi pui să revadă ce au făcut sau să facă din nou până le iese bine ești considerat un tiran care sparge regula de fier că merge și așa. Țara lucrului de mântuială, a caprei vecinului, țara în care sapi groapa ăluia mai bun în loc să te antrenezi să îl depășești. În țara asta de lachei, vorba lui Tolstoi, nici un om nu poate fi atins de măreție, pentru că lacheii nu concep măreția.
Acum, că euforia începe să se ducă, e cazul să facem un program din ”Acum ori niciodată, creează-ți altă soartă”. Și pentru asta nu trebuie să ne lăsăm deraiați de toți mizerabilii. Resursele lor se usucă: dar tot mai au o armă. Ei nu pot cultiva niciodată nimic, dar pot murdări ce reușesc alții. Hai să îi ignorăm. Problema mai serioasă mi se pare în altă parte. Am câștigat- și câștigul pentru democrație e cert. Dar putem aspira la mai mult? Putem face din victoria lui Klaus începutul unui cerc virtuos, în care declanșăm o suită de înlănțuiri pozitive? E un moment bun. Atâta entuziasm în străinătate față de noi nu am mai văzut din toamna lui 1996. Încrederea generată de această victorie e un capital nu doar pentru dl. Johannis, ci pentru potențialul nostru colectiv. Brusc credem că putem face lucruri pe care nu le îndrăzneam până mai ieri.
Care sunt obectivele noastre, și care e diviziunea muncii? Să le luăm la rând.
În primul rând, după cum am spus înainte de alegeri, ne trebuie o majoritate parlamentară dispusă să renunțe la statutul ei deasupra legii. Asta e misiunea președintelui ales și a conducerilor partidelor, să tragă învățăturile acestor alegeri. Pe termen scurt, văd că și majoritatea actuală a devenit mai înțeleaptă, ba chiar se pregătește să ia altă culoare dominantă. După părerea mea, aceaztă devoltare e bună, dar nu ne mulțumește simplul oportunism al acestei majorități. Ea trebuie să aprobe o reducere a numărului de parlamentari în viitor și acele modificări ale legilor electorale care să permită să avem în sfârșit un număr de votanți clar, să putem asigura dreptul de vot în condiții bune tuturor celor care vor să voteze și să deschidem politica locală și regională unor independenți sau liste de independenți susținute de societatea civilă, răspunzând cererii care există la Mureș și la București.
Indiferent dacă guvernul Ponta cade în Parlament dacă face imprudența să ceară vreun vot de investitură zilele astea, sau mai stă un pic, PSD trebuie să priceapă că are o problemă fundamentală de rezolvat. Schimbări cosmetice nu pot să ajute la ce trebuie de fapt să facă partidul, să se europenizeze, să înlăture pe cei care au plănuit și executat migrația politică legalizată și restricționarea votului, dar și manipularea politică a fondurilor europene, care a durat tot anul și era direct semnată de Liviu Dragnea. Ideea că dl. Dragnea e cel care remaniază pe alții e hilară. Ideea că dl. Șova, care are probleme cu legea, e cel care taie și spânzură pe acolo, e la fel de absurdă. Trebuie să înțelegeți că a eșuat un tip de guvernare, că ați călcat un contract public semnat în 2012, și că nu puteți scoate capul din nou până nu înțelegeți că ați fost sancționați pentru abatere de la comportamentul democratic, nici măcar pentru corupție. Nu vă face nimeni comuniști și nu diabolizăm stânga, nici pe votanții ei: voi vă poziționați autoritar și refuzați să înțelegeți că asta e greșeala. Înțelept ar fi nu să vă țineți promisiunile politice depășite de timp către dl. Tăriceanu, autorul taxei de primă înmatriculare care îl îmbogățea pe el și sărăcea pe ceilalți, ci față de societatea mai largă, și cât vă rezolvați problemele- împingeți în față numai tehnocrați, retrageți pe toți cei cu probleme cu DNA, nu mai dați ordonanțe de urgență, luați-vă acasă ofițerii din TVR și lăsați ziariștii de acolo în pace.
Misiunea PNL e aproape la fel de grea. Marele vostru succes este că ați supraviețuit, și de asta ați și avut parte de sprijin de la noi, că trebuia echilibrată balanța politică. Sub pulpana noii popularități a lui Klaus aveți timp să vă refaceți. Aveți ce reface, nu doar că v-au părăsit toți oportuniștii, dar e musai să reconstruiți deschis partidul dacă e să câștigați viitoarele alegeri. Pe la școlile de vară și din documentele voastre am avut ocazia să văd calitatea actuală. Nu o să vorbim despre ea. Cu popularitatea nu stați mai bine. A doua zi după alegeri, au vuit forumurile când Mihai Răzvan și Adriean Videanu au făcut imediat pasul în față. Dar voi sunteți alternativa, și aveți marea obligație să profesionalizați alternativa asta. S-ar putea ca guvernarea să vă vină mai repede decât vă așteptați, cu impact asupra viitoarelor alegeri. Aveți marele noroc că oricum reconstruiați partidul din două- procesul trebuie accelerat și deschis, dacă nu vreți ca toată societatea civilă pe care ați văzut-o să își facă propria ei formațiune politică, sau să vă lase iar baltă votului captiv dacă îi dezamăgiți.
Mizele mari sunt deci astea două pentru Klaus Johannis. Cum să construiască rapid capacitatea, atât a unei viitoare guvernări, cât și a propriei sale președinții (e plin la Cotroceni de agenți camuflați de partid sau de SIE, care scriau, inclusiv în ziarul de față, texte pro-candidatura lui Meleșcanu cînd era demascată chiar de Băsescu. Ăștia sunt protejați de lege și nu vor fi ușor de scos de acolo. Deocamdată retrageți-i voluntar pe toți, nu doar primul nume indicat de mine, măcar din RL și 22). În contextul acesta, cine s-a bucurat sau s-a întristat prea devreme, la loc comanda: nu e nevoie să mă duc eu cu carte de muncă la Cotroceni ca să primească președintele ajutorul meu total pentru acest proces. Sunt cinsprezece ani de când lucrez, fără mare succes, la construirea unei guvernări pe o bază obiectivă și științifică (evidence based policymaking) și deși am avut ca aliați Banca Mondială și Comisia Europeană nu am ajuns nicăieri. De data asta e musai să reușim, și eu cred că pot ajuta păstrându-mi independența mai bine decât pierzînd-o. Iar când mă refer la plata celor de la Cotroceni, vreau să spun că ne trebuie, ca și la guvern sau la fondurile europene, să putem plăti oamenii tineri mai bine, ca să nu ne dea doar un an din viața lor, ci mai mult, dacă e să reușim ce ne-am propus, planul de dezvoltare pe zece ani din programul lui Klaus J. Eu am luat decizia acum mai mulți ani că nu primesc bani publici românești: și Comisia Europeană, și propria mea universitate, și președinția UE care începe de la 1 ianuarie, adică guvernul Olandei mă plătesc suficient pentru nevoile mele și mă descurc eu cu toate aceste afilieri și președinții (nimic neonorabil în a lua bani de la George Soros, dar nu e cazul meu). Din toate școlile de politici publice cu care am încercat să ajut guvernul sau partidele în ultimii ani eu m-am ferit să iau vreun onorariu, deși le-am organizat (ultimul manual, pe evidence based policymaking în educație, redactat de colegii mei mai tineri Răzvan Orășanu și Corina Murafa, aici). Dar nu am alți voluntari în afară de mine: pentru profesionalizare, trebuie să construim și președinției ce și-a construit guvernul Ponta, adică un compartiment de politici publice care e plătit de Banca Mondială și unde oamenii au fost chiar selectați de BM. Că trebuie mulți oameni buni pentru un plan pe zece ani.
Ajunși aici și cum am urmărit acest proces tot anul, o clară ilustrare a paradoxului Victor Ponta, pe de o parte făcând asemenea recrutare profesională, pe de alta dând de facto legislarea pe mâna unor bandiți, ajung la miza a doua a acestei președinții, legată de prima. Și anume, articularea interesului public în mod obiectiv prin intermediul instituției prezidențiale. Ponta degeaba recruta oameni buni la acel compartiment dacă deciziile, ca astea cu redevențele, erau luate în spatele ușilor închise. I-am spus Ioanei Petrescu astă vară că nu la sfârșit faci analiză de stakeholders, ci la început, ca să cartografiezi pozițiile din societate. De luni de zile ei lucrează la o ordonanță de urgență fără să consulte lumea (vezi ce scrie Lucian Davidescu pe RomaniaCurata.ro). În schimb dl. Daniel Stein, consilierul lui VP, ne chema pe noi, societatea civilă, în campanie să ne organizăm ca să ne întâlnim lunar cu primul ministru să îi transmitem problemele noastre. Au fost uimiți când le-am sugerat că am putea accepta așa ceva doar dacă întîlnirile sunt deschise, stenogramele se publică, agenda se face prin consultare și mai ales la fiecare întâlnire primim un raport despre stadiul consultărilor publice prezente și viitoare, nu se mai fac legi pe șest, ca acum –banalități, în fond. Or, asta trebuie să își construiască KJ: comisii consultative deschise, pe temele mari de dezbateri din societate, în care partidele parlamentare și grupurile din societate să se întîlnească, experții președinției sintetizînd apoi pozițiile pentru a negocia un proiect cu susținere comună. Aceasta e marea misiune de mediator și de negociator social unde a eșuat Traian Băsescu, deși au fost oameni buni în unele din comisiile lui. Acestea noi trebuie să fie de dezbatere și reprezentare a intereselor, nu de expertiză – asta vine la urmă. Există un mandat puternic al societății, așa că nu prea văd cum vor refuza guvernul și partidele- dacă nu vor să se întîmple ce just a prezis dl. Negoiță. Ca un exemplu concret, comisia de cod electoral de care vorbește dl. Zgonea trebuie să se întâlnească sub auspiciile președinției cu societatea civilă, nu de sus în jos, cum fac ei la Parlament, ci pe picior de egalitate, la Cotroceni, și acolo să audă pe reprezentanții diasporei direct și să negocieze cu ei soluțiile. Colegi ca Nicușor Dan se duc regulat la consultări parlamentare, dar nu iese nimic din consultări în care puterea e atât de asimetrică și sunt organizate pur formal.
O nouă majoritate parlamentară, de altă calitate, construcția capacității de a genera și manageriza politici publice, o guvernare așezată pe o bază de consultare permanentă, astea sunt obiectivele. Greu de realizat, dar nu imposibil, dacă vom continua în starea de spirit de la alegeri, dacă fiecare va construi masa critică în domeniul lui și nu va aștepta să vină totul de la președinție.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.