Rezultatul alegerilor a dat naştere unei serii de binevenite comentarii şi analize, încercări de explicare a performanţelor sau contraperformanţelor competitorilor. Simt nevoia de a nuanţa unele din afirmaţiile care circulă în spaţiul public. Să le luăm pe rând.
1. Electoratul ar fi sancţionat prin absenteism (sau abstenţionism?) oferta neconvingătoare a partidelor – îndeosebi a celor din tabăra opusă PSD. Într-adevăr, rata de participare (39,8%) a fost cea mai scăzută din istoria alegerilor parlamentare postdecembriste. Au venit la vot cu 1,5 milioane mai puţini alegători decât la localele din iunie.
Dar riscăm să comparăm mere cu pere. Motivaţia de a participa la alegerile locale e diferită de cea de la parlamentare. Dacă facem comparaţia cu parlamentarele din 2012, diferenţa e de 360.000 de votanţi. Dar, trebuie să avem în vedere că anual, în România, numărul deceselor îl depăşeşte cu peste 50.000 pe cel al naşterilor şi, dacă mai ţinem cont şi de numărul emigraţilor, constatăm că diferenţa dintre numărul votanţilor la cele două scrutine poate fi pusă pe seama scăderii numerice a electoratului naţional. (Ce se întâmplă cu listele electorale, care tot cresc în loc să scadă, e o discuţie care trebuie făcută separat.)
Revenind la cele 1,5 milioane de alegători care au votat în iunie, dar au stat acasă în decembrie, constatăm că ei nu sunt uniform distribuiţi. Conform datelor publicate de Biroul Electoral Central, în rural veniseră la vot la locale 4,7 milioane şi acum, la parlamentare, doar 3,1; în oraşele mici au fost cu aproape 400.000 mai puţini. În schimb, în urbanul mare (cele 16 municipii, inclusiv Bucureşti, cu peste 150.000 de locuitori), prezenţa la vot a crescut (cu 15%, de la 1.774.216 la 2.042.722 alegători)! Campania de mobilizare la vot, desfăşurată în săptămâna dinaintea alegerilor, pare să fi avut efecte exclusiv în aceste oraşe.
2. Structura electoratelor partidelor s-a modificat. Este în parte adevărat, dar nu în totalitate. În mod tradiţional, încă din anii ’90, PSD (şi predecesorii săi) era un partid cu electoral eminamente rural, îmbătrânit, cu nivel de educaţie scăzut. PNL avea un electorat complementar: urban, tânăr, educat.
În privinţa PSD, afirmaţiile rămân valabile, cu condiţia să nu le citim ca absolute. Adică, nu e un partid votat doar în rural, doar de către vârstnici, doar de către cei cu nivel de educaţie redus, ci preponderent de către aceştia. Ne uităm în urmă, la anul 2000, un alt an în care PSD era “pe val”, iar “dreapta” era năucă. Atunci, PSDR obţinea 4 milioane de voturi (dintr-un total de aproape 11 milioane), acum a obţinut 3,2 milioane (din 7). Deci, volumele ar fi comparabile.
În privinţa distribuţiei, PSDR obţinea, în 2000, 43% din voturi în rural, 35% în urbanul mic şi 31% în cel mare. Acum a obţinut 52% în rural, 46% în urbanul mic şi 37% în cel mare. Observăm că raporturile sunt similare: performanţa din rural este cu aproxinativ 40% mai bună decât cea din oraşele mari. Cam la fel stau lucrurile în privinţa caracteristicilor socio-demografice: conform exit poll-ului realizat de CURS-Avangarde, PSD a primit 62% din voturile celor peste 60 de ani şi doar 30% din ale celor sub 30 de ani; 60% din ale celor care nu au absolvit liceul şi 27% din ale absolvenţilor de învăţământ superior. După cum remarcă Vladimir Ionaş, profilul de acum al electoratului PSD este foarte apropiat de cel al alegătorilor lui Ponta, de la primul tur al prezidenţialelor din 2014.
Adevărata modificare s-a produs la nivelul electoratului PNL. Dacă, în 2000, PD şi PNL, cumulate, obţineau 1,6 milioane de voturi, dintre care 11% în rural şi aproape dublu (20%) în urbanul mare, acum (noul) PNL a devenit un partid mai degrabă rural, căci a primit 1,4 milioane de voturi (scădere comparabilă cu cea înregistrată de PSD), respectiv 23% din voturi în rural, 20% în urbanul mic şi numai 18% în oraşele mari. Totodată, a încetat să mai fie favoritul electoratului educat (20% din cei fără liceu, 22% din absolvenţii de facultate). Cu toate astea, rămâne un partid votat mai mult de tineri (31% dintre cei sub 30 de ani, 14% peste 60 de ani)
Aparent, electoratul pierdut de PNL a fost câştigat de USR, care a fost votat de 23% dintre absolvenţii de facultate şi de numai 1% dintre cei care nu au absolvit liceul. USR este, totodată, un partid care a performat aproape exclusiv în oraşele mari, unde a obţinut un procentaj de 18%; în rural (3%) şi în oraşele mici (7%) a fost ca şi inexistent. De altfel, în timpul campaniei electorale, prezenţa fizică a partidului s-a făcut simţită aproape exclusiv în câteva municipii. Coroborând observaţia că în oraşele mari s-a ieşit la vot mai mult decât la locale cu aceea că USR a primit majoritatea voturilor de aici, putem avansa ipoteza că, de fapt, noua formaţiune a jucat un rol determinat în mobilizarea la vot a urbanului mare, mobilizare care i-a adus cam jumătate din totalul voturilor primite. De altfel, numărul voturilor primite de USR în urbanul mare (363.422) este foarte apropiat de cel al alegătorilor veniţi în plus, la parlamentare faţă de locale, în aceste localităţi (386.456). Ipoteza ar putea fi confirmată, amendată sau infirmată prin analize mai amănunţite.
