19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialCare ne-aţi luat Schengenul?

Care ne-aţi luat Schengenul?

Iată că inevitabilul s-a întâmplat: ne-au discriminat! Fac versuri cumva? Nu intenţionat: ci din cauza furiei că mă aşteaptă în fiecare joi noapte când vin acasă nesfârşitul culoar dintre terminalul Schengen şi cel pentru Damasc, Istanbul şi Bucureşti de pe aeroportul din Budapesta, pe care cu eficienţă ungurească scrie: „Refacem terminalul cu fondurile Uniunii Europene. Mai aveţi de mers şapte minute”. În loc să scrie adevărul, care ar suna cam aşa: De patru ani cheltuim banii Uniunii Europene fără a fi în stare să vă spunem când va fi gata terminalul. Până atunci, oco¬liţi un kilometru pe cele trei laturi ale unui dreptunghi şi reflectaţi ce se întâmplă cu banul public într-o ţară luată în UE fără condiţii, ca Ungaria!

Sper să termine ei terminalul (cum sună asta) înainte să terminăm noi autostrada, ca în bancul acela vechi care povestea cum un ministru român aflat într-o călătorie în Ungaria este invitat acasă la un coleg din cabinetul local şi e uluit de masa luxoasă şi de vila impresionantă ale acestuia. La un moment dat, omul nu se mai poate stăpâni şi întreabă: Cum ai făcut? Aşa salarii au miniştrii în Ungaria? Gazda îl duce la o fereastră şi spune: Vezi podul acela? Am luat 10% din el. Vezi autogara aia? Şi de acolo am luat 10%. Vezi autostrada aia suspendată? Tot aşa. Peste câţiva ani, ministrul ungar întoarce vizita şi se trezeşte într-o vilă şi mai mare, şi mai luxoasă, cu piscină şi teren de tenis, şi-l întreabă pe ministrul român: Cum Dumnezeu ai făcut? Ministrul român îl duce la fereastra care dă spre un teren viran şi spune: „Vezi autostrada asta?” „Care autostradă?” „Exact. 100%.”

Văicărelile astea cu discriminarea mă lasă, în consecinţă, rece. Sigur că şi eu aş prefera să nu mai bat kilometrul hors Schengen în plus după 10 noaptea la Budapesta, sau să nu mai fiu singura persoană din universitate, în afară de o secretară din Africa de Sud, care a avut nevoie de permis de muncă în Germania, când colegii mei americani, cât se poate de nemembri UE, şi-au semnat contractele fără nici un permis. Dar să facem o mică diferenţă între ceea ce ne convine (sau nu) şi realitatea obiectivă. România şi Bulgaria sunt singurele ţări membre al căror venit anual este sub jumătate din media UE: un luxemburghez are venitul de exact şase ori cât un bulgar. Ce credeţi că înseamnă asta, dacă nu altceva decât că sunt mult mai multe şanse ca un cerşetor din Bulgaria să se strămute în Luxemburg, şi nu invers?

Împreună cu Grecia, România şi Bulgaria sunt cele mai corupte ţări din Europa, ungurii sunt pe la vreo 40% din ce e la noi (mai bine ca în banc). Suntem poate pe cale să remediem această situaţie? Aş! Dacă vreo şapte dintre ţările nou-intrate în UE au progresat în ultimii ani, noi şi bulgarii, care stăteam cel mai prost, am evoluat cel mai puţin, conform Băncii Mondiale – practic deloc. Obişnuiam să râd de bulgari că Ministerul lor de Interne era şi creierul crimei organizate, dovadă că un ministru îl convocase pe şeful Mafiei să discute cu el cum să îmbunătăţească performanţa pe benchmarks-urile europene. Dar, după cazul Fătuloiu, nici nu mai zâmbesc măcar. Pe scurt, am fost serios discriminaţi pozitiv când ne-au luat în Europa, am fost luaţi pe credit, iar acum, când ni se spune că nu am muncit destul să ne plătim ratele, nu văd cum aş putea să mă supăr. Au introdus europenii criterii noi, cum spune şeful statului? Nu: erau criterii vechi.

Au închis ochii ca să ne ia înăuntru sperând că, dacă nu ne-am făcut temele la termen, o să ni le facem după. Mare eroare: să-l văd eu pe şcolarul care după ce a fost promovat cu indulgenţă mai învaţă în vacanţă să ajungă la nivelul la care trebuia. Să ne supărăm, aşadar, pe europeni că ne-au dat o promovare cu suspendare (iarăşi, nu o fac dinadins), cu ameninţarea corigenţei dacă tot nu învăţăm alfabetul? Nu pot: nu îmi plac chiulangiii. E supărător să fii cetăţean european de rangul doi, e umilitor că se încearcă pe noi acest experiment cu UE în două viteze, în care cel mai neperformant aleargă în urma căruţei, dar nu pot numi asta discriminare şi nu pot da vina pe europeni. Şi celelalte ţări foste comuniste au fost amânate la Schengen până au fost gata. Vina e în altă parte.

Da, dar la cine? După cum spuneam şi data trecută, atribuirea vinei e un mecanism fundamental în societăţile primitive, iar noi, ca nişte canibali adevăraţi, deja luăm măsura primului care va ajunge în oală. Băsescu e, desigur, candidatul ideal, deşi la triburile de genul nostru şefii reuşesc, de regulă, să-i arunce pe alţii haitei în locul lor. Sigur, Băsescu are vina că a dat cu gura în exces despre paşapoartele moldoveneşti, fiind mai interesat de voturile moldovenilor decât de Schengen în acel moment, şi că a reacţionat târziu şi neconvingător la chestia cu populaţia roma, care s-a construit pe o durată lungă şi nu a avut parte de nici un răspuns adecvat de la el sau de la guvernul subordonat lui. Dar cam asta e tot, că nu putem să-l blamăm că lumea nu-l iubeşte în Europa. Băsescu e totuşi cel care ţine DNA deschisă, sau politicienii ar închide-o, el a împins la reforme în justiţie, atâtea câte s-au făcut, gaşca conservatoare din CSM fiind cea care îşi trage mandate ilegale pe faţă şi fără jenă. Guvernul?

Sigur, putea face mai mult pe una sau alta, dar e adevărat că frontierele sunt în general OK; eu, care am filmat un documentar pe frontiera de Est şi am citit rapoartele Frontex, pot să spun că nu sunt de vină grănicerii noştri, că frontiera a evoluat, e şi bine închisă, şi civilizată – încercaţi Ucraina pentru comparaţie. Opoziţia? Sigur, Victoraş a săpat pe la Strasbourg – dar crede cineva serios că, dacă erau să ne accepte, se împiedicau de el? Încă nu şi-au revenit din şocul că el reprezintă partidul de adulţi, şi nu doar tineretul. Sigur, parlamentarii care au apărat-o pe Ridzi şi care au ţinut, ca Ponta, discursuri pe faţă contra angajamentelor europene ale României, ca şi magistraţii care au tras de timp, şi-au tras sporuri inexistente sau mandate în plus au contribuit, cu toţii, pe lângă dl Şoric şi ai săi – o grămadă de lume, împărţită în multe zone, pe lângă sărăcia cronică şi corupţia din toate partidele şi ariile. Pe scurt, răspunderea e complexă, şi de asta s-a produs şi catastrofa; atunci când răspunderea e greu de atribuit, fiecare se poartă iresponsabil. Şi, pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Schengen. Dar o să recunoaşteţi cu mine că e mai mult un pretext decât un nume.

Cele mai citite

Cu ajutorul unui implant dentar, zâmbetul nu (mai) are vârstă!

Dantura joacă un rol esențial nu doar în funcționalitatea zilnică, ci și în stima de sine și în aspectul estetic. Pentru multe persoane în...

Ucraina se teme că Rusia spionează cu ajutorul Telegram și interzice aplicația

Ucraina a interzis utilizarea aplicației de mesagerie Telegram pe dispozitivele oficiale utilizate de oficiali de stat, personal militar și angajați importanți, deoarece consideră că...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă