Multă maculatură în telegramele Wikileaks. Dar nu numai: strecurată printre atâtea prostii, opinia unui fost şef al delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Onno Simmons, om cât se poate de serios, că noi lăsăm ţările arabe să spele bani ca să nu ne pună bombe e de tot interesul. Fără să fie altceva în plus despre cazul Hayssam, această confidenţă între europeni şi americani arată cum suntem noi percepuţi de către aliaţii noştri. Şi mi se pare, trebuie să spun, destul de plauzibilă. Asta ar fi singura teorie care explică toate faptele în cazul Hayssam, inclusiv tăcerea suspectă a lui Băsescu când a fost acuzat de diverşi nebuni că a pus să-i răpească chiar el pe ziaristi, ca după aceea să câştige capital electoral eliberându-i. După câteva săptămâni serioase de ezitări în care serviciile nu prea voiau să-şi deschidă canalele pentru Băsescu, un nou venit, le-a deschis aşa de bine că am eliberat şi pe o ziaristă franceză care era ostatică mai demult. Sigur, atunci am văzut partea pozitivă a poveştii – e bine să ai un canal întotdeauna, dar dacă e vorba de unul pe care se spală permenent bani din care se finanţează operaţii teroriste în ţări aliate atunci nu mai e chiar aşa bine. Şi arată că – aşa cum se putea prevedea – structurile ceauşiste, acum privatizate, dar ca la noi, nu chiar de tot, au supravieţuit şi politica noastră internaţională tot de ele depinde pentru rolul ăsta ingrat, original, egoist pe faţă şi care explică de ce am ajuns să fim priviţi cu aşa puţin respect de către Franţa, Statele Unite şi alţii.
Am ales un moment prost să ne certăm cu Sarkozy. Şi nişte motive nepotrivite. Dacă ne supăram pe el când a trimis acasă aşa de brutal pe comptrioţi de ai noştri care stăteau de ani de zile pe acolo ar fi fost altceva. Dar să ne cabrăm contra când omul, a doua oară de când e preşedinte (prima dată a fost la războiul din Georgia) ne arată ce ar putea fi Europa dacă ar avea un lider adevărat, nu pe unii selectaţi special pentru că nu se uită nimeni la ei, e cu totul absurd. Sarkozy a făcut un tur de forţă şi la cât de bine s-a mişcat Franţa să obţină aprobarea din Consiliul de Securitate şi să construiască o coaliţie (Bush şi Blair au avut ce învăţa) a ne agita să aducem NATO ca să mai punem nişte beţe în picioarele celor care fac ceva e ipocrit şi inutil. Altceva era dacă NATO la ora asta avea resurse: dar nu are, cerşind, dimpotrivă, de peste tot ca să facă faţă în Afganistan. De ce anume nu puteau francezii conduce direct coaliţia, care e problema? Eu cred într-o Europă în care împuternicim pe unul sau altul să facă în numele nostru ce face mai bine. Cum îi merge lui Sarkozy în Franţa e treaba lui: ca lider internaţional însă, omul e foarte bine, şi tocmai nouă, intraţi în UE datorită Franţei şi după ce am acceptat pe faţă patronajul lor ca să îl punem pe Cioloş la agricultură, nu ne şade bine să nu recunoaştem şi să nu acceptăm leadership-ul lor.
Desigur, e posibil ca unii să dezaprobe pe fond intervenţia din Libia. Înţeleg rezervele lor, dar alternativa era mai rea. Găsesc că face bine comunităţii internaţionale şi, ce să ne ascundem după deget, Europei, să arate că nu e intimidată de tirani, terorism şi dificultăţile din Iraq şi Afganistan şi că a păstrat capacitatea de a face legea internaţională respectată. Regretul meu e mai degrabă că nu putem face asta peste tot: sunt vreo trei luni de când avem doi preşedinţi în paralel în Coasta de Fildeş, din care doar unul recunoscut de comunitatea internaţională. Intervenţia în Libia e justificată de faptul că Gaddhafi reprima mult mai dur pe oponenţii săi decât o făcuseră înainte Tunisia sau Egiptul. Occidentul a fost mereu acuzat că sprijină dictatorii din ţările arabe. Americanii l-au lăsat să cadă pe Mubarak împiedicându-l să-şi reprime opozanţii, francezii au strâns o coaliţie anti-Gaddafi, foarte bine! Acestea sunt coaliţii pro-democraţie, nu contra unei civilizaţii, ci pentru singura care există: Civilizaţia, aceea care respectă drepturile tuturor, şi nu sufăr de relativismul moral al unora care cred că e tradiţional să mutilezi genital femeile şi nu trebuie să ne amestecăm. Desigur, românii se îndoiesc de înclinaţia spre democraţie a arabilor (noi, în schimb, în douăzeci de ani de la căderea lui Ceauşescu am ajuns departe). Cum arată regulat un raport scris de câţiva intelectuali arabi curajoşi sub auspiciile UNDP, dacă toate ţările arabe la un loc au un produs intern brut mai mic decât al Spaniei şi o rată de creştere în ultimii treizeci de ani inferioară lumii întregi (excepţie Africa sub-sahariană), e din cauza absenţei a trei lucruri: cunoaştere (reislamizarea lumii arabe nu ajută la dezvoltare), libertate şi risipa resursei feminine. Ce cale mai bună să rezolvăm astea decât deschizând un cap de pod acolo, luând partea celor care vor să schimbe starea de fapt? În oricare din scenariile negative care ar urma revoltelor democratice – restauraţie parţială, fundamentalism sau război civil – e mai bine să putem influenţa de la început decât să urmărim de la distanţă. Sarkozy merită sprijinit.
Şi în chestiunea cu Schengenul a avut omul, să recunoaştem, dreptate. Din decembrie încoace au fost arestaţi în flagrant delict un secretar de stat la Interne, şeful Gărzii Financiare, sute de vameşi şi poliţişti de frontieră, un şef de sindicat pretinde că şeful mafiei e Blaga, ministrul care s-a ocupat de Schengen, iar opoziţia pretinde că e chiar şeful fiscului. E nevoie de telegrame Wikileaks ca să pricepeţi ce scriu zilnic ataşaţii francez şi german acasă, numai uitându-se la televizor? Nu mai vorbesc de cazul Severin, al cărui monument pentru rezistenţa la ruşine (propuneri şi schiţe de la cititori) îl puteţi vota pe www.romaniacurata.ro. Să spui după toate astea, ca Emil Boc, că e totul OK, dovadă un terminal de aeroport, e de-a dreptul culmea. Frontierele sunt apărate de oameni, nu de ziduri. Dacă oamenii sunt cum sunt la noi, frontiera europeană nu e sigură aici, şi nu au de ce să ne încredinţeze apărarea ei. Ne mituieşte lumea cu un borcan de dulceaţă, ne cumpărăm liniştea lăsând arabii şă îşi vadă de ale lor, suntem singurii idioţi de pe lume care atunci când ţările Golfului tremurau să teama Revoluţiei i-am prezentat ca pe o alternativă economică la Franţa şi Germania, ce să mai vorbim, o ţinem din gafă în gafă.
Orice alte gafe am face, cearta noastră cu Franţa e foarte penibilă. Nu fac parte din cei care au profitat de pe urma sistemului academic francez, că în specialitatea mea e mai slab – dar să ignori că mii de studenţi de ai noştri sunt pregătiţi acolo anual pe bani francezi, şi în specialităţi de la medicină la inginerie, unde francezii sunt de primul rang este să fii ignorant şi nerecunoscător. Sigur, nu sunt nici eu de acord să dăm rente la companiile franceze la noi, dar nici să nu uităm că singura ţară din Europa în care nu se uită lumea cruciş la tine dacă spui că eşti român e Franţa. Şi că nu există o singură Franţă, nu se poate, chiar dacă nu îţi plac sindicatele din sectorul public francez, să îţi displacă totodată şi sectorul de afaceri, şi mica burghezie, şi Medicins sans Frontières, primii care au ajuns la Bucureşti după ce s-a tras în noi. Băsescu ca Băsescu, e orgolios, şi a făcut greşeala să se creadă egalul lui Sarkozy, iar Baconschi e nul, dar ce nu îmi place e sămânţa de ranchiună mult mai largă la noi, care se dezvoltă contra Franţei, care ne-a făcut atâta bine, şi a Germaniei, care ne plăteşte autostrăzile din buzunarul ei. Cu americanii, sper că v-aţi liniştit, telegramele dovedesc că nu vor bieţii oameni decât binele, cine a mai auzit ţară membră în UE unde ambasadorul american merge la CSM să împiedice să fie dat afară un procuror anticorupţie! Nu o să ne supărăm pe ei doar pentru că au remarcat flexibilitatea noastră morală, aceea teoretizată de Andrei Pleşu şi pusă în practică de toată lumea pe la noi.
Nu îi priviţi de sus pe arabi zilele astea. Nici nouă nu ne vine prea uşor cu civilizaţia, şi nu aud pe nimeni în Vest zicând că nu am fost demni de libertatea câştigată şi că ar trebuie să ne-o ia careva înapoi şi să ne guverneze vreo metropolă. Nici măcar pe Sarkozy. Deocamdată noi suntem cei care îl vorbim de rău pe el, ca şi pe potenţialul lui succesor, Dominique Strauss-Kahn. Cum românii au talent, iată-ne asiguraţi pentru ambele variante.
