Într-o Românie austeră și bugetele de campanie par a fi reduse și orientate spre eficiență maximă cu efort de marketing minimal. Câte un slogan și fața candidatului în afișele de pe străzi – outdoor, care au și înlocuit, în prima parte a campaniei, pliantele, fluturașii din cutiile poștale și chiar afișele din locurile special amenajate, consecința directă fiind simplificarea până la numai câteva vorbe și imagini a mesajelor electorale. Dacă ar fi numai o problemă de bani, m-aș rezuma la a fi un simplu privitor al spectacolului trist, fără vlagă, al campaniei prezidențiale 2014, dar mă tem că explicația reală ține de dezinteresul candidaților de a ridica nivelul de educație civică al alegătorilor.
Adevărul este că interesul românilor pentru conducerea țării, partide, mecanisme democratice șamd. e într-o scădere alarmantă dar, ca om care nu se resemnează ușor, mi se pare deopotrivă revoltător faptul că, în loc să pună umărul la creșterea nivelului de educație a electoratului, candidații și partidele încearcă să profite electoral cât mai cinic de pe urma superficialității cu care votanții români au ajuns să trateze treburile țării.
Cu o populație îmbătrânită dar mai ales needucată (iar generațiile care vin din urmă ne îngrozesc!) este rostul candidaților ca, înainte semnării în grup a unor pacte de neagresiune verbală sau de promovare a toleranței și respectului pentru minorități, să cadă de acord asupra abordării unor teme relevante pentru mandatul viitorului Președinte luându-și angajamentul public că vor răspunde public la ele. Văd aceasta ca fiind o minimă preocupare a candidaților să contribuie, pe ultima sută de metri, la educarea electoratului absent de la co-participarea la deciziile privind viitorul României. Nici unul dintre candidați nu și-a adus aminte, după ce s-au machiat și s-au pozat pentru afișe cu iz mesianic sau după ce au dat drumul la sloganuri (de regulă cu câte un mesaj, ca să nu obosească alegătorul prea tare) că ar fi fost de datoria lor să se provoace reciproc ca să explice cum cred ei că:
– România își va asigura o independență față de resursele Rusiei?
– Structurile de securitate ale țării se vor moderniza, evitând ca acestea să devină actori/instrumente de luptă politică?
– Se poate oferi garanția că viitorul Președinte ca conlucra cu instituțiile și partidele care desemnează oameni la conducerea lor (conlucrare, nu protejarea intereselor de grup!) pentru ca țara să funcționeze, ci nu să intre în blocaj din două în două luni, în funcție de orgolii politice conjuncturale?
– Se va (re)construi credibilitatea României pe plan extern, mai ales european, dându-se garanția partenerilor că suntem un popor serios, care își respectă angajamentele, care nu trișează, care își negociază interesele de țară, ci nu de grup?
– Viitorul Președinte va asigura înțelegerea necesară și consensul care să îi dea legitimitatea să susțină o politică internă și internațională transparente în interesul unui grup de puteri sau al altuia, urmărind în mod evident interesul național cu prioritate?
Sunt doar 5 întrebări (pentru mine cele mai importante) la care aș provoca candidații în alegerile prezidențiale 2014 să răspundă. Și dacă mă gândesc la întrebările inteligente pe care cetățenii le-au ridicat candidaților Geoană și Băsescu la Finala Prezidențiale 2014, poate că în loc să am așteptări de la candidați să contribuie la creșterea nivelulului culturii politice mai bine îi rog pe alegători să le atragă atenția candidaților pentru că se complac să câștige comod, fără efort intelectual prea mare, aceste alegeri. Prin a le atrage atenția înțeleg să le trimită sau ridice întrebări pe unde îi prind. Să ridicăm nivelul de cultură civică dar și de responsabilitate al candidaților – și vom avea cu toții de câștigat!
Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România cum ar fi: transparenţa şi întărirea statului de drept, lupta anticorupţie dar şi politici de fiscalitate locală, dezvoltare regională şi nu în ultimul rând politici de sănătate.
