Osteniti, italienii i-au oferit lui Silvio Berlusconi o nescontata, dar decisiva majoritate electorala. Ce-i drept, flamboaiantul mogul media – a carui avere este estimata la 12 miliarde de dolari – a dezamagit o buna parte a electoratului in ultima perioada a mandatului sau anterior, deoarece se dedicase preponderent lungului sir de probleme familiale si financiare, uitand complet de seria reformelor indispensabile revitalizarii economiei stagnante a tarii. Dar amintirea promisiunilor sale neindeplinite a palit gratie guvernarii neinspirate a lui Romano Prodi – coautor al aderarii pline de carente a Romaniei la UE, avand in vedere ca in acea perioada era presedinte in exercitiu al Comisiei Europene.
Spre surprinderea multora, Berlusconi inca mai reuseste sa convinga in postura asumata de "outsider" – un personaj care refuza sa faca parte din aroganta, dar vlaguita clasa politica a tarii. Ca si Margaret Thatcher, proiecteaza imaginea populistului decis sa confrunte establishmentul preocupat strict de protejarea propriilor interese. Deocamdata, parerile despre modul in care septuagenarul va face uz de puterea conferita de acest nou – si, probabil, ultim – mandat in fruntea guvernului sunt complet diferite. Va curma, oare, mersul complexului angrenaj de favoritisme si abuzuri de putere, de rotitele caruia depind, in buna parte, slujbele a nenumarati italieni? Actuala stare de fapt i-ar permite un asemenea demers – de altfel, benefic pentru imagine –, avand in vedere ca majoritatea partidelor mici interesate direct in mentinerea uriasei birocratii au fost maturate de pe scena politica cu ocazia recentului scrutin.
Cum printre "disparuti" se afla si comunistii, Italia dispune, de-acum, de un sistem partinic bipolar – aspect considerat de destui analisti ca fiind practic imposibil din cauza actualului sistem electoral al tarii. Dar Berlusconi si-a moderat in mod notabil discursul antistanga, astfel ca exista sansa unui compromis istoric intre el si fortele de centru-stanga din jurul lui Walter Veltroni. Daca vor reusi sa se inteleaga in privinta elaborarii unei strategii de reformare a institutiilor slab performante, de reducere a cheltuielilor publice si de imbunatatire a calitatii aparatului birocratic, Italia ar putea spune curand "addio" frustrantei lupte duse impotriva unei administratii deficitare. Italienii, chinuiti de varii guvernari ineficiente, dispun atat de calitatile antreprenoriale, cat si de energia necesara repozitionarii tarii lor in randurile puterilor economice ale continentului. Actualmente, economia italiana stagneaza, fiind devansata de Spania din punctul de vedere al productivitatii, in timp ce o serie de tari esteuropene vin puternic din urma, economiile lor avand potentialul sa depaseasca, in proximul deceniu, Italia la nivelul mai multor indicatori-cheie.
Un alt scenariu prelimineaza ca Berlusconi va conchide relativ curand ca tara sa este una imposibil de guvernat – cel putin in prezentele vremuri si in decursul carierei sale politice –, astfel ca va prefera sa prezideze, dar nu sa guverneze in baza unor eforturi considerabile, inerente in situatia implementarii unui nou pachet de reforme. Corul acestor voci mai sustine ca Berlusconi va feri baza electoratului de mari schimbari neavenite spre a se dedica in voie preparativelor pentru incununarea carierei sale politice cu functia prezidentiala, care urmeaza sa devina vacanta peste cinci ani. Dar baza electoratului este furioasa – o demonstreaza fenomenala prezenta la urne, 80% din italieni exercitandu-si dreptul la vot tocmai pentru a-si exprima dorinta de schimbare. Printre formatiunile cu rezultate bune obtinute la recentul scrutin s-a aflat si Partidul Italia Valorilor, condus de Antonio di Pietro, fost magistrat devenit celebru in urma anchetei judiciare "mani pulite/maini curate" de la inceputul anilor ’90, care a relevat gravitatea legaturilor corupte existente intre clasa oamenilor de afaceri si cea a politicienilor.
Romania are destule concluzii si/sau invataminte de tras de pe urma legislativelor din Italia. Societatea italiana s-a dovedit, o data in plus, mult mai dinamica decat cea romaneasca, debarasandu-se de comunisti – demers lipsit de sanse in Romania prezentului sau a viitorului apropiat.
Intre cele doua tari exista insa si similitudini – fie de ordin economic, cum ar fi deficitul bugetar alarmant, fie socio economic, cum ar fi procesul de imbatranire a populatiei. Nu in ultimul rand, in ambele tari populatia manifesta o lehamite distincta fata de clasa politica existenta, la care se adauga un fatalism in ceea ce priveste solutionarea, prin propriile forte, a acestui neajuns major. si Romania a ales, in persoana presedintelui Traian Basescu, un "outsider" intr-o functie de maxima importanta in stat. Aidoma lui Berlusconi, si Basescu se confrunta, in prezent, cu o serie de optiuni dificile. Sa incerce sa-si faca intrarea in manualele de istorie drept reformator? Sau sa se multumeasca cu situatia actuala, care ii atesta certe calitati de supravietuitor in lupta purtata impotriva unei clase politice depravate, dar nu si succese notabile repurtate in planul marilor schimbari?! O serie de declaratii, dar si unele numiri survenite in ultima vreme par sa indice ca Basescu a cam coborat stacheta propriilor asteptari, fiind, probabil, satisfacut cu perspectivele sale pana in 2014 – de a domni peste tara, nu insa de a o si conduce.
