Hai să uităm o clipă de samba braziliană, de rostogolirea Portocalei Mecanice sau de surpriza spiriduşilor du-te-vino care ne-au făcut cunoscută echipa din Ţara Soarelui Răsare. Să punem între paranteze partea tehnică şi să ne ocupăm puţin de spiritul competiţiei.
Nu pot să trec peste ofensiva de prost gust lansată de tabloidele britanice înainte de confruntarea din optimi Anglia-Germania (tranşată deja în favoarea nemţilor după o nenorocire de arbitraj). Nici nu se umflaseră bine muşchii pe combatanţii din teren, că abonaţii bulevardelor londoneze au trecut la treaba murdară. Adică, la ce se pricep cel mai bine. Nu e un proces de intenţie. Tabloidele sunt un rău necesar, e absurd să pui în discuţie morala lor. Doar că atunci când sar calul nu este bine să te faci că plouă englezeşte. Ce iese din tiparele bunului-simţ jurnalistic este să faci recurs la ororile istoriei şi să le pui pe seama trăitorilor de azi. Ca şi cum ai condamna un fiu curat la suflet şi la cazier pentru crimele tatălui.
Asta a făcut ziarul Daily Star atunci când i-a pus alături pe fotbalistul german Ballack (foto) şi pe Adolf Hitler. Comparaţia de doi lei încerca să facă băşcălie de echipamentul negru al nemţilor:
„S-au întors cămăşile negre”. Asta a vrut să fie o glumă. Una foarte proastă, care n-are nimic de-a face cu umorul sec britanic. Aluzia războinică nu face parte din spiritul jocului, al confruntării deschise, cu cărţile respectului pe masă. Ca să-l parafrazez pe Franz Beckenbauer, aşa ceva nu pot face decât nişte englezi proşti. Atât de proşti încât nu înţeleg nici măcar lecţiile grave ale istoriei. Ce bine c-aţi părăsit Africa de Sud!
Laurenţiu Ciocăzanu