Ceea ce au ascuns cei patru-cinci ani de creştere economică nesănătoasă, în care s-au dovedit copios implicate, au dezvăluit cei nici trei ani de ravagii făcute de criză, pe care prin comportamentul lor le-au agravat: băncile străine sunt un apăsător balast, de care trebuie scăpat! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Dacă România nu va scăpa de acest balast, nici ca speranţă nu poate avea în vedere propria ei dezvoltare!
Băncile străine au venit aici să facă profit – ceea ce era în regula jocului! -, dar au ales forma cea mai invazivă pentru economia din România de a face acest lucru. Au adus bani din afară să împrumute nu firmele pentru investiţii şi creare de locuri de muncă, ci direct populaţia pentru consum. Acesta a luat-o razna şi, întrucât chiar de ar fi ajutat-o cineva producţia nu putea ţine pasul, totul s-a dus în import pe datorie. Şi, în numai câţiva ani, ţara a devenit o anexă bananieră a capitalului vestic, cu dezechilibre interne irecuperabile şi vulnerabilităţi externe extreme. Când au văzut ce a ieşit, băncile străine au oprit aducerea de bani din afară şi, ca să obţină profituri în continuare, au pus statul român să înlocuiască finanţarea dispărută cu bani împrumutaţi pe cheltuiala sa de la FMI. Ele s-au „scos”, în timp ce statul român înaintează vertiginos spre faliment, sub povara îndatorării pe cât de fabuloase, pe atât de fără sens. Băncile străine prosperă împrumutând statul pentru ca acesta să-şi plătească datoriile contractate spre a le înlocui finanţarea pe care chiar ele au sistat-o! Un dezastru pentru statul român şi pentru economia din România.
Se dezvăluie acum nu numai bilanţul tragic pentru economie al expansiunii de tipul menţionat a băncilor străine în România – concretizat în transformarea ţării într-o anexă bananieră a Vestului european şi în îndatorarea fără rost şi fără întoarcere a statului român -, dar şi toate balivernele vânturate de aceste bănci în domeniul lor specific de activitate pentru a-şi justifica acapararea aici a întregului sistem bancar. Principala balivernă a fost chipurile „benefica” aducere de finanţare din afară în condiţiile lipsei de resurse financiare interne.
Aducerea de bani din afară a durat doar atât cât s-a putut face profit lejer şi rapid prin aceasta, şi, Doamne păzeşte, nu pentru finanţarea dezvoltării ţării, ci pentru finanţarea aici a consumului de produse din ţările vestice. În timp ce acum, după sistarea respectivei finanţări, s-a ajuns ca populaţia să devină creditor net al băncilor străine, adică acestea din urmă să dea credite numai din ce strâng de pe piaţa internă. Sau, altfel spus, să prospere doar pe seama „inexistentelor” resurse interne. Păi, să mă ierte Dumnezeu, dar la ce mai folosesc băncile străine?! Şi unele româneşti ar putea culege resursele disponibile pe plan intern, ca să le îndrepte apoi spre cei ce au nevoie de finanţare a unor proiecte economice. Şi poate ar face-o cu mult mai bine şi oricum mai orientat spre dezvoltarea ţării! Nemaipunând la socoteală faptul că ar face-o la costuri mult inferioare pentru clienţi, căci n-ar mai putea practica marje abominabile (acum peste 6%) de dobânzi, deoarece, fiind româneşti, n‑ar mai include peste 3 puncte procentuale risc de ţară!
Cea mai grotescă faţetă a activităţii băncilor străine din România, care spune practic tot despre proiectele acestora aici, este aşa-numita operaţiune de refinanţare a creditelor. Practic, este singura activitate pe care o mai desfăşoară cu clienţii privaţi români. Nu doar că nu mai acordă noi credite, dar se luptă între ele pentru creditele vechi. Adică, pentru piaţa ce a fost, şi nu pentru piaţa ce ar putea fi! Se luptă şi îşi fac chiar şi reclamă la televizor pentru trecut. Căci viitor nici nu au în vedere! Duceţi-vă fraţilor de aici! Învârtindu-vă! Duceţi-vă, căci pentru noi reprezentaţi numai ponoase, nicidecum foloase!
Ilie Şerbănescu este analist economic
