Sania trasă de FIDESZ şi Viktor Orban alunecă tot mai periculos pe derdeluşul crizei, iar Ungaria riscă să cadă de pe atelajul improvizat de radicalii maghiari care domină puterea de la Budapesta.
Cura de naţionalism economic pe care guvernul din ţara vecină şi-a permis-o în cel mai nepotrivit context cu putinţă şi-a dovedit falimentul în clipa în care premierul Orban a pronunţat, în aceeaşi propoziţie, FMI şi „igen”.
FIDESZ şi amicii săi politici nu sunt însă la prima aventură de nivel înalt în care se avântă în acţiuni cel puţin îndoielnice. Viktor Orban şi partidul său au procedat la fel când au ajuns pentru prima oară la guvernare, în 1998. Puseurile necontrolate de naţionalism au reuşit şi atunci să-i irite pe liderii responsabili din Europa şi să complice, cel puţin o perioadă, chiar procese de reactualizare a unor proceduri şi mecanisme interne de funcţionare ale UE.
Dar, spre deosebire de 2002, când Orban a plecat în opoziţie pentru următorii opt ani, în 2011 pompierismele sale şi ale altor lideri de la Budapesta „beneficiază” de circumstanţe agravante. Este la fel de adevărat şi faptul că împrejurările actuale pot îngroşa tuşele oricărei decizii ceva mai ieşită din tipare, astfel încât percepţia să deformeze grav proporţiile reale.
Ungaria, însă, reprezintă un caz aparte.
Când a revenit la putere, Viktor Orban afişa o siguranţă de sine greu de egalat, iar regimul pe care l-a impus şi-a etalat rapid testosteronul cu decizii dintre cele mai halucinante, de la resetarea brutală a relaţiilor cu organismele financiare internaţionale, la coordonarea celui mai grav atac la adresa libertăţii presei şi înteţirea discursului naţionalist.
Însă planurile lui Viktor cel „macho” au început să se înfunde în momentul în care gradul de imprevizibilitate al guvernului pe care îl conduce a atins masa critică, iar indicatorii economici au luat-o razna.
E de ajuns numai să frunzăreşti presa internaţională din ultimele săptămâni ca să-ţi dai seama câte frustrări au generat în jurul lor Orban & friends în ultimele 20 de luni. Nemţii de la Handelsblatt l-au poreclit pe premierul de la Budapesta Pinocchio, o cale elegantă de a comenta relaţia dintre Viktor Orban şi adevăr, în timp ce Wall Street Journal a trimis frontal la „lamentaţiile unui populist”. Totul, pe fondul umilinţelor la care a fost supusă economia Ungariei pe pieţele financiare.
Primul-ministru Orban şi cabinetul său au trecut, prin urmare, în nici un an şi jumătate, de la extaz la agonie şi de la cald la rece.
Exact această glisare accelerată între extreme merită toată atenţia europenilor şi, implicit, a noastră. Un Viktor Orban umilit acum de cei pe care i-a tratat nu demult cu maximă aroganţă e obligat acum să caute soluţiile potrivite pentru a scăpa sau a mai atenua din ridicol.
Şi tot acum vine ceasul care-i cere să facă totul pentru a-şi calma concetăţenii şi să le explice, nu se ştie cum, de ce trebuie să scoată atâţia forinţi din buzunare doar ca să-i plătească lui escapadele ideologice, financiare şi politice.
Încă o dată, nu faptul că Viktor e rănit merită toată atenţia, ci că e nevoit să-şi scape pielea rapid şi eficient.
Or, istoria ne-a arătat că nefericirea unor asemenea situaţii rezidă în scoaterea din jobben a reţetei folosite şi cu alte ocazii de extremişti: camuflarea, nu rezolvarea şi, bonus, un populism şi un extremism încă mai furibund decât până atunci. Speranţe mai pot oferi singurii cenzori care contează cu adevărat în astfel de scenarii: o opinie publică lucidă şi câţiva lideri politici luminaţi.
Între timp, sub guvernarea Orban a mai intrat o lege în vigoare, acum, recent, promovată tot de parlamentarii FIDESZ: persoanele fără adăpost, găsite pe străzi, vor fi amendate cu 600 de euro sau închise. … Deci, camuflare, nu rezolvare. Plus, ca bonus, empatia cu poporul sătul, nu-i aşa?, de priveliştea oferită de mizeria nefericiţilor fără de căpătâi.
Totul, în condiţiile în care, atrag atenţia organizaţiile pentru drepturile omului, capitala Budapesta, spre exemplu, nu are suficiente adăposturi temporare pentru toţi cei aproape 10.000 de inşi din categoria „homeless”.
Nu e cazul să ne alarmăm gratuit, dar nici să uităm că nu mai departe de secolul XX drame cu zeci de milioane de victime au avut la bază un anumit tip de izolare şi ascundere a unor categorii inconfortabile din punctul de vedere al extremei drepte.
