Lucrurile mergeau cam prost, le-a spus-o si ministrul. Criminalii scapa neprinsi, cardasiile intre uniforme si civili ies tot mai des la suprafata, siguranta cetateanului a devenit o legenda. Dupa o mare operatiune de weekend, lansata in scopuri de imagine dupa sistemul campaniilor heirupiste (tot ca acelea va si dura!), baietii cu chipiu au dat clasa intr-o chestiune legata de circulatie, permise de conducere luate fara examen si… educatie. S-a reciclat in graba scandalul pitestean al vanzarii fara discernamant a examenelor de conducere auto, desi este de-acum o chestie rasuflata – cat poti trai dintr-un fapt divers?! –, uitandu-se ca, la urma urmei, intr-o tara a tranzactionarii tuturor valorilor, cel care si-a platit cu banisori grei permisul nemeritat a respectat, macar intr-un fel, partea sa de intelegere. Nu prea rezulta din nimic de ce micul profitor particular si civil ar fi mai vinovat si mai demn de dosar penal decat marele profitor incadrat in sistem, adevarat lup pus paznic la oi.
A dezgropa netrebnicia respectiva nu este nicicum o gaselnita buna, decat daca vrei sa mai amintesti o data cititorului de ziare si consumatorului de televiziune ca aparatorul ordinii poate fi cel care o incalca primul si "cu sistem". Parca nu-mi vine a crede ca politia e atat de isteata incat sa-si dea singura, din proprie initiativa, cu stangul in dreptul! Dar mai stii?!…
In fine. Chestia este ca l-au prins pe un amarat care, pus sa descifreze semnele de circulatie de prin manualul specializat, nu prea le nimerea, iar de citit s-a dovedit ca nu avea nici un pic de habar. stirea a facut urgent inconjurul mediilor de informare de la noi, atragand atentia asupra marelui pericol public pe care asemenea insi il reprezinta. Nu zic in nici un caz ca n-ar fi asa. Dar cine le-a traficat examenele? Cine i-a transformat din simpli smecheri pietonali in periculosi si inconstienti oameni urcati la volan?
Este insa si o mare ipocrizie in indignarea militiana si reportericeasca la adresa cazului. In anul de gratie 1986 deja, la vremea efectuarii serviciului meu militar, aveam privilegiul de a ma stradui sa alfabetizez cativa ostasi mai putin pregatiti decat mine, absolvent universitar, dar care, spre mirarea mea, posedau diplome de zece clase. Oricat de mirabil in acele timpuri, faptul isi avea explicatia lui. Ceausescu instituise prin scoli – in buna traditie comunista – sanctiuni salariale si amanari de concedii pe seama dascalilor neperformanti. A nu raporta promovabilitate masiva la final de trimestru era nepermis si, practic, un gest cu mari riscuri de complicare a propriei situatii. La asta se adauga si generozitatea reala a cate unei profesoare, satula sa il aiba pe bietul repetent a treia sau a patra oara in aceeasi clasa, la fel de inutil ca intaia oara, pentru ca, se stie, nu toti avem toate darurile de la natura, iar pe unii pur si simplu nu ii ajuta mintea. Iata sursele analfabetismului cu diploma, nici un mister…
De asta data insa, ignorand scaderea continua a stiintei de carte in societatea postdecembrista, lumea tataie buzele a uimire. Vezi, Doamne, cazul ar fi nemaivazut! Sa fim noi sanatosi, venim dintr-o lume profund si drastic analfabeta, ale carei latente la invatare, datorate unor cauze multiple, au fost intrerupte voluntarist in vremea socialismului real, pentru ca apoi, incet-incet, sa isi reia, macar in parte, traseul dezamagitor dinainte.
… Ca omul si-a dat banutii pentru un permis de conducere este de inteles. Se vorbeste pe la toate colturile ca profesorii sunt mituiti, ca doctorilor li se vara in buzunar, ca functionarii statului te rezolva daca ii "atingi" cu niste atentii. Iar cand incerci marea cu degetul si pe la politie, constatand ca functioneaza, cum sa nu-ti spui ca asta e legea nescrisa, asta e firescul, asa arata ordinea si dreptatea?!
De acord ca un sofer de felul acesta este periculos. si n-am nimic impotriva ideii de a demonstra incompetenta lui in domeniu, cu regulile de circulatie in mana, desi, daca le stia bine, permisul nu era primit tot pe furate? Dar sa dai vina pe analfabetismul omului, asta mi se pare din cale-afara. si ce daca este analfabet? Nu presteaza nici o munca in folosul societatii? Nu isi plateste oare impozitele ca si ceilalti?
Haideti sa incetam cu simularile de doi bani. Este vremea sa stabilim daca analfabetismul il decade automat pe vreun ins din competentele sale cetatenesti. Fiindca, daca este asa, fiecare guvern din istoria postdecembrista a Romaniei (si chiar dinainte) este vinovat fata de toti aceia care, intr-un fel sau altul, au ramas in incapacitatea de a folosi scrisul si cititul macar la un nivel elementar. Iar daca nu, atunci sa se renunte o data pentru totdeauna la acuzele de natura etica sau juridica derivate din conditia lor analfabeta. Exista oameni cultivati care incalca flagrant, repetat si major legea, fara a pati nimic, dupa cum trebuie acceptat ca pot fi oameni care nu pot citi ziarele, dar sunt onesti si nu se sustrag de la conditia lor cetateneasca, fie si indeplinind-o mai greu. Un film american cu de Niro si Jane Fonda broda in jurul unui astfel de caz. Pe cand insa o estimare cinstita, cu asumarea tuturor consecintelor, a educatiei elementare romanesti de azi?