La recentul Summit al Caspicii de la Teheran, presedintele rus, Vladimir Putin, a propus ca traseele conductelor de transport al petrolului si gazelor din regiune spre Europa sa fie aprobate prin consens de toate cele cinci state riverane Marii Caspice – Rusia, Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan si Iran. Putin a sugerat chiar ca, din motive de "protectie a mediului", fiecare din cele cinci state sa aiba drept de veto asupra conductelor construite pe teritoriul altor state. Propunerea nu a fost acceptata de ceilalti participanti, dar, daca ar fi fost, atunci Uniunea Europeana si Statele Unite si-ar fi putut lua adio de la proiectele lor de a aduce petrol si gaze din regiune pe trasee care sa ocoleasca Rusia. Noi insine am fi fost obligati sa ne luam adio de la proiectul Nabucco in care suntem parteneri.
Tot la Teheran, Mahmud Ahmadinejad a obtinut sustinerea lui Putin, care s-a declarat ferm impotriva utilizarii fortei impotriva Iranului. stim acum cu siguranta ca, in cazul in care Iranul va construi o arma nucleara, Moscova se va opune in Consiliul de Securitate oricarei rezolutii care sa autorizeze folosirea fortei. Putin este primul presedinte rus de la Stalin incoace care viziteaza Teheranul si cei doi lideri nu au facut nici un secret din faptul ca alianta lor intarita considerabil este indreptata impotriva Statelor Unite. Prin protectia pe care o ofera Teheranului, Moscova devine un actor de prim rang in regiunea "Orientului Mijlociu extins", in vreme ce Statele Unite isi pierd treptat influenta in zona.
Fapt inca si mai grav, America este pe cale sa-si piarda si cel mai important aliat din regiune, Turcia. Relatiile americano-turce s-au racit din cauza razboiului din Irak si au determinat Turcia sa incerce o apropiere de Rusia. Aderarea Romaniei si Bulgariei la NATO a facut din America un actor la Marea Neagra si a impins si mai mult Ankara spre Moscova. Ultima lovitura a venit, cu o saptamana in urma, cand o comisie a Camerei Reprezentantilor a adoptat o rezolutie in care califica drept genocid uciderea a circa 1,5 milioane de armeni in ultimii ani ai Imperiului Otoman. Este cea mai mare lovitura pe care opozitia democrata (care detine insa majoritatea in Congres) o da politicii externe americane. Nici Ahmadinejad sau Osama bin Laden nu puteau face mai mult rau Americii decat aceasta rezolutie care priveste un lucru ce s-a intamplat acum un secol. Ieri, parlamentul de la Ankara a autorizat armata sa faca incursiuni in nordul Irakului pentru a distruge bazele rebelilor kurzi, ceea ce ar duce relatiile dintre Statele Unite si Turcia dincolo de pragul tensiunii. Daca Turcia va efectua aceste incursiuni militare si va inchide baza aeriana americana de la Incirlik, asa cum a amenintat, atunci este posibil ca America sa piarda Turcia. Or, fara Turcia nu mai exista nici un fel de politica americana in Orientul Mijlociu, nu mai exista acces la Asia Centrala si la petrolul caspic, nici Nabucco. Din punct de vedere geostrategic Turcia este buricul pamantului, iar America nu-si poate permite sa piarda un asemenea aliat daca nu vrea sa isi piarda jumatate din influenta pe care o are in lume.
O relatie tensionata intre Statele Unite si Turcia nu convine nici intereselor Romaniei. Regiunea Marii Negre ar deveni incomparabil mai instabila decat astazi, iar ambitiile Bucurestiului de a juca un rol in zona ar fi amenintate. La fel si intentiile noastre de a deveni un centru de tranzit pentru petrolul si gazele din Asia Centrala. Este adevarat, inchiderea Turciei pentru transporturile militare americane ar creste, probabil, importanta bazelor din Romania si Bulgaria, dar acest lucru nu este in mod necesar un lucru bun pentru noi.
