Nimeni, in Romania, nu ar cuteza sa spuna ca legile acestei tari sunt perfecte si nu ar trebui modificate. Nimeni, spre exemplu, sau aproape nimeni nu poate lua apararea unei Constitutii care face Curtea Constitutionala sa intervina spre a emite judecati solomonice cu privire la situatii ce se pot ivi la tot pasul.
Ma indoiesc ca in actualul raport de forte din Parlament o noua Constitutie ar putea fi adoptata. Asa-zisa majoritate abia se tine sa nu se sfasie la cea mai mica provocare. Intrunind teoretic 70%, ea nu va avea disciplina necesara pentru a aduna 2/3 (66%) din voturi in fiecare Camera si cu atat mai putin 3/4 (75%) in votul Camerelor reunite, in caz de esec al votarilor separate (art. 151 al Constitutiei).
Discutia asupra revizuirii totale a Constitutiei Romaniei este lipsita de obiectivitatea necesara, oricat de serioase ar fi propunerile diferitelor comisii. Cei chemati a vota asupra ei, politicienii, sunt majoritar obsedati de viitorul personal, de interesele lor imediate si nu gandesc in perspectiva. Ei ar fi in acelasi timp judecatori si parte. In slaba nadejde a unui consens asupra unui text constitutional, acesta nu poate fi unul cu adevarat orientat catre mai binele general, ci catre profitul unei zdrobitoare majoritati a parlamentarilor. Iar adoptarea unor solutii de compromis de tipul "mai da, romane, mai lasa, vecine" ar putea da nastere la o lege fundamentala tot atat de hibrida si de neputincioasa ca si cea actuala. Antecedentul convingator este legea electorala a recentelor alegeri, rezultatul unui compromis. S-au vazut cat de stranii au fost rezultatele ei.
Pozitia domnului Mircea Geoana, aceea de-a spune ca, de fapt, avem nevoie de o reforma a statului in ansamblul sau, este un tipic artificiu de logica. Daca afirmi ca un anumit subiect este prea particular si vrei sa-l ineci intr-unul mai general, l-ai ispravit. Este un anunt cu valoare predictiva a ceea ce ne asteapta daca proiectul unei noi Constitutii ajunge in Parlament. Poate ca alegerea unei Constituante (un soi de divan ad-hoc), care sa fie aleasa pe alte principii decat pe cele ale Parlamentului si care sa functioneze paralel cu acesta, ar fi o solutie. Dar atunci fara graba si precipitarea care sunt proprii vietii noastre politice si care duc la atatea esecuri (ultimul fiind constituit de dispozitiile avortate, luate in trei minute, asupra cumulului salariu-pensie).
Ne luam ingaduinta de a pune o intrebare, dupa parerea noastra esentiala pentru discutia politica actuala: oare legile mai bune ridica nivelul clasei politice sau, dimpotriva, o clasa politica mai morala, mai inteligenta si mai patrioata este in stare sa elaboreze legi mai bune? Ipoteza mea, pentru a raspunde la aceasta intrebare, se bazeaza pe constatari facute in ultimii ani, dar si pe unele mai vechi: in Romania legile sunt facute pentru a fi ocolite. Parcursul vietii politice romanesti seamana cu o alergare cu obstacole, in care trebuie sa sari pe deasupra "gardului", nu sa te impiedici de el. "Gardul" este, fireste, legea. Automat, politicianul roman isi pune problema cum sa sara peste lege. Daca gardul devine prea inalt, te impiedici si cazi. O lege ideala pentru politicienii actuali este una plina de echivocuri si obscuritati.
Rezulta ca o schimbare cat mai radicala a clasei politice este necesara spre a imbunatati legile, si nu invers. Clasa politica actuala este prea marcata de mentalitatea comunista a lui "apuca ce poti, unde poti, cand poti" pentru a face un salt decisiv inainte. Problemele noastre sunt problemele europene, ridicate la puterea x. Intr-un interviu din ziarul "Le Monde" din 19 ianuarie, premiantul Nobel pentru economie J. Stiglitz spune ca "reformele ar trebui sa nu se mai bazeze exclusiv pe cifra PIB (produsul intern brut), ci pe capacitatea de a sustine datoria (publica), pe calitatea serviciilor publice, pe starea sanitara a populatiilor, pe performantele in materie de mediu ambiant… Vom incerca sa integram valorile care nu masoara numai bunurile materiale – spune dl Stiglitz. Dar nu exista panacee si toate acestea vor lua timp, de prea multa vreme inchidem ochii asupra acestor probleme".
Daca vor aparea politicieni care sa ia in consideratie, sincer si fara demagogie, astfel de idei, tratandu-le ca prioritati, atunci poate ca vom putea spera la mai bine. Din pacate, discutia politica la noi este centrata pe persoane, deciziile se iau "cu dedicatie", iar gandirea cu bataie lunga este inexistenta.
"In ce societate ai vrea sa traiesti, intr-una cu legi proaste, dar cu politicieni de buna-credinta, devotati interesului public, sau intr-una cu legi bune, dar cu politicieni demagogi?" La aceasta intrebare nu se poate raspunde decat: in prima. O tara poate functiona cu legi proaste daca politicienii sunt onesti. Invers, lucrurile merg mult mai putin bine.
