Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Al 45-lea președinte al SUA va fi Donald J. Trump | OPINIE

Marian Garleanu 30.09.2016 - 09:05
Marian Garleanu

Sub sloganul „America, pe primul loc“, Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, și-a făcut cunoscute principalele idei de politică externă chiar din campania pentru nominalizare a partidului. Republicanul a promis că va face din inamici prieteni și din prieteni aliați și că nu se va grăbi să meargă la război într-o epocă începută în 2001, în care America lui Bush Jr. s-a războit cu Saddam, cu Gadaffi ori cu Osama bin Laden. Iar America lui Obama și Hillary Clinton a deschis alte noi fronturi prin „Primăvara arabă“ și prin războiul declanșat împotriva lui Bashar al-Assad în Siria.

Share

Sub sloganul „America, pe primul loc“, Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, și-a făcut cunoscute principalele idei de politică externă chiar din campania pentru nominalizare a partidului. Republicanul a promis că va face din inamici prieteni și din prieteni aliați și că nu se va grăbi să meargă la război într-o epocă începută în 2001, în care America lui Bush Jr. s-a războit cu Saddam, cu Gadaffi ori cu Osama bin Laden. Iar America lui Obama și Hillary Clinton a deschis alte noi fronturi prin „Primăvara arabă“ și prin războiul declanșat împotriva lui Bashar al-Assad în Siria.

Acum Trump critică „confuzia și slăbiciunea“ politicii externe duse de Barack Obama și promite că va spulbera gruparea Statul Islamic. Republicanul a ținut acest discurs la o zi după ce a câștigat en fanfare alegerile primare în cinci state americane, consolidându-și poziția de mare favorit în obținerea candidaturii republicane.

De atunci a trecut multă apă pe râul Hudson, iar secretarul de stat Hillary Clinton a revenit spectaculos în sondaje, dar fără a-i periclita în mod serios poziția miliardarului Donald Trump. Mai calm ca niciodată, republicanul a prezentat principiile care îi vor ghida politica externă, în cazul în care va fi ales președinte al Statelor Unite: „Lumea trebuie să știe că nu căutăm să ne facem inamici. Vrem să aducem pace în lume. Există prea multă distrugere, prea multe arme nimicitoare“.

Totodată, Trump a definit politica externă a Administrației Obama în Orientul Mijlociu ca fiind un „dezastru total“. Iar aliaților din NATO le-a trimis un avertisment: „Țările pe care noi le apărăm trebuie, la rândul lor, să contribuie la aceste cheltuieli. Iar dacă nu vor face asta, Statele Unite trebuie să fie gata să le lase să se apere singure. Vrem să trăim în pace și prie-tenie cu Rusia și China. Nu trebuie neapărat să fim adversari. Trebuie să căutăm teren comun pornind de la interese similare. Rusia, de pildă, s-a confruntat, la rândul ei, cu oroarea terorismului islamic“.

Aceste afirmații au avut darul să producă rumori prin politica dâmbovițeană. Unii analiști neaoși s‑au grăbit chiar să-l înfiereze cu mânie proletară pe miliardarul de „sorginte imperialistă“, catalogându-l chiar ca fiind „prietenul țarului Putin“. Dar, Trump nu este nici pe departe așa. Republicanul Donald Trump este un american pursânge, care vrea să readucă poporul american la paradigma  americanismului de odinioară, prin sloganul care a prins foarte bine: „America, pe primul loc“!

Candidatul democraților, Hil-lary Clinton, a trecut la atac printr-o scrisoare deschisă semnată de 50 de foști înalți responsabili ai inteligence-ului american care cer poporului american să nu-l voteze pe Donald Trump, dar și Partidului Republican să-l retragă. La rândul său, candidatul republican a mutat printr-o scrisoare deschisă a unui număr de peste 100 de veterani de război ai SUA care îl susțin necondiționat. Așa după cum au remarcat mulți analiști politici, americanii sunt furioși pe ceea ce înseamnă „establishmentul“ de la Washington, perceput ca fiind o „nomenklatură“ de tip american. Acum americanii vor un preşedinte care să nu facă parte din protipendada ipocrită şi ternă care a condus ţara în ultimii ani în toate războaiele lumii.

O figură aparte o face Michael Moore, intelectualul de stânga, celebru mai ales pentru filmele sale antisistem. Acesta își anunță fanii că Donald Trump va fi președintele SUA. Moore a demonstrat că Trump va fi nominalizat de republicani  mult înainte ca analiștii politici să recunoască ascensiunea „sociopatului care va fi noul nostru președinte“. Regizorul Moore afirmă că Trump are cei mai înfocați fani, care se vor trezi la 5 dimineața ca să stea la coadă pentru votare.

Moore aduce cinci argumente când susține că Trump va învinge. Candidatul republican se va concentra pe cinci state din zona Marilor Lacuri, spune Moore. Zona este una intens industrializată.

El va ataca acordurile de liber schimb încheiate de Clinton, care afectează locurile de muncă. Trump a promis taxe de 35% pentru mașinile produse în Mexic, ceea ce i-a adus simpatia muncitorilor. Ce s-a întâmplat în Anglia, unde clasa mijlocie s-a revoltat împotriva globalizării și a votat Brexit, se va întâmpla în SUA: clasa mijlocie, lovită economic, va vota Trump, care arată și vorbește ca Boris Johnson.

Susținută de intelectuali, ca alter-nativă la un „proto-fascist“ ca Trump, Hillary este foarte nepopulară, arată Moore: „70% din alegători cred că e necinstită și nu au încredere în ea. Reprezintă politicianul vechi, tinerii nu o plac, nu are nimic din ce am dori să votăm noi pentru o schimbare. Cât privește electoratul dezamăgit de sistem, acesta va vota cu Trump ca semn de protest, votul negativ fiind o altă amenințare pentru Clinton“.

Analiștii de la București, în frunte cu Mircea Geoană, sunt pe față susținători ai secretarului de stat Hillary Clinton. Ei percepând-o pe candidata democrată ca fiind o continuatoare a politicii externe americane și o garanție pentru continuarea proiectelor militare și economice ale SUA în România. Înclin să cred, o gândire extrem de îngustă, cu strigături de tipul „Mihaela, dragostea mea!“.

SUA, indiferent de președintele ce va ocupa Biroul Oval, nu-și vor abandona aliații strategici, mai ales cei de la granița cu Federația Rusă. Chiar dacă Trump spune că vrea să fie prie-ten cu Putin. Și Obama a spus că va desființa lagărul de la Guantanamo și... s-a răzgândit în stil Tăriceanu.

Personal, abia aștept momentul noiembrie 2016 și ziua în care Trump va fi declarat câștigător al scrutinului american. Vreau să văd analiștii politici ai nației cum își înghit vorbele pentru câteva zile numai, după care vor reveni cu nenumărate limbi catifelate la adresa „rasistului“ miliardar Donald J. Trump. Vorba poetului: „Vin dintr-un loc cu mult pământ arabil/Cu crivăț ca o formă de dispreț/Am învățat demult să vă detest/ Contemporani cu creier adaptabil!“.   

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...