Rezultatele parțiale ale referendumului din Marea Britanie arată că Brexit-ul s-a transformat dintr-o catastrofă potențială într-o catastrofă certă. Partizanii părăsirii Uniunii Europene au câștigat bătălia, după cum arată rezultatele parțiale ale referendumului. Iar premierul David Cameron va rămâne în istorie, probabil, drept un exemplu clasic de politician cinic, dispus să sacrifice viitorul țării sale de dragul de a mai câștiga un mandat.
Inițiativa organizării referendumului a fost lansată de el în campania electorală precedentă și a avut rolul de a asigura conservatorilor voturile cu care au învins în acele alegeri. De fapt, David Cameron a licitat în cel mai populist mod cu putință pentru voturile unui electorat care alegea, în mod natural, formațiunea extremistă UKIP.
Primele rezultate economice ale referendumului din Marea Britanie se văd deja. Lira sterlină a ajuns la minimul său istoric, iar Uniunea Europeană și lumea occidentală se vor confrunta, probabil, cu o nouă criză economică. La fel de probabilă este și o criză politică. Formațiuni politice extremiste din Franța și din Italia au cerut, la rândul lor, organizarea unor referendumuri pentru părăsirea Uniunii Europene, iar reacția în lanț declanșată de votul britanicilor va însemna cel mai mare cutremur pentru construcția europeană.
Însă, cel mai afectat ar putea fi însuși Regatul Unit. Rezultatele votului din diferitele părți ale Regatului ne arată că există toate șansele ca Elisabeta a II-a să fie ultimul monarh care poartă coroana Angliei, Țării Galilor, Scoției și Irlandei de Nord. Am stat de vorbă cu mai mulți istorici britanici, care cred că Regatul Unit se va destrăma ca urmare a votului de joi. Cel mai răspândit scenariu este cel în care Scoția devine independentă și rămâne în Uniunea Europeană, Irlanda de Nord se unește cu Irlanda și, astfel, rămâne în UE, iar Anglia și Țara Galilor vor încerca să își croiască un drum propriu. Un drum care le-ar putea transforma fie în cel de-al 51-lea stat al SUA, fie într-o țară asociată de facto Statelor Unite ale Americii, adică într-o fostă mare putere care și-a pierdut complet relevanța pe plan internațional. Deja, în Scoția, partizanii declarării independenței, înfrânți la limită la ultimul referendum scoțian, cer organizarea unui nou plebiscit, în 2018. Poate nu întâmplător, Scoția era zona unde voturile în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană au depășit pragul de 60 la sută din total. În Irlanda de Nord, regiune unde, de asemenea, oamenii au votat masiv în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, datele demografice arată o creștere inexorabilă a procentajului populației romano-catolice, favorabilă unirii cu Irlanda, și un declin al populației protestante, fidele aranjamentului care leagă Ulsterul de Londra. Fenomenul înregistrat în ultimele săptămâni, când mii de cetățeni britanici, speriați de perspectiva Brexit-ului, au cerut pașapoarte emise de Republica Irlanda, va accentua tendința de consolidare a taberei care dorește o singură Irlandă.
Una dintre cele mai interesante analize istorice legate de Marea Britanie și Europa a fost făcută, cu multe decenii înainte de Brexit, de Ion Rațiu, care este, poate, cel mai cunoscut român care și-a petrecut viața în Marea Britanie. Ion Rațiu, în cartea sa ”Moscova sfidează lumea”, compara situația creată în Europa după Cel de-al Doilea Război Mondial, cu cea apărută după războaiele napoleoniene. Cum arata tabloul geopolitic imaginat de Ion Rațiu?
În 1815, exista în Est o Rusie agresivă, o putere a cărei ascensiune fusese favorizată de războaiele din Occident și al cărei vis era să se extindă spre Vest și spre Sud. De puțină vreme, ocupase teritorii precum Basarabia. În centrul continentului, exista o lume germanică răvășită de război și divizată într-o puzderie de state, care tocmai învățase o lecție dură a istoriei și care încerca să se coaguleze. Tot în centrul continentului, exista un factor fragil de echilibru: monarhia habsburgică, care, prin actul prin care împăratul Francisc al II-lea renunța la Coroana Sfântului Imperiu Romano-German și își asuma titlul de Împărat al Austriei, se retrăsese din procesul de unificare germană și pășea pe drumul care avea să ducă, în 1867, la formarea Austro-Ungariei. Imperiul Austro-Ungar era doar în aparență o mare putere, care avea să se prăbușească la cel dintâi șoc istoric. În Vest, exista o mare putere, Anglia, care domina, grație flotei sale, întreaga lume și care, datorită caracterului său insular și angajamentelor sale asumate la nivel global, era percepută mai degrabă ca o putere extraeuropeană.
În 1945, după Cel de-al Doilea Război Mondial, locul Europei a fost luat de Occident, un concept care include, în principal, Europa și America de Nord. Astfel, după înfrângerea lui Hitler, aveam, de asemenea, în Est, o Rusie agresivă. Locul lumii germanice divizate și răvășite de război fusese luat de Europa Occidentală, o regiune, de asemenea, divizată și răvășită de război, dar în curs de coagulare, proces care avea să ducă, în 1957, la semnarea Tratatului de la Roma, actul de naștere a ceea ce este azi Uniunea Europeană. Locul Austro-Ungariei fusese luat de Marea Britanie: o fostă mare putere, care își păstra spoiala, dar care devenea un stat fragil, incapabil să mai joace pe cont propriu un rol relevant la scenă mondială. Iar rolul Angliei din 1815 fusese luat, în 1953, de Statele Unite ale Americii.
Acestea erau datele fundamentale din analiza lui Ion Rațiu.
Iar Istoria pare să îi dea dreptate.
Ascensiunea Rusiei victorioase în 1815 fusese barată temporar în 1856 de victoria Occidentului în Războiul Crimeii. Ascensiunea Rusiei victorioase în 1945 a fost barată temporar în 1989 de victoria Occidentului în Războiul Rece. Însă, de fiecare dată, Rusia și-a regăsit resursele de ferocitate și a redevenit puterea agresivă pe care o cunoaștem atât de bine.
După 1815, procesul de unificare germană a durat decenii. El a putut fi finalizat abia în 1871, după retragerea Austriei din procesul de coagulare a lumii germane. După 1945, procesul de unificare europeană a durat decenii. Retragerea Marii Britanii din acest proces poate favoriza grăbirea transformării Uniunii Europene într-o federație clasică, așa cum doresc mulți dintre partizanii ideii de ”mai multă Europă”. Regatul Unit, așa cum am arătat mai sus, riscă să repete istoria Austro-Ungariei. Mai concret, Anglia din 2016 ar putea juca rolul Austriei din 1918, Scoția și-ar asuma rolul Ungariei, Irlanda de Nord rolul Croației și Sloveniei, iar Țara Galilor cel al Cehiei, țară care era, în 1918, pe punctul de a rămâne unită cu Austria. Iar Statele Unite ale Americii din 2016 pot juca rolul Imperiului Britanic din 1918: domină lumea, dar par tot mai obosite să joace rolul de jandarm mondial. Iar oboseala americanilor se traduce prin fenomene precum ascensiunea lui Donald Trump.
În concluzie, ciclurile istorice par să repete, iar omenirea pare incapabilă să învețe ceva din lecțiile trecutului.
