Învăţământul românesc e grav bolnav. Dincolo de ipocrizii şi fiţe politicianiste cumva inerente, rezultatul bacalaureatului la care nu s-a mai putut copia nu a mirat pe nimeni, nici măcar pe Ecaterina Andronescu. Camerele de supraveghere ale ministrului Funeriu nu au făcut descoperiri surprinzătoare, ci doar au confirmat ce ştiam cu toţii, şi nu de ieri, de azi. Ministrul Funeriu ne-a făcut cam ce i se face pisicii atunci când este înşfăcată de ceafă şi obligată să dea cu nasul în ceea ce ea însăşi a făcut şi a ascuns. Neplăcut lucru, nu-i aşa?
Elevul român şi-a primit papara. Dar acum, ce ne facem cu sistemul? Cum însănătoşim învăţământul românesc?
Soluţiile sunt la fel de simple ca şi ideea ministrului Funeriu de a monta camerele. Unica şi marea problemă e cine le va aplica. Iată cele 10 soluţii infailibile, miraculoase dacă ţinem seama de costurile zero ale implementării lor.
1. Toţi profesorii să îşi facă orele de clasă pentru care iau bani. Nimic nu e mai important decât prezenţa profesorului în clasă, în faţa elevilor. Inspectorii şi directorii de şcoli trebuie să dea tonul, fiind exemple de prezenţă în clasă şi punctualitate. Nu există alte chestiuni mai însemnate. Nimeni nu poate trece înaintea celor 30 de elevi care îşi aşteaptă profesorul. Înaintea ministrului, înaintea „problemelor importante”, înaintea presei, înainte a oricine şi a orice, pe agenda de lucru a inspectorilor şi a directorilor de şcoli trebuie să stea orele de clasă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru şefii de sindicat, profesorii metodişti sau cei cu jumătate de normă, secretariat, contabilitate sau bibliotecă, precum şi pentru profesorii suplinitori care sunt studenţi. Obligaţia de prezenţă şi punctualitate trebuie să fie valabilă pentru absolut TOŢI profesorii.
2. La intrarea la ora de curs, profesorul să aibă documentele necesare: planificarea anuală şi semestrială, planificarea unităţii de învăţare, schiţa de plan a lecţiei, manualul, catalogul clasei şi un catalog al profesorului. S-a discutat mult despre „planul lecţiei”, atât de mult încât s-a ajuns la dezvoltări baroce, pe care nimeni nu le mai face. Orice schiţă, cât de sumară şi fără pretenţii, este mai bună decât nimic. Cât priveşte situaţia profesorului cu vechime mare la catedră, gradul I didactic, autor de manuale, eventual director de şcoală sau inspector şcolar, nu cred că e nimic jignitor dacă acest ilustru profesor cunoaşte, înainte de a pune mâna pe clanţa sălii de clasă, tema lecţiei pe care urmează a o face. Deci schiţa de plan, oricât de succintă, rămâne o necesitate.
3.Reperele din documentele profesorului (data, tema lecţiei etc.) trebuie să se regăsească în documentele elevului (caiet de notiţe, teme în clasă şi acasă, proiecte individuale şi de grup etc.), precum şi în documentele şcolii (condica de prezenţă).
4. Programa şcolară trebuie parcursă integral, în caz contrar aplicându-se sancţiuni în bani, proporţional cu munca neefectuată.
5.Evaluarea elevilor trebuie să fie baza evaluării profesorilor. Trebuie stabilită o relaţie de responsabilitate a profesorului faţă de cunoştinţele şi competenţele elevilor, în corelaţie cu prevederile programei şcolare. În ultimă instanţă, profesorul este plătit pentru a-i învăţa pe elevi, deci performanţele elevilor dau măsura în evaluarea eficienţei profesorale.
6. Limitarea funcţiei de director de şcoală şi de inspector şcolar la opt ani maximum (două mandate a patru ani fiecare), pentru combaterea corupţiei şi politizării sistemului şi pentru stimularea ideilor noi, a tineretului şi a competiţiei.
7. Încurajarea tinerilor să rămână în sistem pentru a face o carieră de profesor. Prea mulţi tineri profesori consideră munca la catedră ca un job, o sinecură sau, după caz, un subterfugiu pentru obţinerea unor bani cu mai puţină trudă decât prăjind cartofi la McDonald’s. Aceştia muncesc puţin şi prost, aşteptând momentul plecării din sistem spre o slujbă mai bine plătită.
Pentru soluţiile 8, 9 şi 10 aştept ideile dvs., spaţiul pentru articol fiind depăşit.
Primele 7 soluţii nu sunt noi? Dar cine a spus că noutatea lor ar fi importantă pentru vindecarea sistemului de învăţământ din România? Important ar fi un singur lucru: să se aplice.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
