„Dai casa băncii şi scapi de datorii“, aşa sună sloganul de campanie a lui Cătălin Zamfir, iniţiatorul legii “dării în plată”. Dar unde vei locui? Asta nu-l mai priveşte pe deputatul liberal.
Promovată în numele săracilor, legea se îndreaptă împotriva lor. Dacă se adop-tă în actuala formă, va influenţa programul „Prima Casă”. Aşa au stabilit senatorii săptămâna trecută. În cazul în care dai casa băncii înapoi, ce face statul care a girat pentru tine? O împarte cu banca?
Tinerii care umblă să-şi întocmească dosarul pentru „Prima Casă” s-au trezit în ultima vreme că trebuie să aducă un avans de 30-40%? De unde? Dacă statul se retrage? Anularea garanţiei acordate de stat pentru locuinţe, printr-o lege nouă, poate avea efecte în cascadă şi asupra titlurilor emise de stat. Numai în octombrie anul trecut investitorii din România au cumpărat aproximativ 10% din obligaţiunile de două miliarde de euro vândute pe pieţele internaţionale de Ministerul Finanţelor Publice, prima emisiune de titluri pe douăzeci de ani în euro a statului român, în condiţiile în care calificativele agenţiilor de evaluare financiară -Standard & Poor’s și Fitch erau pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor. Dacă îşi anulează garanţiile la „Prima Casă”, statul îşi va pierde reputaţia pe pieţele financiare internaţionale, avertizează specialiştii.
Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis senatorilor un document prin care avertizează că “darea în plată este o formă atipică de novaţie (transformarea raportului contractual prin stingerea unei datorii vechi şi apariţia unei datorii noi) prin schimbarea obiectului obligaţiei, cu particularitatea că la novaţie înţelegerea intervine înaintea momentului plăţii, în timp ce în cazul dării în plată acordul de voinţă are loc la data plăţii”. În orice situaţie, atât creditorul, cât şi beneficiarul trebuie să fie de acord. E ca la abonamentul de telefonie. Nu poţi renunţa de unul singur… Dacă banca nu este de acord să-ţi ia locuinţa? E greu de crezut că mulţi dintre românii nevoiaşi, care au început un contract pentru „Prima Casă“, îşi vor scoate copiii afară în frig, că vor renunţa la avansul şi la ratele plătite deja. Pe cine favorizează legea?
Făcută în numele săracilor, legea bogaţilor lui Piperea, pentru că aşa cum e gândită ajută doar marii datornici, care nu mai ştiu cum să scape de vilele cu piscine, de la munte sau de la mare. Simţind că nu mai valorează acum mare lucru, după boom-ul imobiliar din anii 2004-2008, de abia aşteaptă să le arunce în ograda băncilor, doar ca să scape de datorii.
Familiile aflate în nevoi, în numele cărora se agită steagurile de luptă ale oştii lui Piperea, aşteaptă în zadar reducerea poverilor, adică ale ratelor celor amărâţi. Legea dării în plată nu-i ajută.
Nimeni nu iubeşte băncile. Oriunde în lumea civilizată sunt un rău necesar, vă spune unul care nu a avut niciun credit, nu s-a împrumutat niciodată şi nu are obedienţe ascunse, precum mulţi dintre iniţiatorii legii. Dacă urmăreşti, într-o simplă lectură, declaraţiile de avere ale parlamentarilor, poţi observa uşor cum mulţi dintre ei vor să scape de sutele de mii de euro,pe care le au ca datorii. Sigur că şi băncile sunt vinovate că au dat unor politicieni credite de sute de mii de euro, în condiţiile în care veniturile acestora nu sunt mai mari de o mie de euro pe lună.
Lenin spunea odată că “băncile sunt putregaiul capitalismului”, uitând să mărturisească faptul că nu a cunoscut niciodată lipsurile materiale. Pe ce bani a călătorit în Germania, Elveţia, Franţa rămâne o enigmă. Maria Alexandrova Ulianova, mama lui, şi-a vândut o moşie, iar banii i-a depus într-o bancă. Din textele revoluţionare nu se putea locui cu lunile în hotelurile de lux.
Epigonii lui Lenin şi-au pus în cap să-i continue lupta, chiar sub flamuri democrate. Prin acţiunile lor, creditul se va scumpi. Statul se va şubrezi. Vor ei să lase loc de manevră cămătarilor?
Urmărind disputa dintre BNR şi parlamentari, îmi aduc aminte de antreprenorul, aflat în dificultate, care s-a dus la prietenul său Iţic, vânzătorul de seminţe din faţa unei bănci, pentru a-i cere un împrumut. De trei ori l-a rugat şi nimic. Cel din urmă a luat poziţia zgârcitului. În final, i-a mărturisit că are o înţelegere cu banca: “Banca nu vinde seminţe, eu nu dau credite.” Cine este Iţic din povestea dării în plată şi cine este investitorul ascuns?
Răspunsul poate fi găsit tot într-un banc evreiesc. Când aude că vine Papa în Israel, Ştrul se duce la Rabin şi îi cere o favoare. “Te rog, vorbeşte cu Sanctitatea Sa să mă primească.” Rabinul îl întreabă: “Dar tu eşti un simplu cârciumar, ce să vorbeşti cu Papa?”. „Te rog, aranjează-mi întâlnirea!” Rabinul s-a învoit. I-a rezolvat cererea. În faţa Sanctităţii Sale, Ştrul povesteşte că are o cârciumă şi tatăl lui a avut una în acelaşi loc, chiar şi bunicul şi străbunicul… După cincisprezece minute, Papa îl întreabă vădit iritat: “Unde vrei să ajungi cu stră…stră…străbunicii tăi?” „Păi, tocmai asta vreau să spun: a rămas o cină neplătită.”
Oare cine e Rabinul, cine e investitorul şi cine e cârciumarul din spatele legii dării în plată? Cel puţin o instituţie de luptă contra corupţiei ar putea eluda misterul. Numai să vrea. Cotloanele sunt pline de probe…
