Lucrurile par destul de simple, chiar dacă doamna comisar Vera Jourova le exprimă cu gentilețea și cu delicatețea pe care orice diplomat autentic -le-ar pune în joc: Mecanismul de Cooperare și Verificare -rămâne pe mai departe – deocamdată – în funcțiune.
După ani de răbdătoare așteptare ca România să își autodenunțe și să își pedepsească hoțiile cinice și infrac-ționalitatea de vârf pe care obișnuim să le desemnăm sub termenul de corupție, Occidentul, în care țara noastră voise să fie primită cu acte în regulă, a luat notă de zădărnicia acestor așteptări.
Lucrurile fuseseră bine ticluite, iar genetica lor se lasă descifrată de oricine. Foștii activiști comuniști și foștii mahări ai serviciului secret ceaușist s-au convertit cu succes în capitaliști întreprinzători, energici, autosituați la butoanele de comandă ale societății. În această calitate s-au autodistribuit în felurite partide, prin instituțiile noului stat, în economie, asociindu-se după interese personale și de grup și intrând în competiție cu alții de-ai lor. Frumusețea procesului a fost însă că, în loc să se întreacă pe bune, într-un joc capitalist în care competențele să domine, ei au falsificat constant și metodic regulile jocului, făcând legi care să îi favorizeze când pe unii, când pe alții (în funcție de influența politică mai mare a unei găști în raport cu alta), transformând competiția politică dintre partidele democrate într-un teatru de umbre, în spatele paravanului căruia înțelegerile și alianțele se făceau transpartinic, jefuind sistematic resursele și populația.
Uniunea Europeană și SUA aveau nevoie de România, țară cu potențial, tot pe cât avea nevoie și România de ele, spre a consolida situația civilizației occidentale obstaculate, vreme de jumătate de secol, de Războiul Rece dintre blocurile politico-militare. Asta nu însemna însă că puterile occidentale erau gata să accepte în rețeaua lor de state și de alianțe un stat infracțional, cu o populație redusă la sărăcie și frustrare, de astă dată nu în numele totalitarismului, ci într-al economiei de piață și al democrației. Și pentru că justiția, așa cum exista ea până atunci, părea anesteziată și timidă, neluând măsuri împotriva „rechinilor” (care o manipulau și o „clonau” după plac), a fost sprijinită înființarea unui nou instrument. Indiferent de numele pe care el le-a purtat, caracteristică i-a rămas bătălia împotriva corupției.
O vreme, acțiunile contra marilor corupți au fost mai degrabă timide, ezitante. Dar apoi au luat o anume anvergură. A fost -arestat un ex-premier, apoi un fost ministru, pe urmă a fost adus în fața procurorilor un ministru în exercițiu. Și tot așa. De câțiva – puțini – ani, marile anchete și cererile adresate Parlamentului de aprobare a anchetelor împotriva unor reprezentanți „imuni” ai poporului curg gârlă.
Liderii români au capitalizat iute noul prestigiu achiziționat, arătând că despre țărișoară nu se mai poate spune că este opacă la actul de împărțire a dreptății printre cei mari și sus-puși. -S-ar fi sperat ca, pe această bază, să obținem statutul unei țări Schengen, devenind astfel, încă un pic, asemenea celorlalte membre ale UE (obiectivul intrării în zona euro a trebuit postpus, deocamdată). „ N-am dat dovadă de zel în arestarea, -judecarea și condamnarea împri-cinaților microbieni?!”, -s-au întrebat, retoric, ba Băsescu, ba, mai recent, premierul Cioloș, în fața înalților demnitari de la Bruxelles. „Atunci?!… Cât să mai așteptăm?” Jean-Claude Juncker a promis sporirea încrederii față de sistemul românesc, prin ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. Până la Schengen însă… mai va.
Și iată că vine la noi comisarul Vera Jourova și declară: „România a făcut progrese impresionante, dar mai sunt lucruri de făcut, care sunt trecute în mare parte în raportul MCV din 2016, care a fost publicat recent. Știu că mai mulți reprezentanți români, inclusiv premierul, au vorbit cu Jean-Claude Juncker și cu Frans Timmermans, care sunt responsabili de asta. Știu că prim-ministrul și alți reprezentanți au propus o ieșire”, a declarat. O ieșire de sub zodia MCV, desigur. Și totuși… Și totuși…
Indiferent ce spune doamna Jourova, fiecare român poate cădea pe gânduri în căutarea unui răspuns chibzuit. Ce a schimbat fundamental șirul arestărilor de personaje ilustre? Unii rechini au rămas după gratii, și asta creează pentru românul anonim un orizont al speranței. Dar deocamdată numai atât. Este destul? E chiar ceea ce se spera? S-au confiscat marile averi ale găinarilor ultranesimțiți care jumuleau masiv România? Se simte asta undeva, la un nivel oarecare, în viața economică ori în situația socială a celorlalți români? S-a modificat cumva calitatea mediului nostru politic și investițional? Există acum o majoritate a oamenilor politici și de afaceri onești? A scăzut entuziasmul românesc la fraudare?
Dacă mâine se va ridica -MCV-ul fără a se crea anticorpi stabili și solizi în justiția, în administrația și în politica românească, ce garanții vor exista că situația dinainte, banditismul fără omenie și fără limite, nu se va perpetua? Vor trebui crezuți pe cuvânt marii actori ai scenei noastre publice că își procură moșii și obiective economice valoroase pe baza salariilor lor muncite?
Este, de fapt, în folosul real al țării să scăpăm de MCV sau de oricare alt mecanism menit să verifice integritatea persoanelor de relief public de pe la noi? Ori s-a întărit între timp aparatul nostru de stat în așa măsură încât va reacționa cu o sensibilitate acută față de orice suspiciune de -nereguli ale cutărui sau cutărui ins? S-a terminat cu găștile imunde, nesătule, cu asocierile dincolo de orice principiu ori scrupul de corectitudine? Mă tem că, dacă lumea ar citi mai frecvent, cu mai multă ușurință și atenție Istoria -ieroglifică, romanul scris acum trei secole de -Dimitrie Cantemir, ar recunoaște aceeași trăsătură -sordidă a moralității protagoniștilor din teatrul nostru național de zi cu zi.
Aș fi primul care să se mândrească în cazul unei resurecții a demnității, a simțului onoarei și a cinstei grangurilor din România. Asta ar însemna că situația noastră internă se îndreaptă către o stabilitate și o punere în ordine. Nu cred însă că mai sunt doar câteva lucruri, ici și colo, de făcut, așa cum pare să reiasă din declarația complezentă a comisarei Jourova. Greul abia urmează, mai cu seamă că actul de justiție s-ar cuveni să devină mai puțin paradă mediatizată și mai mult faptă cu urmări benefice pentru societate. Or, ăsta e un drum destul de lung și de întortocheat, deocamdată…
