La numai cinci ani, Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei şi al Navarrei, urca pe tron. Avea să aibă cea mai lungă domnie din istoria bătrânului continent – 72 de ani. A rămas în istorie pentru celebra sintagmă ”Statul sunt eu”. A condus într-un mod atât de autoritar, încât el își era sieși propriul prim-ministru. Voia sa era voia statului, voia poporului.
La patru secole distanță, dictonul ”Statul sunt eu” pare reinterpretat de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. Acuzat de către procurorii DNA de încălcarea legii în două noi spețe, acesta s-a apărat spunând, practic, ”Biserica sunt eu”. Iată declarațiile, pe care le-am notat, la vremea lor, în ziar: ”Am întrebat cui folosește să umilească Biserica. Pe mine, personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica, pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că, de fapt, nu s-au găsit.”
Din fericire, nu trăim în Franța secolului XVII. Indivizii, fie ei președinți sau arhiepiscopi, nu se mai identifică până la anularea propriului eu cu instituțiile pe care le reprezintă, fie ele stat sau biserică. Procurorii DNA nu se închină, probabil, când trec prin fața bisericilor, și nici nu sărută mâna arhiepiscopului, cum, din calcul politic sau din iubire declarată, o făceau și o fac și acum mulți politicieni. Din dragoste, da, căci așa spunea Radu Mazăre despre IPS Teodosie, că îl iubește.
Declarațiile de genul ”Biserica sunt eu” continuă să producă efecte. Să vezi 20 de preoți înconjurându-și șeful care dă cu subsemnatul la poliție este, fără îndoială, o imagine care aduce aminte de zidul uman făcut de PSD pentru penalul Bivolaru. Explicația este că au vrut să-l apere de certurile verbale și de eventualele îmbrâncelile ale unor persoane care nu înțeleg prea bine noțiunea de protest. Preoții au ales cea mai nefericită metodă de apărare. Nu cunosc să existe o cerere la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța prin care să se ceară luarea unor măsuri speciale pentru că integritatea arhiepiscopului este pusă în pericol.
Declarațiile lui IPS Teodosie au și rolul de a pune jar pe focul inimii preoților care consideră nedreaptă acuzarea sa. Cum să intervină o instituție a statului laic în ceea ce numai Dumnezeu poate înțelege și judeca? De aceea, unii dintre ei sunt hotărâți să își arate susținerea și devotamentul. Iată ce se posta, acum două zile, pe pagină de Facebook: ”Având în vedere șirul faptelor acestor Sectanți posedați de cel rău, jignirile și agresiunile fizice și verbale aduse preoților care din dorința de ai fi aproape l-au însoțit pe IPS Teodosie propun ca noi oameni de rând să îi fim alături și să mergem joia viitoare la sediul IPJ Constanța pentru a evita atacul acestor <<jurnaliști>>” (am copiat textul cu tot cu greșeli gramaticale). După ce a ajuns în atenția presei și a poliției, postarea a dispărut.
Preoții, înainte de a fi preoți, sunt cetățeni ai statului și trebuie să răspundă în fața legii pentru faptele penale pe care le-au făcut. Dacă le-au făcut. IPS Teodosie este nevinovat, până la o eventuală decizie definitivă a instanței. Statul de drept îi oferă prezumția de nevinovăție. Am văzut însă, în țări în care statul acesta de drept este mult mai avansat ca la noi, și ceea ce se poate numi certitudinea de suspiciune, dacă îmi este permisă această licență lingvistică. De multe ori, cel acuzat că a săvârșit unele fapte se retrage din funcția pe care o ocupă, tocmai pentru ca instituția pe care o conduce să nu aibă de suferit, prin contaminarea negativă cu acuzațiile care i se aduc. Rar vedem acest lucru în România, unde scaunul pe care stau șefii pare că se impregnează cu ADN-ul acestora, făcând despărțirea de el o tragedie individuală, un rapt împotriva unei ordini stabilite divin. Dacă vrei însă ca instituția să nu aibă de suferit, nu te revolți, ci te retragi din joc, cum spunea Dostoievski, cel puțin până când numele tău va fi reabilitat.
Regele Soare s-a stins la 1 septembrie 1715. Lumea a continuat să existe.
