Jurnalistul Horaţiu Pepine a realizat o analiză pentru publicaţia Deutsche Welle, atrăgând atenţia asupra faptului că o creștere substanțială a salariilor în mediul public va provoca o presiune și asupra mediului privat cu consecințe pe mai multe planuri.
Cea mai importantă dispută electorală este despre salarii. Așa a fost și în 2008 și în 2012. Și nu este întâmplător și nu e nici o maladie politică locală, ci este pur și simplu preocuparea naturală a majorității populației. Atunci când partea cea mai mare a veniturilor este cheltuită pe alimente, se explică de ce oamenii au această permanentă neliniște, care revine în forme acute în perioadele electorale.
Problema pe care toți economiștii, indiferent de orientarea lor, au pus-o în evidență este că, în ciuda declarațiilor optimiste, nu vor fi bani suficienți pentru a satisface toate promisiunile. Cu toate că, potrivit estimărilor Comisiei Europene, PIB-ul României ar putea creşte anul acesta cu 5,2%, veniturile statului nu vor putea acoperi solicitările fără riscul unei îndatorări externe suplimentare.
PSD a propus o lege de majorare a salariilor în sănătate și educație pe care Guvernul, BNR și toți economiștii o consideră fără acoperire. PNL ca principal competitor se opune la rândul său, dar într-o manieră oblică, căci nu poate contrazice pe față principala preocupare a societății: ”Susținem mărirea salariilor în sistemul bugetar, dar a tuturor salariilor. A introduce inechitate în sistem, în acest moment, după ce Ordonanţa 20 din 2016 abia îşi făcuse treaba din punct de vedere al normalizării în sistem, mie mi se pare că este doar apanajul unui partid care nu înţelege nevoia de mărire a tuturor salariilor”(Alina Gorghiu). În consecință, PNL ar propune, ca alternativă, o majorare gradată și uniformă, întinsă pe următorii 4 ani și în condițiile unui control al evoluțiilor de ansamblu.
Dar nu putem ignora faptul că nici liberalii nu au argumente pentru a se opune frontal, și că imaginează la rândul lor diferite formule pentru a lăsa mai mulți bani în buzunarele oamenilor. Bunăoară, reducerea TVA la 16% , reducera contribuțiilor sociale sau eliminarea completă a impozitului pe pensie. Desigur că nici aceste propuneri nu sunt lipsite de critici, căci ele vor micșora veniturile statului cu efecte similare asupra Bugetului, dar se deosebesc de propunerile PSD prin faptul că nu vor crea o presiune asupra companiilor private. În schimb, creșterea substanțială a salariilor în mediul public va provoca o presiune asupra mediului privat cu consecințe pe mai multe planuri.
Dar este posibil ca PSD să urmărească conștient acest efect, căci companiile cu capital străin din România sunt acuzate de multă vreme că își subevaluează profiturile transferându-le în filialele din alte țări ca să plătească impozite mai mici. Fenomenul fiind mult mai răspândit, Comisia de la Bruxelles a emis în vară – nu întâmplător în plină criză a funcționării Uniunii Europene – o Directivă privitoare la limitarea acestor forme de evaziune fiscală (Directiva 1164/2016), care va trebui însă transpusă în norme interne. În aceste condiții, nu ar fi de mirare ca această campanie electorală să ilustreze, de fapt, războiul rece între exponenții forței de muncă românești și principalii deținători ai capitalului, care se opun unii altora fără să-și expliciteze pe de-a-ntregul pozițiile.
Exponenții investitorilor semnalează că au creat locuri de muncă și că plătesc salarii pentru sute de mii de persoane (orice salariu e mai bun decât nimic!), în timp ce oponenții lor arată cu date comparative că în România, forța de muncă preia cel mai mic procent din profit prin comparațiile cu țările Uniunii Europene.
Prin urmare, dacă acesta este conflictul principal (în ciuda faptului că toți cei implicați se feresc să-l prezinte ca atare) discuția despre construcția Bugetului nu epuizează subiectul. Este foarte posibil ca PSD să aibă în vedere o politică bugetară mai prudentă decât declară, așa cum sugera un consilier al guvernatorului BNR, însă nu putem ignora orientarea principală a politicii sale care creează, indirect, o anumită presiune asupra companiilor străine. PNL adoptă, în schimb, o partitură mai reținută, opunându-se pe moment creșterilor de salarii, dar, așa cum am văzut, fără să nege îndreptățirea solicitării.
În orice caz, guvernul care va reieși din alegeri va fi în situația de a propune anumite legi fiscale prin care să fie aplicată Directiva cu privire la evitarea impozitelor de către companiile multinaționale.
Iar aceste legi vor putea fi mai stricte sau mai laxe, ceea ce deschide de pe acum un nou front politic.
