– Da! Mi-aduc aminte! Doctorul Cana, parintele Calciu si un economist. Parca Brasoveanu. Eram in primul an de stagiatura la o scoala dintr-un sat din Intorsura Buzaului. Faceam naveta saptamanal…. Am aflat de la Europa Libera si am hotarat sa ma reped pana la Bucuresti si sa semnez si eu. Cum adica sa nu fie legal? Se semnase Tratatul de la Helsinki, tin minte ca citisem ceva legi…. Pai nu mai tin minte ce s-a intamplat, dar n-am mai ajuns. Apoi am aflat ce-au patit. Mi-a parut tare rau… (M. R., profesoara de romana – Bucuresti).
De-abia se stinsesera focurile aprinse, risipindu-se si jarul din Valea Jiului, cand Miscarea Goma s-a impus ca un caz politic european. Anticomunismul romanesc parea ca-si gasise liderul pe care cei multi, tacuti, il asteptau. Se strangeau, pe fata, pe furis semnaturi. Parintele Calciu-Dumitreasa predica, neautorizat de conducerea BOR, tinerilor din pridvorul bisericii Sfanta Ecaterina. Patura intelectuala parca se trezise din amortire. Exilul a reactionat prompt.
Si in aceasta stare de asteptare, de indecizie a celor multi se naste, in plan social, SLOMR-ul! Infiintat nu de un muncitor, nu de un intelectual angrenat in economie, ci de un medic! Doctorul Ionel Cana.
Tatal lui Ionel Cana a venit de copil in Bucuresti sa invete cizmaria. Dar, spre deosebire de alt „ucenic” cizmar, Gheorghe Cana n-a ajuns presedinte; a ajuns cizmar de lux pe Calea Victoriei!
Ionel Cana s-a nascut in Bucuresti pe 2.04.1945. N-a batut mingea pe maidane ci, intre 1955-1960, a fost coleg cu Ileana Cotrubas in Corul de Copii al Radiodifuziunii. Selectat de maestrul Lucian Ionescu (ulterior autorul coloanei sonore a „Memorialului durerii”), a fost primul prezentator T.V. al emisiunilor pentru copii, inainte de Daniela si Aschiuta.
Iubea – si iubeste si astazi – muzica, teatrul, cartea buna. Nimeni, nici chiar dansul, n-ar fi banuit viitorul drum.
A terminat Facultatea de Medicina Generala in 1970. A plecat la Bals, in Oltenia parinteasca, ca medic de intreprindere. Aici a vazut ce-i in realitate clasa muncitoare, clasa detinatoare a puterii prin reprezentantii ei liber alesi, si cum construieste ea socialismul. Aici a inceput totul.
– Ce v-a determinat sa treceti la fapte?
– Multi muncitori erau bolnavi de silicoza. Mult prea multi pentru ca in sectia de turnatorie fonta instalatiile de ventilatie, de desprafuire care existau pe hartie nu functionau deloc. Era un praf de nu te mai vedeai. Mai mult decat atata! Incepand cu anii '71-'72 si insignifiantele sporuri pentru alimentatia de protectie s-au taiat. Mortalitatea crescuse spectaculos. Si, mai mult decat atat, grija conducerii nu era sa tina sanatoasa clasa muncitoare conducatoare din Romania socialista, ci sa-i indeparteze pe cei bolnavi care nu mai dadeau randamentul necesar. Si acestia aveau de hranit guri acasa; neveste, copii… Ca medic de intreprindere, rolul meu era si acela de a sesiza si indeparta factorii care puteau provoca imbolnaviri. Am facut demersuri legale, dar degeaba. Si atunci am inceput sa-i ajut direct, neoficial pe cei in necaz. Am studiat legislatia muncii si le redactam cereri, sesizari – ma rog, tot ce puteam face si eu. Asa mi s-a dus buhul de „jalbar” printre muncitori! Si mi s-a dus buhul pana la Turnu Severin unde i-am ajutat si pe docherii ce aveau si ei probleme cu drepturile sociale, cu salariile si cu locurile de munca.
Dupa ce m-am stabilit in Bucuresti, in preajma zilei de 1 Mai 1978, am inceput sa raspandim manifeste, sa avem intalniri clandestine. Pregateam infiintarea SLOMR-ului. Ca urmare, in iarna lui '79 m-am trezit acasa cu un grup de 5-6 docheri, delegati de colegii lor, ca sa-i ajut. Se punea problema darii lor afara si a diminuarii salariilor ca urmare a introducerii acordului global.
– De ce tocmai severinenii?
– Severinenii, spre deosebire de altii, puteau privi peste Dunare, la libertate.
Si atunci am hotarat infiintarea sindicatului! Stiam ca este perfect legal, stiam in acelasi timp ca este greu; si ce stiam le-am spus-o, clar, severinenilor. Au fost de acord. Am redactat Declaratia de constituire a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania. Am redactat-o cum am putut mai bine. N-aveam de unde sa ma inspir caci Solidaritatea, in Polonia, a aparut mai tarziu. M-am bazat pe Pactul International al Drepturilor Civile si Politice, Economice si Culturale, devenit lege interna in urma ratificarii ei de catre Ceausescu, prin Decretul 212/1974.
– Cum de l-ati implicat si pe parintele Gh. Calciu-Dumitreasa?
– La Europa Libera tocmai se vorbise despre el. Asa am aflat adresa si l-am vizitat. In primul rand pentru ca eu sunt un credincios practicant si pentru un credincios practicant nu este suficienta numai actiunea in plan lumesc; aveam nevoie si de o binecuvantare. Si cine ar fi fost mai autorizat din intregul cler al BOR de a-mi da aceasta binecuvantare? Am considerat ca sfintia sa, autenticul slujitor din acele timpuri, poate completa in transcendent ce doream a face noi in lume. Si intr-adevar, parintele Calciu a fost, poate, cel mai profund sprijinitor moral al SLOMR. Nici n-am banuit cat de practic si cat de ancorat in realitate putea sa fie parintele Calciu! La dansul acasa i-am cunoscut pe dl. economist Gheorghe Brasoveanu si pe Gheorghe Fratila care a raspandit pe unde a putut si cum a putut vestea infiintarii SLOMR. Si atunci am hotarat trimiterea materialelor, spre citire, la Europa Libera.
– Ce s-a intamplat dupa citirea pe post?
– Declaratia de constituire a fost difuzata intr-o zi cu semnificatie, pe 4 martie 1979, la doi ani dupa cutremur. A fost citita de catre regretatul No‘l Bernard, directorul departamentului romanesc, care a specificat ca „difuzeaza un document important pentru tara”. Atunci nu era decat o voce autorizata moral a adevarului: Europa Libera. Nu ca acum, cand fitecine indruga tot felul de minuni! Si, cum spuneam, s-a dat pe post Declaratia. Sute de oameni, din Bucuresti si din provincie, m-au cautat, asumandu-si riscul semnaturii. In doua saptamani s-au strans peste 2.400 de semnaturi!
– Cum ati organizat sindicatul?
– Am organizat SLOMR in conformitate cu normele internationale de functionare a sindicatelor libere, care prevad si posibilitatea formarii initiale a unei confederatii „in nuce”, avand membri din diferitele domenii de activitate, existand oportunitatea formarii ulterioare de grupe sindicale, pe ramuri de activitate si asociatii profesionale. Am organizat SLOMR nu numai pe verticala, ci si pe orizontala, in retea, dand posibilitatea fiecarui aderent de a forma la locul lui de origine nuclee sindicale sub egida SLOMR. Aceasta a fost o tactica bine gandita, asigurand supravietuirea sindicatului liber prin „actiuni in valuri”, foarte eficace in confruntarea cu omniprezenta securitate. Si Paul Goma recunoaste intr-un articol ca, in timp ce el era o simpla „cutie postala”, SLOMR este o organizatie bine articulata, care actioneaza „scurt, rapid si pe celule”.
Am organizat SLOMR ca pe o prima forma de disidenta de mase a anilor '70-'80, prin care fiecare simplu cetatean avea posibilitatea sa-si exprime opiniile la adresa dictaturii. Stau marturie in acest sens cele trei „comunicate curente ale SLOMR”, amplu si indelung dezbatute la Europa Libera, care aratau modul in care se dezvolta noul sindicat.
– Apoi?
– Apoi? Se stie. Haituire, perchezitii, retragere de semnaturi, calomnii si procesul. Atat de tare s-a speriat Ceausescu incat a poruncit inscenarea in mare graba a unui proces politic, primul proces politic de dupa amnistierea din 1964, cu usile inchise, impotriva noului sindicat. Pentru ca era nevoie de un grup pentru a motiva existenta complotului, i-au acuzat si pe ceilalti doi Ð economistul Brasoveanu si preotul Calciu. Ne-au condamnat la ani grei de temnita politica. Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. Art 167, al.1 si 2 raportat la art. 157 al. 2 cod penal. Complot impotriva oranduirii socialiste! O subminasem tocmai incercand sa aplicam Legea! Tocmai incercand sa protejam clasa muncitoare, clasa conducatoare in Romania de atunci. O farsa de prost gust, nu un proces! Am fost incarcerat in temnita de maxima securitate de la Craiova de unde, sub presiunea opiniei publice internationale, am fost eliberat in prima zi a Conferintei post-Helsinki de la Madrid, unde Ceausescu vroia sa arunce praf in ochii strainatatii pretinzand ca in Romania nu mai sunt detinuti politici!
Am fost pus intr-o falsa libertate. Datorita sicanarilor de tot felul si a permanentei supravegheri a politiei politice, am fost determinat sa plec in exil, in SUA, in 1987. Acolo am continuat sa apar drepturile cetatenilor romani aflati in imposibilitatea de a se exprima liber in tara. Am reusit sa obtin recunoasterea oficiala a SLOMR de catre Organizatia Internationala a Muncii, organism al ONU, si de catre Confederatia Internationala a Sindicatelor Libere cu sediul la Geneva. In 1988 am organizat la Los Angeles sectia externa a SLOMR, iar prin „Scrisoarea-manifest a SLOMR” am creat puntea de legatura intre cetatenii romani si lumea libera.
In 1989, concomitent cu evenimentele din Romania, am participat in Statele Unite la o serie de demonstratii pentru libertatea poporului roman.
– Unde sunt acum cei ce-au fost aproape de dumneavoastra?
– De Virgil Chender din Sighisoara nu mai stiu nimic. El realizase un nucleu puternic la el acasa. Fratila Gheorghe, erou-martir, a fost impuscat pe 24 decembrie. Mircea Adrian este acasa, la parinti, si are o situatie foarte grea. Werner Sommerauer se bate si acum cu fosta Securitate….
– In 1990 ati revenit in tara. Veteran al sindicatelor libere.
– Da. Am revenit in 1990 cu intentia de a actiona si in continuare pentru drepturi si libertati sindicale. Aici am constatat ca fostii activisto-comunisti UGSR-isti devenisera peste noapte liber-sindicalisti. Fostul UGSR devenise si el peste noapte Sindicatul Liber din Romania si ulterior CNSLR, tot libere si astea, avand la timona niste pseudo-lideri sindicali, despre care toata lumea stia ca erau tot cei dinainte! Ce sa mai vorbim de fondurile sindicale existente in conturi in 1990. A dat cineva raportul? Si daca a fost dat, l-a verificat cineva? Tot de-ai lor. Acesti trepadusi politico-sindicali, pusi pe capatuiala si pe bisnita politico-sindicala, au dezertat rand pe rand din lupta pentru drepturile muncitorimii romane si s-au anexat unor partide politice de diferite orientari, aparute in 1990 cu „voie de la prefectura” ca ciupercile dupa ploaie…
– Pai nu stiau de SLOMR?
– Fostii si actualii „emanati ai puterii” stiu de SLOMR, dar nu le place sa auda de acesta, deoarece ei nu pot dovedi ca au fost disidenti sau rezistenti impotriva dictaturii. Ei au fost doar „rezistenti la tavaleala ceausista”. Si la rotatia dialectica de sus in jos pe care le-a aplicat-o Ceausescu.
– Dar mass-media?
– Televiziunea nationala cu conducerea ei, libera si ea, obedienta acestor diriguitori efemeri, nu numai ca nu a prezentat mesajele SLOMR, dar le-a mistificat si le-a denaturat cat a putut. Unele „istorii alternative”, opere ale unor istorici de ocazie, au vehiculat minciuni in privinta SLOMR.
In acest toxic context socio-politic, neprielnic dezvoltarii unui autentic liber-sindicalism, am publicat numeroase articole privind activitatea SLOMR in ziare si reviste, am luat cuvantul la simpozioane, mitinguri si reuniuni ale miscarilor muncitoresti antitotalitare, am acordat interviuri si sper ca am facut o buna propaganda obiectivelor SLOMR, care sunt de o dureroasa actualitate.
– Domnule Cana, dumneavoasta sunteti un autentic social-democrat. De ce nu v-ati dus langa social-democratia iliesciana?
– Sigur ca sunt social-democrat, fiind un militant sindical, dar ceea ce functioneaza astazi sub aceasta titulatura este cu totul altceva! S-o luam pe rand:
l Formele de asistenta sociala: sustinute de bugetele asa-zise social-democrate, i-au dus pe cei care prin lege trebuiau sa fie asistati la dezastru! Pensiile – nici nu mai trebuie sa spun eu ceva! Preturile la medicamente Ð cele mai mari din Europa! Asistenta spitaliceasca? Nu este articol publicat, si articolele nu arata chiar totul, fara a arata continua reforma din asistenta medicala si efectele ei! Invatamantul? Scoli care cad pe elevi, fara autorizatii de functionare, la tara fara personal didactic, fara dotare, fara biblioteci, dar cu programul „cornu' si lapticu'”, care i-a imbogatit pe multi. Probabil ca social-democrati si aia!
l Proprietatea? Tot poporul a saracit, iar social-democratii, altruisti si saritori la necaz cum sunt ei, au strans cele mai mari averi din istoria Romaniei! Restituiri? Furt in draci! Daca-ti dobandesti avutul, imediat apare si clientul, social-democrat si acela probabil, sa ti-l cumpere. Nu-l vinzi, nu-l primesti!
l Pozitia statului in raport cu societatea? A finantat din banii poporului tot ce se putea finanta mai neproductiv si mai falimentar, prin Ministerul Public a dat atatea NUP-uri cate nu s-au dat cred ca de la Cuza incoace si cand condamna suspendarile curg si ele garla. Omori 3 oameni si iei cativa ani cu suspendare, iar politia e si acum mana in mana cu infractorul. Mai apar ce-i drept niste gainari!
Unde sa ma regasesc eu printre aceste factiuni pseudopolitice?
– Cum vedeti societatea de astazi?
– Pai societatea de astazi este rezultatul faptelor oamenilor ce-o compun; acei oameni simpli si cinstiti nu prea mai exista. Omul simplu, luand exemplu de la hoti, s-a hotit. Hotindu-se omul, s-a hotit si societatea. Putini au mai ramas integri. Suntem in fund de fundatura! Si cine crede ca, intrand in Europa, se vor rezolva problemele se insala!
Apoi a aparut aceasta atomizare a societatii si imposibilitatea coagularii ei sub idei forta. Lipsesc reperele si modelele. Din cadrul societatilor civile remarc numai, din pacate, actiunile bine coordonate ale unor organizatii fara de traditie si fara de istorie. Noi ne chinuim din greu sa facem o hora a unirii si altii pot face imediat spirale sau alte chestii. Se incearca nu numai legitimarea, ci chiar ridicarea la rang de simbol a unei oarecari culori roz.
– Pentru cati dintre pacientii dumneavoastra ati ramas asociat cu SLOMR-ul?
– Pentru putini. Lumea a uitat. Ma mai stiu fostii (?) informatori ai Securitatii, care acum se arata unul pe altul cu degetul!
– Si declaratia dumneavoastra de avere.
– N-o dau numai pe a mea. Pot da situatia etalon a averii celor care au facut parte din SLOMR: n-avem masina, n-avem case de vacanta, n-avem actiuni, n-avem conturi la banci, n-avem terenuri dar tot avem ceva: venituri modeste!
– Ce sperati?
– Intr-un loc si intr-un timp fara de speranta inca mai speram.
