S-au implinit 150 de ani de la nasterea lui Lazar Saineanu si 75 de ani de cand a murit. S-a nascut la Ploiesti, dar a murit la Paris, ca si alti romani care, scarbiti de autoritatile tarii, au ales calea exilului. Cand in 1978, deci acum mai bine de 30 de ani, editura Minerva reedita Basmele romane in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice, aparitia aceea era un real eveniment.
Vedeam ce a putut sa faca un autor care, pastrand proportiile, apartinea scolii de carturari giganti ai culturii noastre, Hasdeu, Iorga, Parvan. Nu intamplator el a fost studentul preferat al marelui Hasdeu si intr-un fel i-a continuat aceluia munca. In prefata semnata de Ovidiu Barlea la acea editie a Basmelor citim: "Lazar Saineanu s-a format la scoala lui Hasdeu urmandu-l pe acesta in imbratisarea domeniului filologiei comparative potrivit celor doua ramuri principale, lingvistica si etnopsihologia, adica folcloristica dupa terminologia adoptata in zilele noastre. El le va cultiva pe amandoua ca pe doua surori gemene pana la stabilirea la Paris, cand folclorul va fi parasit in urma convingerii neasteptate ca acesta nu va constitui niciodata o stiinta pozitiva. Hasdeu il releva publicului ca lingvist de prima mana insarcinandu-l in 1889 la intoarcerea de la studii din Paris, unde s-a intretinut din premiul de 5000 de lei acordat de Universitatea din Bucuresti pentru teza de licenta, chiar sa-l inlocuiasca la catedra si sa tina acel curs publicat apoi in 1891, Raporturile intre gramatica si logica."
Alte lucrari ale lui saineanu sunt: cea de debut, Elemente turcesti in limba romana, prelungita in Influenta orientala asupra limbii si culturii romane, teza de licenta, Incercare asupra semasiologiei limbii romane, Istoria filologiei romane, prima editie 1892 si a doua, 1895 inchinata memoriei lui Timotei Cipariu, Dictionarul universal al limbii romane, republicat in mai multe editii, cel mai folosit instrument de lucru, aceasta pana la aparitia Dictionarului enciclopedic ilustrat al lui I. A. Candrea si Gh. Adamescu. Proiecta de asemenea o lucrare fundamentala, Romanismul din punct de vedere etnografic, lingvistic si psihologic, in trei volume, vol I. Etnografia antica si moderna a Daciei, vol.II. Limba romana si dialectele ei in raport cu limbile surori, vol III, Literatura populara in legatura cu a popoarelor invecinate. Ar fi scris acest impresionant studiu daca nu pleca din tara dupa respingerea de Parlament a cererii sale de-a primi cetatenia romana. Ajuns la Paris cum se stie, si-a continuat munca, dar ocupandu-se de cultura tarii care-l adoptase, publicand lucrari despre argoul parizian si limba folosita de Rabelais.
Revenind la ideea anterioara, refuzul autoritatilor romane de-a-l naturaliza a fost una dintre marile greseli ale politicienilor nostri dintotdeauna, inspirata de o atitudine nationalista falimentara. In Romania literara, nr. 15, filologul Iordan Datcu, scriind despre aniversarea celor 150 de ani de la nasterea savantului. noteaza: "A fost o natura robusta si fiziceste si spiritualiceste, ce l-a ajutat sa nu se lase infrant de loviturile primite din partea unor fanatici antisemiti ca V. A. Urechia, D. Sturza si altii eiusdem farinae. Demn de lauda este faptul ca nu-i confunda pe acestia cu poporul roman… toate loviturile primite, toate minciunile, acel adevarat blestem ( I. Iordan ) care cazuse asupra sa nu l-au indoit, nu l-au indepartat de activitatea stiintifica, deviza sa fiind vergiliana labor improbus omnia vincit."
Din acest punct de vedere Lazar Saineanu a fost o victima a politicii. Dar prin cultura a reusit sa se ridice deasupra acesteia. Despre perioada celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, cea a Congresului de la Berlin consecutiv razboiului ruso-turc in care am fost si noi implicati,, despre care a scris enorm si Eminescu, istoricul Neagu Djuvara face urmatoarele observatii: " Marile puteri, mai cu seama la indemnul cancelarului Bismarck… conditionau recunoasterea independentei de acordarea cetateniei romane tuturor evreilor din tara in bloc. Ion Bratianu si Kogalniceanu n-au vrut sa accepte aceasta conditie… reprezentantii nostri nu au cedat acceptand doar ca evreii sa poata fi naturalizati de la caz la caz. S-a adoptat deci un articol cam ambiguu, iar Bratianu si Kogalniceanu s-au intors in tara fara a avea certitudinea ca independenta ne va fi recunoscuta…" Pana la urma a fost, primul stat care a facut aceasta fiind, culmea, Austro-Ungaria care avea nevoie de asa ceva pentru a delimita astfel Romania de romanii din imperiu. Acel "de la caz la caz" i-a fost fatal lui saineanu. Un om foarte valoros, un eminent carturar care a facut pentru cultura noastra mult mai mult decat alti romani-romani cu pretentii, a fost umilit de niste politicieni ce au profitat de acel cadru pentru a-si exprima resentimentele barbare.
Tot politicienii si acum isi fac mendrele si maculeaza prin deciziile lor chipul tarii.