Noul tatuaj poate fi văzut într-o fotografie pe care un fan şi-a făcut-o cu Hardy, publicată pe pagina acestuia de Facebook.
Actorul britanic în vârstă de 40 de ani a jucat împreună cu Leonardo DiCaprio, în vârstă de 43 de ani, în filmul „The Revenant” (2015), care, în 2016, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj.
După ce au jucat în acest film, DiCaprio a pus pariu cu Hardy că acesta va fi nominalizat la premiile Oscar pentru interpretarea sa. Tom Hardy a refuzat să creadă acest lucru, însă, în cele din urmă, chiar a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
De altfel, Hardy a vorbit despre acest pariu într-un interviu pentru publicaţia Esquire, în 2016, dar, la acel moment, încă nu îşi făcuse tatuajul.
„DiCaprio a scris cu scrisul lui de mână de rahat «Leo le ştie pe toate». Şi i-am spus «Ok, îl fac, dar trebuie să îl scrii cum trebuie»”.